„Story”, biblia scenariştilor americani, se lansează şi în România

Cel mai renumit ghid pentru scenarişti, scris de un guru al Hollywood-ului, se lansează pentru prima dată în limba română.

„Sunt o instituţie”, o spune uneori Robert McKee, fără urmă de modestie. I-am putea aprecia totuşi francheţea, pentru că Robert McKee chiar este o instituţie la Hollywood. Din 1984 încoace, de când îşi ţine seminarul de trei zile prin lume, McKee a avut cam 50.000 de studenţi, iar cartea lui, Story – conţinut, structură, metodă şi principii scenaristice, a fost tradusă în peste 20 de limbi.

Asociaţia Filmtett o aduce, în sfârşit, şi în România (la 15 ani de la apariţia ei în SUA), lansarea fiind programată vineri, 17 februarie, de la ora 18.30, la Librăria Bastilia din Piaţa Romană. Traducerea îi aparţine Anei Răduleţ.

Deşi în librării există destule ghiduri şi eseuri pe acest subiect, doar Story – conţinut, structură, metodă şi principii scenaristice a primit măgulitorul compliment de „biblia scenariştilor”, cel puţin în Statele Unite (pentru angajaţii marilor studiouri, cursul şi cartea au devenit cvasi-obligatorii, iar la Harvard, Yale sau UCLA e în curriculă).

McKee nu spune nimic cu adevărat nou şi el însuşi o recunoaşte – inspiraţia lui primordială e Aristotel -, însă analiza sa este una dintre cel mai bine sistematizate, detaliate, inteligente şi atractive dintre cele publicate până acum. El nu se referă niciodată la reguli, ci la principiile unei poveşti bine spuse şi ridică în slăvi arta de a povesti, înainte de orice alt talent, inclusiv cel literar. Din mărturiile celor care au scris scenarii având cartea alături reiese că este unul dintre cele mai precise şi în acelaşi timp flexibile manuale despre scenariul de film scrise vreodată.

Pornind de la ideea că, în cinema, „camera de filmat este îngrozitoarea maşină cu raze X care surprinde orice prefăcătorie”, McKee spune că nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării într-un scenariu. Prin urmare, ia totul la rând, de la intrigă, structură, dialog, climax, personaje şi deznodământ, trecând prin genurile de film şi trăsăturile fiecăruia, până la treatment, sinopsis, voice-over sau alegerea unui titlu. Câteva scheme rezumă explicaţiile lui, iar analizele pe fragmente de scenarii concrete, precum Through a glass darkly/ Printr-o oglindă întunecată (Bergman), Casablanca, Chinatown/ Cartierul chinezesc, Kramer vs. Kramer (titlurile filmelor sunt în română,  iar pe cele originale le găsiţi la finalul cărţii – o idee nefericită, pentru că majoritatea sunt de nerecunoscut în română) sunt revelatoare.

„Hollywood-ul face cam 500 de filme pe an şi marea lor majoritate sunt perfect de rahat”

Autorul nu se concentreză exclusiv pe modelul clasic de scenariu (perceput ca hollywoodian), ci face referiri la auteur-ii francezi Alain Resnais, Francois Truffaut sau Jean-Luc Godard, şi la Ingmar Bergman (Story poate foarte bine servi şi ca ghid de introducere în lumea filmului). El face o clasificare a filmelor în funcţie de intrigă, definită ca modul în care un autor navighează pe terenul periculos al poveştii sale, mai exact de selecţia evenimentelor şi aşezarea lor: modelul clasic (final închis, timp liniar, un singur protagonist, realitate credibilă etc.), modelul minimalist (final deschis, conflict intern non-linear, protagonist pasiv – de pildă, Blow Up) şi anti-intriga (realităţi neconsecvente, coincidenţă, timp – vezi Anul trecut la Marienbad). În inima triunghiului, la intersecţia tuturor acestor modele, se află Barton Fink, inclasificabilul scenariu al fraţilor Coen. Grosul cărţii se concentrează pe modelul clasic, pentru că, spune McKee, înainte de a te aventura în ceva sofisticat, exersează cu un sănătos şi simplu scenariu clasic.

Story este, de fapt, o variantă detaliată a celebrului seminar al lui Robert McKee. Cursul e deja un performance şi are întotdeauna acelaşi desfăşurător şi aproximativ aceleaşi replici. Publicul îi cade în plasă de la primele cuvinte: „Hollywood-ul face cam 500 de filme pe an şi marea lor majoritate sunt perfect de rahat”. 750 de milioane de dolari se investesc anual în scenarii. „Şi uite. Ce. Primeşti”. Unii au simţit însă nevoia să repete cursul lui de 2-3 ori, declarându-se salvaţi de geniul lui de trainer, deşi McKee nu e chiar exemplul clasic de profesor de seminar – nu admite întrebări în timpul cursului, iar dacă o face, răspunde tăios (dar franc). Iată o înşiruire deloc modestă de elevi: David Bowie, Ed Burns, John Cleese, Kirk Douglas, Faye Dunaway, Emilio Estevez, Eddie Izzard, Quincy Jones, Diane Keaton, Barry Manilow, Joan Rivers, Julia Roberts, Meg Ryan sau Joel Schumacher.

Robert McKee – actor de teatru la origine, apoi lector de scenarii la United Artist şi NBC – este subiectul unui paradox pe care el îl desfiinţează cu o afirmaţie uşor de demonstrat: „Lumea e plină de oameni care ţin altora lecţii despre lucruri pe care ei înşişi nu le pot face”. Mai precis, a vândut destule scenarii studiourilor (unele dintre ele premiate în concursuri), însă doar unul s-a văzut transformat în film. Din diverse motive, poveştile lui, câteva cumpărate pe sume uriaşe, nu au intrat niciodată în producţie. Dar paradoxul acesta nu mai e de mult un argument în defavoarea lui, de când cursul şi cartea sa au căpătat statut de lectură obligatorie. Întrebat cu ceva ani în urmă de The New Yorker dacă ar mai avea timp şi curaj să scrie, McKee a invocat presiunea uriaşă care s-ar pune pe un astfel de scenariu. La urma urmei, pe prima pagină ar sta numele unui guru.

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *