Tudor Aaron Istodor: „E important ca actorii să aibă un sindicat condus de oameni competenți”

16145654_1540831549280096_1317207828_o

Tudor Istodor a debutat ca actor de film în lungmetrajul Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean, 2006), iar în ultimii ani a fost prezent în filme românești precum O lună în Thailanda sau Domnișoara Christina, unde joacă alături de mama sa, Maia Morgenstern. A reușit performanța notabilă de a apărea în toate cele patru lungmetraje regizate de actrița franceză Fanny Ardant, cel mai recent, Le divan de Staline, având premiera luna aceasta, la Paris.

Din 27 ianuarie, îl putem vedea pe ecranele de la noi în Fixeur, cel mai recent film al prolificului regizor Adrian Sitaru. Joacă rolul unui jurnalist care trebuie să aranjeze un interviu cu o prostituată minoră pentru o echipă TV din Franța, eveniment care îl marchează și îi influențează relațiile și deciziile din viața personală.

I-am luat un scurt interviu înainte de a pleca la Festivalul de la Berlin (9-19 februarie), unde a fost selectat să facă parte din proiectul Shooting Stars, un program dedicat tinerilor actori europeni care promit să strălucească pe marile ecrane în anii ce urmează.

Iosif Prodan: Ce reprezintă selecția la Shooting Stars pentru cariera ta? E o încununare a eforturilor depuse până acum sau mai degrabă o provocare?

Tudor Aaron Istodor: Shooting Stars este o șansă foarte mare pentru un actor de a avea vizibilitate internațională. Juriul alege în fiecare an 10 actori din toata Europa, deci am fost foarte bucuros când am aflat că am fost selectat. Într-adevar e o recunoaștere a ceea ce ai făcut până în momentul actual, și filmul Fixeur cu care am fost propus, a avut un cuvânt mare de spus în selecția mea.

De cele mai multe ori, actorii selectați în acest program prind contracte pentru producții străine. Tu ai deja experiența asta – ți-ar plăcea să joci mai mult în filme străine sau preferi lucrul cu colegi și regizori români?

Mi-ar plăcea să joc în filme cât mai bune, să lucrez cu oameni pe care îi interesează real să spună ceva, cu artiști autentici, fie că sunt din România, Franța sau Papa Noua Guinee. Îmi place să joc, nu mi-am pierdut bucuria de a juca în filme sau pe scenă, și sper să nu o pierd niciodată. Și da, cred ca mi-aș dori să fac tot felul de lucruri, și cât mai variate.

Care sunt diferențele resimțite de un actor pe platoul de filmare între un film străin si unul românesc?

Depinde de la caz la caz. Nu e o regulă. Fiecare film are și bune și rele, dar atâta timp cât vezi că oamenii își doresc să facă un film și nu au un „job de care trebuie să scape”, e minunat (cu rulota cu aer condiționat și icre negre sau într-o cameră cu o sobă).

Joci, cred, mai mult în teatru decât in film. Care dintre cele două crezi că ți se potrivește mai bine?

Nu știu care mi se potrivește, m-am întrebat adesea și eu asta. Aș vrea să cred că mi se potrivesc amândouă, dar asta doar publicul poate decide. Mie îmi place și teatrul și filmul în egală măsură. Sunt diferite în multe aspecte, dar la nivel de actorie cred că sunt la fel.

Cum ți s-a părut rolul din Fixeur când ai citit prima dată scenariul?

Mi-a plăcut la nebunie și mi-am dorit foarte mult să iau proba. E un personaj pe care l-am înțeles, iar lucrul cu Adrian Sitaru și discuțiile cu el și cu Adrian Silișteanu m-au făcut să-l înțeleg și mai bine, să ajung la el, să-l construiesc. Până la urmă, Radu are 30 de ani, o vârstă pe care o înțeleg foarte bine, o vârstă fix între vârste, când totul se schimbă, concepțiile despre ce e bine, ce e moral, începi să vezi lucruri la care nu erai atent înainte și, dacă ești atent, poți evolua, te poți maturiza.

Secvența în care cânți la saxofon era în scenariu sau a fost adăugată ulterior, când ai acceptat rolul?

Au fost adăugate ulterior.

Cât de mult ai putut improviza sau modifica acest rol, a propos de experimentul făcut de Adrian Sitaru cu Ilegitim?

Nu am improvizat mult. Pe parcursul repetițiilor am improvizat, Adrian Sitaru ne spunea să improvizăm scena dinaintea scenei scrise în scenariu, ca să vedem cum ajungem la scena respectivă. Și mi-a plăcut foarte mult să fac asta. Dar la filmare am respectat scenariul scris. La scena din restaurant însă, ne-a rugat la filmare să improvizăm ceva la începutul scenei și acel început a rămas și în film.

Ai mai jucat roluri de jurnalist? Ți-a fost greu să joci insistența care caracterizează un astfel de personaj?

N-am mai jucat jurnaliști. Nu pot să spun că a fost greu, pentru că era acolo Adrian, în care am avut încredere deplină, știam că dacă ceva nu e bine, îmi va spune și va face scena să funcționeze.

Fixeur a fost deja selectat la câteva festivaluri importante din lume. Cum ai dialogat cu publicul străin si cât de important e pentru tine ca actor să te întâlnești cu publicuri cât mai diverse?

Reacțiile au fost foarte bune la Q&A-uri. Am fost plăcut surprinși că au rămas foarte mulți oameni după film și ne-au pus întrebări foarte bune și legate de subtilitatea filmului. E foarte important să vezi că oamenii reacționează și înțeleg ce ai vrut tu să transmiți. Și de la majoritatea oamenilor cu care am vorbit am simțit că filmul i-a atins și i-a făcut să se gândească, să reflecteze la povestea lui Radu, la ce înseamnă abuz și la cât de departe ești dispus să mergi pentru a-și atinge scopul.

Ce crezi despre Statutul Artistului? O serie de actori susțin deja acest proiect și s-au implicat activ în elaborarea lui. Este necesar ca artiștii să beneficieze de forme de protecție socială (contracte, asigurări etc.) mai serioase?

E important ca actorii să aibă un sindicat condus de oameni competenți, deștepți, care vor ca lucrurile să fie cel puțin decente. Și cred că dacă ar exista acest sindicat (care în străinătate este ceva absolut normal) lucrurile ar curge de la sine și s-ar rezolva o mare parte din probleme sau, cel puțin, cele mai usturătoare.

Etichete: , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *