Liviu Ciulei: „Am vrut să fac filmul «Regele Lear» cu ţărani din Maramureş”

Liviu Ciulei foto: Petru Leonte

Liviu Ciulei foto: Petru Leonte

Când un film ţine pe loc o sală întreagă până aproape de miezul nopţii, la aproape 50 de ani de la realizarea lui, se cheamă că nu a îmbătrânit niciodată. Pentru Pădurea spânzuraţilor şi pentru un Q&A cu Liviu Ciulei s-a stat luni seara la coadă la cinema, la Muzeul Ţăranului Român, cum se mai întâmplă doar în festivaluri. O întâlnire cu regizorul în vârstă de 87 de ani e o ocazie prea rară ca să fie ratată. Cum sunt şi poveştile despre unul dintre cele mai bune filme româneşti ale tuturor timpurilor, premiat pentru regie la Cannes, în 1965. „Astăzi îl găsesc cam cu 20-30 de minute prea lung. Lungimea se datorează faptului că pe vremea aia nu prea vedeam filme străine, vedeam filme ruseşti care erau lungi, lungi, lungi. Şi nu mi-am dat seama de ritmul lui. Sunt sigur că aş putea să-l remontez azi, scoţându-i 30 de minute”, e prima remarcă a lui Liviu Ciulei după o proiecţie care, în opinia sa, a eşuat din motive de luminozitate. În 1971, cineva „a torturat şi dezmembrat” filmul şi a distrus negativul. Acum doi-trei ani, Martin Scorsese pleda la Cannes pentru recondiţionarea filmului, la Bologna, însă asta nu s-a întâmplat deocamdată, iar copiile actuale sunt destul de uzate.

Imaginea este excepţională şi Liviu Ciulei însuşi recunoaşte că „50% din valoarea filmului este dată de imagine”. Ovidiu Gologan a conceput stilul vizual al peliculei pornind de la o descriere de Liviu Rebreanu: „sub o mare boltă de cristal aburită”. Senzaţia de apăsare şi incertitudine, ca şi cum totul s-ar fi petrecut la îngânarea zilei cu noaptea, a avut nevoie de ore întregi de muncă şi de modificări în planul regizoral. „La filmul ăsta, Gologan petrecea cam şase ore pentru luminarea unei scene complexe şi cam patru ore pentru un prim plan. De aceea, am schimbat din scenariul meu regizoral şi am utilizat foarte mult transfocatorul, zoom-ul. Aparatul a căpătat atunci o funcţie de introspecţie, intra în sufletele şi în ochii oamenilor, o schimbare din cauza duratei efective a lucrului şi a perfecţionismului lui Gologan”, a explicat Ciulei, care s-a adaptat din mers propriilor idei şi condiţiilor de pe teren, deşi nu agreează improvizaţia. „Eu nu sunt pentru improvizaţie. Eu sunt pentru un desen precis. Regia este logică, după aceea logică, după aceea logică şi apoi 1% inspiraţie”.

„Totul este concentrat în tăcerea acestei scene”

În rolul lui Otto Klapka foto: Petru Leonte

În rolul lui Otto Klapka foto: Petru Leonte

Din inspiraţia de moment s-a născut şi celebra scenă în care Ilona (Ana Szeles) îi aşterne lui Apostol Bologa (Victor Rebengiuc) ultima masă. „I-am spus echipei: vreau să facem scena asta într-un anumit fel, pentru că vreau să iau premiu la Cannes. La care toţi au spus «A înnebunit Ciulei!». Şi scena asta mi-a venit la filmare atunci şi cred că e cea mai bună pe care am regizat-o vreodată. Pentru că e vorba de bărbat, femeie, pâine, sare, viaţă, moarte. Şi, într-adevăr, totul este concentrat în tăcerea acestei scene”, a povestit regizorul.

Nici un detaliu nu e întâmplător sau nesemnificativ în mizanscena lui Liviu Ciulei, iar genericul de început vorbeşte despre viaţă, moarte şi suflet la fel de puternic ca scenele esenţiale din film. „Pregenericul cu soldaţii văzuţi tot timpul din spate mi-a venit în minte urmărind un documentar despre luptele de la Sedan. Dacă ţineţi minte, un mare mareşal sau general a zis atunci «Să mergem încet, suntem grăbiţi». Şi se vedeau mii şi mii de oameni mergând pe front şi, după cum se calculase, era nevoie de 600 000 de morţi pentru o victorie. De acolo mi-a venit ideea genericului: sunt oameni văzuţi din spate, care merg, şi merg, şi merg şi la un moment dat vedem că nu sunt doar căşti şi uniforme, pentru că unul dintre ei întoarce capul. În spatele căştilor, a morţilor există ochi, există suflet, există viaţă. La urmă, aceste căşti capătă nişte aureole, nişte luminiţe care se îndepărtează. Sunt aceşti anonimi care se transformă în stafii. Asta a fost iar una dintre marile realizări ale lui Gologan”

Filmările au avut loc lângă Braşov, la Piteşti, la Bonţida şi la Buftea. „N-a fost uşor. Un an de zile, cinci ore maxim de somn pe noapte, şi cu o sciatică din cauza zăpezii şi noroiului”. Vântul zvânta mereu noroiul, iar echipa îl refăcea cu ajutorul pompierilor.

„Toate filmele pe care le-am propus după Pădurea mi-au fost refuzate”

Pe platouri se aflau câţiva dintre cei mai bun actori ai vremii şi un debutant pe nume Victor Rebengiuc. Mult prea melodramatic pentru gusturile spectatorului de astăzi în rolul lui Apostol Bologa, Rebengiuc era a doua alegere a lui Ciulei după ce s-a ajuns la concluzia că Şerban Cantacuzino, care filmase timp de trei săptămâni, era prea tânăr ca să poată duce rolul. „Am avut o distribuţie aş zice eu fabuloasă: Ştefan Ciubotăraşu, Gina Patrichi , Emil Botta, Nicolae Tomazoglu, Costache Antoniu, György Kovács, Ana Széles şi mulţi mulţi alţii. Cei mai mulţi nu mai trăiesc”, a spus artistul, privindu-şi cu o sprânceană ridicată propria interpretare în rolul lui Otto Klapka. „Mă privesc cu un ochi critic acum. Puţin cam melodramatic în scena confesiunii cu Bologa, când răstoarnă masa”.

După Pădurea Spânzuraţilor (al treilea său film după Erupţia şi Valurile Dunării), pentru Liviu Ciulei n-a mai urmat nimic în cinema. Motiv pentru care s-a concentrat pe teatru. Proiecte au fost, a explicat regizorul, însă n-au mai ajuns niciodată pe ecran. „Undeva am fost eu de vină. Toate filmele pe care le-am propus după Pădurea mi-au fost refuzate. Vroiam să fac Visul unei nopţi de vară, trebuia să joace şi Monica Vitti, era o combinaţie cu italienii care a căzut. După aceea am propus tot un Shakespeare, Regele Lear, am vrut să-l fac cu ţărani din Maramureş. Şi a fost refuzat. Iar ceea ce mi se oferea nu-mi plăcea. Mi s-a oferit Reconstituirea şi ştiam că o să aibă foarte multe necazuri, cum a şi avut. Şi i-am spus lui Pintilie, care voia neapărat să-l facă, «Fă-l tu, Pintilie». Apoi am propus Baltagul, după Sadoveanu, şi vedeta principală era Anna Magnani, văzuse filmul meu şi voia să joace. Iar eu am fost atât de tâmpit – nu mi-e ruşine să spun – că am refuzat un scenariu extraordinar, care făcuse din Vitoria Lipan un fel de comeră italiană, care vorbea tot timpul. Avea o trăsătură de geniu în filmul lui: ea îl descoperea pe Lipan, care nu se vedea în film, etapă cu etapă, şi se îndrăgostea de el. Ceea ce era o virtuozitate scenaristică. Eu am fost atât de prost, încât n-am vrut să plec de la statuara, taciturna Vitoria Lipan a lui Sadoveanu”.

Etichete: , , ,

3 răspunsuri la “Liviu Ciulei: „Am vrut să fac filmul «Regele Lear» cu ţărani din Maramureş””

  1. Florin spune:

    din pacate n-am putut sa fiu in Bucuresti ieri, altfel as fi fost la coada aceea lungă. 😀 filmul este foarte bun, articolul la fel. ceea ce mă bucură însă cel mai mult e găsirea acestui enunţ „un debutant pe nume Victor Rebengiuc. Mult prea melodramatic pentru gusturile spectatorului de astăzi în rolul lui Apostol Bologa”. pentru mine, recunosc, a fost o dificultate când am vrut să văd filmul prima dată.

  2. Rodica Solovastru spune:

    SI INCA ECOURI…

    ”…(Victor Rebengiuc) pe atunci aproape debutant a făcut un lucru exceptonal. Si am avut o distributie, as zice eu, fabuloasă: cu Ciubotărasu, cu Kovács… Csiki (încă în viaţa), cu saraca, Dumnezeu s-o ierte, (Gina) Patrichi si multi altii, foarte multi: Botta, Emil Botta, Tomazoglu, Costache Antoniu, care într-o zi, plimbându-ma pe platoul de filmare, care trebuia mereu udat cu apa, (veneau pompierii ca batea vântul acolo si usca noroiul si eu aveam nevoie de noroi), stătea în scaun asa si zicea „he-he-he-he…”. Si ce-i, nea Costache? Si zice „Ma uit la matale… meserie grea…” …si multi alti mari actori: Kovács (Győrgy), Dumnezeu să-l odihnească, Ilona (Ana Széles), cred că mai trăieşte…, dar cei mai mulţi sunt deja dincolo… si Ciubotarasu, dincolo… si ramân vii în amintirea noastră…”

  3. Laudam pe Iisus, ni ca am nimerit aceasta treaba de maramuresul a nost minunat, si va laud
    ca promovati Maramures. Amu sa nu va suparati sa dau webu tot
    despre noi: https://cazaremm.ro Va stimam iar, si va
    zicem numa hodina la toti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *