Blockbuster comun (II) – „Planeta Maimuțelor: Războiul”

Un blockbuster aclamat al verii, instalat vara asta în cinematografe, War for the Planet of the Apes/ Planeta Maimuțelor: Războiul este un nou exemplu de mediocritate (stilistică, de storytelling etc) de „modă veche” ridicată în slăvi de critica anglo-americană. Lansată în 2011, noua interpretare a Planetei maimuţelor pornea de la un cercetător care, încercând să vindece Alzheimer-ul tatălui său, producea involuntar un gaz care funcţiona atât ca o armă biologică ce mătura omenirea, cât şi ca steroid pentru maimuţele pe care experimenta, săltându-le IQ-ul (şi, evident, numai Alzheimer-ul nu-l vindeca).

Maimuţele astfel deşteptate, în frunte cu Caesar, pornesc o mişcare ce aducea a luptă de clasă (lucru care îi impresionase pe unii critici); desigur, era foarte pompos spus „luptă de clasă”, întrucât nu era vorba de nicio reală răsturnare a unei ordini, cât mai degrabă o luptă de eliberare, una care culmina într-o confruntare pe Golden Gate şi se termina în pădurile de la capătul San Fancisco-ului. Toate clişeele posibile despre aroganţa homo sapiens-ului, despre intenţiile bune cu efecte devastatoare ale oamenilor decenţi, despre sclavie ş.a. sunt remarcabil de eficient puse la treabă, lăsând în urmă un film-spectacol pe cât de bine executat, pe atât de banal din punct de vedere politic.

Odată ce partea a doua, Dawn of the Planet of the Apes, se muta, 10 ani mai târziu, într-o post-apocalipsă cenuşie, mediocritatea noului concept devenea şi mai evidentă. Taberele ce urmau să se confrunte erau, pe de o parte, o comunitate de oameni ce rămăsese în metropola acum ruinată şi, de cealaltă parte, tribul de maimuţe, acum organizate într-un stabiliment gen satul de ewoks din Return of the Jedi, ambele dezvoltate astfel încât să fie capabile şi de bine, şi de rău.

Aceleaşi clişee se cuibăreau în mijlocul şuierăturilor de gloanţe şi exploziilor – despre cruzimea umanităţii, teama de extincţie şi rarefierea bunătăţii şi decenţei. În partea a treia, maimuţele sunt deranjate ocazional de vizitele ostile ale unui batalion extremist condus de Woody Harrelson, în a cărui cazarmă (care seamănă cu un lagăr de concentrare) apar mesaje fanatic-rasiste. Spre deosebire de precedentele două episoade, tabăra cu care spectatorul e obligat să empatizeze este cea a maimuţelor, orice urmă de decenţă umană fiind iremediabil efasată de fanatismul de sorginte militar-rasist-xenofobă. Singurul element lăsat să amintească de inocenţa demult pierdută a rasei umane este prozaic reprezentată de o fetiţă orfană, luată în grijă de maimuţe.

Platitudinea conflictului (răzbunarea de către Caesar a unui fiu ucis de căpetenia soldaţilor, o nouă înrobire a maimuţelor urmată de o nouă evadare) e dublată de banalitatea noii civilizaţii simiene, ce apare ca o distilare a tuturor trăsăturilor umane bune şi înălţătoare, fără nimic în plus care să le facă în vreun fel deosebite. De partea cealaltă, personajul lui Harrelson, ras în cap şi musculos, e un exemplu ca la carte de personaj negativ odios ce-şi aşteaptă obştescul sfârşit, preferabil chiar din partea naturii (ceea ce se şi întâmplă), iar „umanizarea” sa prin traume din trecut (a trebuit să-şi omoare propriul fiu, ceea ce l-a „bestializat” şi mai tare) e o altă tehnică ce completează mozaicul de poncifuri prezente aici la comandă.

Bubuiturile şi pac-pac-urile din a doua parte nu întârzie nici ele, într-un climax la fel de lipsit de inventivitate, lăsând loc deznodământului anunţat, profetic, de pe la începutul trilogiei şi încununând pisălogeala de până atunci despre natura sălbatică şi auto-destructivă a omenirii.

Că tot veni vorba de progres, evoluţia tehnologiei prin care animaţia CGI porneşte de la expresiile unor actori (precum Andy Serkis) ca să producă portrete de maimuţe poate naşte uimire, dovedind mereu că încă nu şi-a atins potenţialul maxim – dacă ultima oară credeam că oamenii albaştri din Avatar sunt încununarea acestor eforturi (supervizorul aflat în spatele ambelor filme este Joe Letteri), e clar că evoluţia încă nu s-a sfârşit.

Citește și: Blockbuster rafinat (I) – Dunkirk

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *