Începe Anim’est! „ParaNorman” aduce suflul lui Tim Burton

CRONICĂ DE FILM. Dacă ar fi fost un film cu zombi în toată regula, sunt şanse mari ca ParaNorman să fi conţinut genitivul „of the Dead” în titlu şi măcar o dezmembrare de efect. N-ar fi fost rău, dar ne mulţumim şi cu animaţia 3D, în bună tradiţie Henry Selick/Tim Burton, omagiu reverenţios adus horror-ului clasic, de la cel de serie Z care-i ieşea minunat de prost lui Ed Wood, până la producţiile Hammer din anii ’50 şi George A. Romero.

Norman e un puşti de 11 ani care vede fantome, ceea ce nu îl transformă automat în cel mai popular copil de vârsta lui. Pe părinţi îi irită că discută cu bunica lui decedată, care împleteşte haine pe canapeaua din sufragerie, colegii îi colorează vestiarul şi-l poreclesc „AbNorman”, iar oamenii de pe stradă îl ocolesc atunci când vorbeşte singur.

Credibilitatea lui are şanse de redresare când o vrăjitoare furioasă trezeşte morţii la viaţă şi abate blestemul asupra oraşului – e nevoie de un translator, şi numai Norman vorbeşte pe limba tuturor. Ajutat de o soră glossy pink, un bătăuş care nu ştie cum se scrie „d-e-a-d”, un băieţel rotund şi pistruiat, şi fratele său care confundă deltoizii cu steroizii (deci fără să aibă susţinere reală), eroul are de înfruntat situaţii periculoase (o vrăjitoare ca ieşită din jocul video F.E.A.R, o hoardă de morţi vii cu membre detaşabile) sau greţos-macabre (un cadavru care nu-şi ţine gura închisă).

Nenumăratele referinţe la filmele de gen sunt principalul motiv de bucurie pentru adulţi – acorduri ca din coloanele sonore ale lui Ennio Morricone pentru Dario Argento şi John Carpenter, soneria Halloween a telefonului, avertismentul grindhouse, cu litere cât ecranul, că urmează un „monster feature”, masca de hochei a lui Jason Voorhees, sumedenia de locuri comune: mersul legănat cu piciorul târâit, unghia ce zgârie peretele, şi mai ales adolescenţii tâmpi care sunt victime sigure.

Nu vă entuziasmaţi prea tare, căci nu veţi avea parte de baia de sânge pe care aşteptaţi să o vedeţi animată în stop-motion computerizat; e înlocuită cu rezolvarea paşnică, să aibă şi cei foarte tineri ceva de văzut („if it weren’t for those meddling kids…”), îmbibată în îndemnul la toleranţă faţă de inadaptaţi.

Având în spate echipa care a lucrat la Corpse Bride şi Coraline, era de aşteptat ca ParaNorman să fie ireproşabil vizual şi nu dezamăgeşte, fie că vorbim despre atenţia acordată umbrelor şi adâncimii perspectivei (în păduri şi case slab luminate, mai ales), fie de înfloriturile vizuale ce compun pasiunea lui Norman pentru filme horror.

Cui i se adresează însă, e o altă discuţie. Cam cuminte pentru adulţi – pe care îi răsfaţă destul de bine în câteva rânduri, în primul act, cu sperieturi zdravene – , dar prea intens/pe alocuri criptic pentru copii (vă mai amintiţi de replicile bulversante din Rango, ca „If this were heaven we’d be eating pop tarts with Kim Novak”?), îşi va găsi cu ceva greutate publicul. Rămâne o animaţie plăcută privirii, ambiţioasă, pentru gusturi de nişă.

***

ParaNorman deschide vineri, 5 septembrie, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est şi intră simultan în cinematografele din România. 

Etichete: , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *