Karlovy Vary: Marii câștigători

0
2561

corn island

S-au dat premiile la Karlovy Vary și, pe lângă Waiting for August, al Teodorei Ana Mihai, desemnat Cel mai bun documentar, alte câteva povești puternice din Est și-au primit trofeele. Elle Fanning, protagonistă în Low Down al lui Jeff Preiss, a câștigat premiul de interpretare feminină. Cel pentru rol masculin i-a revenit lui Nahuel Perez Biscayart, pentru partitura din Je suis a toi, în regia lui David Lambert.

Se întâmplă ca filmul din competiție care m-a marcat cel mai tare să fie și cel care a câștigat Globul de Cristal la cea de-a 49-a ediție a festivalului: Corn Island, al lui George Ovashvili (o coproducție georgiano-germano-franco-ceho-kazahă). Prin imagini superbe, de o poezie aparte, redă o frântură dintr-o realitate care pare simplă, dar care se dovedește foarte complicată. Un bunic și nepoata lui își clădesc o cocioabă pe o insulă, la marginea unui râu, cresc porumb și se luptă să supraviețuiască acolo. Se luptă nu doar cu apa, vântul și ploile, ci și cu istoria. Cei doi protagoniști sunt abhazi. Din când în când, își fac apariția, amenințător, niște bărci cu soldați abhazi sau ruși.

Tot ce am învățat eu despre Abhazia și Osetia, Rusia și Georgia, despre conflictele, vărsările de sânge și nelegiuirile de acolo, a fost la cursurile de istorie politică. Regizorul lasă istoria în fundal, iar subtilitatea cu care e reflectată face receptarea cu atât mai cutremurătoare. E un film construit cu un minim de dialog, însoțit de imaginile și vuietul naturii, al apei, al vântului. Pe lângă Marele Premiu, a câștigat Premiul Juriului Ecumenic și a fost preferatul criticilor în poll-ul publicat de ziarul festivalului. Sper să reușească să călătorească pe cât merită.

corrections class

Cruzime

Un alt film care m-a cutremurat și care a câștigat Premiul secțiunii East of the West e rusescul Corrections Class, debutul lui Ivan Tverdovski, o adaptare liberă după romanul Ekaterinei Murashova. Lena (Masha Poezhaeva), o adolescentă condamnată de boală într-un scaun cu rotile, e admisă la clasa specială într-o școală dintr-o suburbie rusească a zilelor noastre, după ani de zile petrecuți acasă. Ce urmează sunt interacțiunile ei cu cadrele didactice și colegii de clasă, povestea de iubire cu colegul de clasă Anton (Philipp Avded) și cruzimea unei întregi lumi, expusă.

Filmul aduce cu The Tribe, al lui Miroslav Slaboșpițki prin temă și prin context, și poate mai ales prin mesajul clar: să te ferească Dumnezeu să ai copii cu handicap sau să fii un om cu handicap, fizic sau mental, în Rusia de azi (sau în Ucraina). Cruzimea e greu de descris în cuvinte. Filmul – căruia nu-i lipsesc momentele de umor, de delicatețe – și în care joacă atât actori profesioniști, cât și copii cu handicap, demonstrează cât de împotmolită e Rusia de azi în mentalități vechi, inumane. Aduce pe alocuri cu Dancer in the Dark și Idiots, de Lars von Trier.

Mențiunea specială a secțiunii i-a fost acordată lui Barbarians / Varvari, de Ivan Ikić, o poveste plasată în Kosovo, despre care am scris aici.

Piroska-Molnár_Free Fall

György Pálfi și poveștile din Free Fall

Două premii importante a obținut și regizorul maghiar György Pálfi, cu SzabadesésFree Fall: Premiul Special al Juriului și Premiul pentru regie. Free Fall e un film împărțit în șapte capitole, pe fundalul căderii de la etaj a unei bătrâne. După ce cade și se ridică, femeia descoperă ce vieți duc, cu adevărat, vecinii ei. Episoadele sunt diferite ca gen – de la sitcom și realism socialist la SF – tonul e ironic, subtil, cu note burlești, iar coloana sonoră a lui Amon Tobin e greu de uitat.

Prezența maghiară în festival a fost destul de consistentă, cu trei filme, dintre care unul în competiție. Un lucru care mi-a atras atenția la toate cele trei e umorul, autoironia, arta de a nu te lua (prea) în serios. Atât în Afterlife, al lui Virag Zomboracz, cât și în Inexplicable Reason, al lui Gabor Reisz, paleta umoristică e largă. Ambele tratează tematica depresiei, a neadaptării la viața cotidiană, cu subtilitate și fără patos.

În primul, un tată moare și fantoma lui rămâne în preajma fiului proaspăt ieșit de la un sanatoriu, reușind astfel să își reechilibreze relația. În al doilea, un tânăr de 30 ani suferă de o depresie, proaspăt despărțit de prima „mare” iubire, și își ia un bilet spre Lisabona în stare de semi-conștiență. Dialogurile sunt savuroase. Mie filmele astea mi-au adus aminte de poveștile străbunicii mele maghiare, care îmi zicea mereu că, oricât de depresivi ar fi (considerați) ungurii, au un umor fantastic și e o bucurie să râzi cu ei.

Criticii au avut și ei favoriții lor: animația Rocks in My Pockets, de Signe Baumane, a câștigat Premiul FIPRESCI și Mențiunea Specială a Juriului Ecumenic, în timp ce FEDEORA (Federația criticilor de film din zona mediteraneeană) a premiat filmele Bota, în regia lui Iris Elezi și Thomas Logoreci și Correction Class / Klass korrektsii, de Ivan I. Tverdovski.

Premiul Forum of Independents a mers către Anywhere Else / Anderswo, de Ester Amrami, iar voturile publicului, spre The Magic Voice of a Rebel / Magický hlas rebelky, un film cehesc de Olga Sommerová.

the-normal-heart-2

Seriale TV la cinema

Se tot spune că cinema-ul a cam murit, că e greu să faci filme, că seriile TV sunt din ce în ce mai bune și concurează serios cu ce vine pe marele ecran. La Karlovy Vary, HBO a prezentat True Detective pe ecran mare, în două etape, un binge watching de patru ore, în două seri. Ca la tine acasă în dormitor, în sufragerie sau cu telefonul în metrou. Și nu m-am putut abține să nu mă gândesc cum cinematografele ar putea începe să-și invite fanii la seriale. Și pe bună dreptate, pentru că True Detective mi se pare mult mai bun pe ecran mare decât pe unul de laptop.

Dacă tot suntem la capitolul americani, o să vă mai mărturisesc că am mers într-o seară să văd The Normal Heart, tot o producție HBO, de Ryan Murphy. Sinceră să fiu, nu prea ratez filmele lui Mark Ruffalo. Și văzusem piesa pe Broadway acum trei veri, cu Ellen Barkin, și nu o să uit senzația de completă neputință și copleșire trăită la final, când aproape toată sala, plină de cupluri gay, plângea.

Piesa are ca subiect teribila epidemie HIV din New York, în anii 80, când bărbați homosexuali au murit pe capete, complet ignorați de societatea civilă, medicală etc. În acea sală de pe Broadway, în afară de câțiva musafiri pierduți ca mine, toți trăiseră acei ani sau aveau rude, prieteni sau cunoscuți care fuseseră loviți direct de boală și de oribilă indiferență a celor din jur. Filmul nu atinge aceleași note, din păcate. Nu zic că nu merită văzut, dar rămâne prea hollywoodian pentru gustul meu.

Monument to Michael Jackson

Michael Jackson de Serbia

Voi statui cu Michael Jackson ați văzut, din bronz și tot tacâmul, încă de pe vremea când era în viață? Eu nu. Însă bărbierul Marko din Monument to Michael Jackson, al lui Darko Lungulov (coproducție sârbo-germano-macedoneano-croată), asta face, încercând să își salveze căsnicia: construiește o statuie a lui Michael și se chinuie să o plaseze pe un soclu în sat, convins fiind că asta va aduce milioane de turiști, va învia o veche aerogară și le va aduce tuturor bani și prosperitate. E o comedie dulce-amară, cu tonuri absurde, care evocă viața într-un loc uitat de lume. Mi-aș fi dorit să-l văd la cinema undeva la Belgrad, Ljubliana, Split sau Dubrovnik, dar mai ales într-un sat ca cel din film.

Din Azerbaidjan a venit Down the River, al lui Asif Rustamov, drama unui tată dur, extrem de sever cu propriul copil, închis în propria-i neputință de a se exprima, își pierde fiul. Apoi pornește la drum să-i găsească trupul și să își înțeleagă trăirile, relația cu copilul, cu soția, cu amanta, cu sine. Mai e filmul Cherry Tobacco, al lui Katrin Maimik și Andres Maimik,din Estonia, povestea de iubire fragilă dintre adolescenta Laura și un bărbat matur. Un debut în selecția de la Est de Vest a fost The Tree, al lui Sonja Prosenc. O poveste, trei perspective. Sonja abordează o întâmplare tragică, dezvăluind-o gradual din trei unghiuri: un copil, mama și fratele. Narațiunea nu e lineară; iar unele scene îți dau senzația de claustrofobie și amplifică atmosfera foarte tensionată.

Delight

Un strop de speranță

Singurul film din selecția de la Est la Vest – văzut de mine – care se desfășoară în spațiul urban e cehescul Delight, al Jitkai Rudolfova. Din filmul ăsta aflăm că o femeie poate rămâne însărcinată cu gemeni de la doi bărbați. Dar cum ajungi să ai gemeni cu doi bărbați? Nu foarte greu, se pare. Personajul central e Milena (Jana Plodkova), o tânără editoare de film are o relație cu un blogger, relație care se consumă mai mult prin sms-uri decât printre cearșafuri. Filmul poate fi privit ca o fabulă modernă despre relațiile din zilele noastre, trăite parțial virtual și prin paturi mai mult sau mai puțin cunoscute.

În selecția Forumului de filme independente a fost inclusă și o coproducție italo-româno-grecească: La mezza stagione, debutul lui Danilo Caputo. Co-producătorul roman e Alex Trăilă, de șa Steppenwolf Films. Într-un orășel italian, un tată (Espedito Chionna), paznic de noapte la un hotel, colegul lui de zi, un tânăr (Francesco Gianicco) care visează să plece în Germania să cânte muzică electronică, și o fată (Michela di Napoli) bântuită de gânduri legate de tatăl ei recent mort își duc existențele visând să iasă din acea lume.

Filmul, împărțit în nouă capitole, e cronica unei lumi lipsite de speranță. Se derulează lent, așa cum se scurge și viața în acest colț de lume. Totul e atât de blocat încât simți că doar o zdruncinătură puternică – ce nu se prea  întrevede – mai poate scutura locul din amorțire. Filmul e produs independent, cu un buget de circa 120.000 euro, și ca debut promite. Mă întreb însă dacă va trece și de sălile de festivaluri. Și Canibal, o altă coproducție română (împreună cu Spania, Rusia și Franța) a fost prezent la Karlovy Vary.

Tot aici, în cadrul sesiunii proiecțiilor Works in Progress – din al cărui juriu a făcut parte și Mihai Chirilov – s-au anunțat participanții celei de-a două sesiuni a SOFA, o școală pentru agenți de film. Printre cei opt aleși e și Cristian Hordilă, managerul TIFF-ului și reprezentat al Cluj City Film Fund, care își propune să deschidă la Cluj un centru de producție de film. SOFA va avea loc la jumătatea lui august, la Wroclaw.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here