PREMIERĂ: Klezmer şi simfonii săseşti, în filmul „Două lumi în muzică”

Horia Andreescu în "Concerte la Biserica Neagră"

Horia Andreescu în "Concerte la Biserica Neagră"

Regizorul Radu Gabrea revine de vineri pe marile ecrane cu un film care s-ar potrivi poate, mai degrabă, micilor ecrane. Două lumi în muzică (de vineri, în cinematografe) este un film coupé despre lumi pierdute: cea a muzicienilor saşi transilvăneni, care gravitau în jurul Bisericii Negre din Braşov, şi cea a evreilor din România şi a cântecelor lor.

Concerte la Biserica Neagră este un documentar convenţional de 45 de minute în care alternează secvenţe din concertul dirijorului Horia Andreescu ţinut în lăcaşul de cult din Braşov cu interviuri despre compoziţiile muzicienilor saşi şi istoria Bisericii, de la reforma luterană la incendiul care i-a dat supranumele de azi. În ritmul tihnit de documentar TVR aflăm că saşii din zonă ţineau urechile ciulite înspre muzica ce venea din Vest, însă rămâneau fideli liniei bisericeşti (Biserica ţinea loc de scenă). Poveştile despre ei şi muzica în sine (Horia Andreescu însuşi, născut în Braşov, a găsit mai mute partituri şi le-a înregistrat) sunt partea cea mai interesantă a acestei prime bucăţi din coupé. Ar fi interesant chiar să se meargă mai departe pe urmele acestor compozitori despre care nu se ştie mai nimic în România şi ale căror lucrări sunt împrăştiate prin arhive din Europa.

Altfel stau lucrurile în Căutându-l pe Schwartz, în materie de ritm. Documentarul despre epifania unei cântăreţe americane de klezmer la sosirea în România, ţara din care bunicii ei emigraseră, este la fel de viu ca muzica ei. Împreună cu soţul ei, violonistul Yale Strom, şi fiica lor (totdeauna undeva în fundal), Elizabeth Schwartz face turul unor sinagogi din ţară şi le cântă ultimilor evrei rămaşi, cei mai mulţi foarte în vârstă. O sinagogă părăsită seamănă cu o „balenă eşuată”, spune la un moment dat artista, având încă în minte remarca din acea dimineaţă a unui recepţioner tânăr de la hotel, care îi povestise că face parte dintr-un partid naţionalist şi o asigurase că în România n-a fost Holocaust.

Elizabeth Schwartz amestecă doina, sârbele româneşti, jazzul şi ritmurile idiş şi spune că nu cântă niciodată la fel, pentru că nimic din jurul ei nu e niciodată la fel.

Emoţionantă e vizita lor la un lăutar bătrân dintr-un sat, care cânta la nunţile evreieşti de altădată, şi întâlnirea cu ultimul evreu din Târgu-Frumos, un morar care nu mai aparţinea de lumea în care se născuse decât prin nume. De acolo venea bunicul ei, din ţara în care Elizabeth Schwartz simţise pentru prima dată, ca o revelaţie, că aparţine unui loc pe acest pământ

Căutându-l pe Schwartz este partea a doua a documentarului România! România!, din 2006. Ambele filme au fost realizate cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi vor fi lansate pe 21 ianuarie în cinematografele din ţară. La Bucureşti, pot fi vizionate la Cinema Union, între 21 şi 27 ianuarie.

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *