Cătălin Mitulescu: „Mă inspiră iarba arsă de-a lungul drumului de lângă cimitir, calea ferată şi liniile fierbinţi”

catalin mitulescuAutor: Iosif Prodan

La 5 ani după precedentul film al lui Cătălin Mitulescu, regizorul bucureștean se întoarce în cinema-uri cu Dincolo de calea ferată. Cu Ada Condeescu și Alex Potocean în rolurile principale, filmul a intrat în cinematografe pe 22 aprilie. Momentan, are proiecții de gală în țară și se pregătește de o caravană care va include proiecții în gări.

Din interviul pe care ni l-a acordat, am aflat, printre altele, care a fost traseul proiectului, cum a ales muzica din film și care e stadiul viitorului său film, Fata munţilor.

Iosif Prodan: Filmările la acest proiect s-au terminat, dacă nu greşesc, în toamna lui 2014. De ce a durat atât de mult apariţia lui pe ecrane?

Cătălin Mitulescu: Filmul a fost gata anul trecut în vară, o lansare logică din punctul meu de vedere ar fi fost la Veneţia dar nu am fost selectaţi, am aşteptat Cannes-ul, care după cum vezi are o prezenţa românească foarte importantă.

Dincolo de calea ferată e probabil primul film al tău care nu este selectat la un festival mare înainte de a fi distribuit în cinema-uri. Urmează să-l trimiteţi la festivaluri? 

Suntem deja selectaţi la un festival care are o mare tradiţie, un festival care să zicem „contează” şi această invitaţie a fost făcută într-un mod foarte flatant, dar recunosc am aşteptat până în ultimul moment răspunsul de la Cannes că să o putem confirma. Acum am confirmat, selecţia va fi făcută publică la sfârşitul lui mai.

Titlul iniţial al filmului a fost El Rumano; de ce aţi decis să-l schimbaţi?

Scenariul a evoluat, am trecut prin mai multe faze, am schimbat Spania cu Italia, filmul a devenit Rumeno la un moment dat, titlu la care am renunţat pentru că ducea filmul prea mult în zona socială şi el este în primul rând o poveste de dragoste.

Am înţeles că filmările au avut loc în Colentina, cartierul în care ai copilărit. Ţi-ai dorit să revizitezi trecutul prin plasarea acţiunii acolo sau a fost o întâmplare / alte motive?

Şi una şi alta probabil, am imaginat întâlnirea lor într-un loc care îmi era foarte familiar şi acest loc avea frumuseţea, sălbăticia şi deşertăciunea de care aveam nevoie. Timpul trece altfel lângă calea ferată. Toate trenurile care trec în viteză pe lângă tine te fac mai atent la ce e în jurul tău, te fac mai prezent.

Povestea din film e una contemporană. Cum ţi se pare viaţa de astăzi în mahala? Cum sunt oamenii locului pe care i-ai întâlnit când filmai acolo?

Mahalaua de acum, de pe Strada Turiştilor, are aceleaşi nostalgii ca şi mine, le este dor de timpul în care fiecare scotea câte un scaun, o masă, o sticlă de vin şi făceau petrecere în mijlocul străzii. Cu ocazia filmului au avut ocazia să retrăiască acele vremuri.

De unde a apărut această poveste a emigrantului român care îşi lasă acasă familia şi a cărui existenţă o afectează? Aţi mizat și pe faptul că este o poveste devenită tipică în spaţiul românesc? Ştiu că pe undeva sunt şi lucruri personale în povestea asta.

Am plecat cu povestea de la o temă care mă intereseză – reîntoarcerea. Trecutul nu îl găseşti niciodată aşa cum l-ai lăsat, îţi fuge pur şi simplu din faţa ochilor. Când te întorci eşti foarte emoţionat, dar nimic nu mai este cum ai lăsat. Femeia, copilul, strada… încerci să le prinzi dar îţi fug printre degete. Lumea în care se întoarce el este cea de care îi era dor dar atunci când ajunge se simte străin şi obosit, ar vrea să se culce şi totul să fie ca la început, dar femeia lui nu are deloc somn şi el nici nu mai ştie dacă este femeia lui sau nu.

Pe povestea asta am mizat şi în ea se regăsesc foarte mulţi, am aflat asta la nenumăratele vizionări pe care le-am făcut până acum.

Credeţi că veţi reuşi să ajungeţi cu filmul la această categorie de români care se regăseşte într-o situaţie similară? Este acesta publicul ţintă al filmului?

Nu am un public ţintă, dar sigur că cei care au trecut prin aşa ceva se regăsesc mai puternic, aşa cum filmul place mai mult celor care au copilărit lângă o cale ferată.

Cum funcţionează relaţia regizor-actor în cazul tău şi al Adei Condeescu, având în vedere că aveţi o relaţie şi în viaţă reală? E diferit modul în care se conturează personajele ei, spre deosebire de lucrul cu alţi actori?

Îmi plac relaţiile de lucru care se întind pe mai multe filme, am colaboratori cu care am dezvoltat o relaţie puternică, fie că e vorba de scenograful Daniel Răduţă sau secundul Emil Slotea cu care am lucrat la toate filmele. Dincolo de Calea Ferată e din păcate ultimul film pe care l-am făcut cu el. Când ai o colaborare mai lungă cred că şi rezultatele sunt mai bune, dar asta nu înseamnă că trecem peste anumite etape, există şi aici pragul personajului şi probele, dar în mod sigur mă influenţează şi în momentul în care scriu.

Pentru rolurile principale ai făcut casting? Alexandru Potocean a fost prima opţiune pentru rolul soţului?

Da, Alex a fost prima opţiune, a dat o probă foarte bună. A înţeles din prima că are nevoie de o detaşare specială, de o răbdare anume. A avut din prima calităţi de dresor care erau absolut necesare pentru îmblânzirea sălbăticiunii care îl aştepta la calea ferată.

Muzica filmului este semnată de Jean-Paul Wall. Cum aţi ajuns la el?

El a fost propunerea producătorului suedez, încercasem o colaborare la Loverboy, dar acolo, deşi a propus lucruri interesante, nu ne-am potrivit. Pablo Malaurie a fost perfect, aici însă a prins filmul din prima şi mi-a dat exact contrapunctul liric de care aveam nevoie pentru povestea lor. S-a identificat foarte bine cu povestea.

Cu cine aţi colaborat în privinţa muzicii care nu e compusă de Jean-Paul Wall? Aţi avut un consilier muzical?

Toţi cei cu care am lucrat apropiat au fost consilierii mei: Ada, Emil, Daniel Mitulescu, Răduţă. Am pus muzica care mă inspiră, aşa cum mă inspiră iarba arsă de-a lungul drumului de lângă cimitir, calea ferată şi liniile fierbinţi. Aşa mă inspiră Dona Dumitru Siminică şi am tot timpul sentimentul că el spune în piesa „Afară e întuneric” tot ceea ce era nevoie să se spună în filmul acesta. De fiecare dată când văd secvenţa de la calea ferată am acelaşi sentiment. Cred că a fost cu noi când am făcut filmul.

Aţi avut câteva proiecţii speciale în sala de spectacole a Gării de Nord şi una la Sala Radio. Alegerea acestor săli, în detrimentul unor săli obişnuite de cinema, ţine de politica de marketing a filmului sau are mai degrabă legătură cu lipsa unor săli de cinema mari în care să faceţi proiecţii de gală?

Şi una şi alta, adică lipsa ne-a provocat să găsim soluţii alternative şi filmul ne-a trimis aproape de liniile ferate. Printr-o idee bună a lui Cristi Neagoe, care cunoştea salonul şi sala de sus, am ajuns să facem aceste premiere acolo. Sala Radio e doar obsesia mea de a „asculta” filmul în condiţii foarte bune. Apropo de toată muzica care este în film, de sunetele nopţii, de trenuri, pentru acest film o sala în care se aude bine este foarte importantă pentru perceperea lui în întregime.

Spuneai într-un interviu că vreţi să faceţi proiecţii în gări. Există deja un plan pus la punct cu date şi oraşe?

Suntem în lucru, aprobări, planuri, încă nu am definitivat planul, dar am vrea să-i dăm drumul caravanei odată cu intrarea filmului în festivaluri.

V-am luat un interviu acum 5 ani la Iaşi, în momentul lansării filmului Loverboy, şi vă întrebam dacă o soluţie pentru cinematografia românească ar fi o deschidere mai mare către filmul de gen şi eraţi de acord că „oferta” regizorilor şi a producătorilor trebuie să se diversifice. Între timp acest lucru s-a întâmplat, dar numărul de bilete pare să fi rămas la fel. Cum priviţi acest aspect? Ce nu merge?

S-a diversificat în ceea ce priveşte filmul de autor, s-au lansat şi alţi regizori care vorbesc în felul lor propriu, dar nu am văzut filme de gen într-un număr semnificativ, sunt doar excepţii, cred.

Care a fost bugetul de producţie pentru acest film şi cât aţi investit în publicitate?

Un buget mediu pentru un film românesc, în publicitate cred că am dublat suma de la CNC, am avut parteneri, nu am investit foarte mult, cred că Daniel (Mitulescu, producătorul filmului n.red.) poate să va dea detalii precise.

Dincolo de calea ferată va fi distribuit şi în străinătate? Şi mă gîndesc în special la Spania şi Italia. A fost achiziţionat de vreun distribuitor străin? Spuneaţi într-un alt interviu că mergeţi pe o strategie care implică o lansare mai întâi în ţară; asta înseamnă că vreţi să aduceţi ca argument în faţa distribuitorilor străini un număr mare de bilete vîndute aici?

Numărul de bilete vândute aici e greu să fie un argument pentru cineva de afară dar ţi-am spus, o să intrăm în vară în festivaluri, o să vedem cum o să fie, nu pot să spun de acum.

 

Ce credeţi despre demersul noii Legi a Cinematografiei? Deja au început să apară contestaţii. Faceţi parte din vreun grup de lucru care este consultat în elaborarea acestei legi? Care sunt propunerile dvs, în linii mari, pentru modificarea legii actuale?

Nu fac parte din nici un grup, dar am trimis observaţiile noastre. E mult de spus, pentru că sunt multe măsuri concrete care sigur pot îmbunătăţi sistemul actual. Nu trebuie inventat alt sistem. După cum vezi, el funcţionează, trebuie să plecăm de la asta.

Anul acesta, în total, cinci filme fac parte din selecţia canneză, plus încă două co-producţii minoritare (una în Competiţia Oficială şi una în Quinzaine). Cum vi se pare această selecţie?

E un moment extraordinar pentru noi. Îmi pare rău că nu sunt și eu, dar îmi dau seama că filmul meu poate are nevoie de altă atmosfera. Cannes-ul nu are deloc răbdare, mai ales când ai fost acolo de atâtea ori cerinţele sunt altele şi uneori filmele se fac şi din alte porniri, exigenţele tale ca autor nu coincid cu ale lor.

În ce stadiu se află următorul tău proiect, Fata munţilor?

Încă lucrez la scenariu şi dezvoltăm relaţiile de coproducţie, întregim finanţarea. Dacă totul merge bine, în toamnă filmez.

Etichete: , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *