Listă/Grilă

Ştiri

CRONICĂ. Soldații. Poveste din Ferentari

Într-o secvență de efect din Soldații. Poveste din Ferentari, camera îl urmărește pe doctorandul în manele Adi (jucat de Adrian Schiop, autorul romanului cu același nume și co-scenarist), plimbându-se cu bicicleta prin inima Ferentarilor, printre blocuri mizerabile și sărăcie. Ce face ca momentul să fie remarcabil și frapant nu sunt naturalețea și exoticul, cât conștientizarea... Continuare →

Summer Well Enough

Autor: Răzvan Călinescu Pentru majoritatea participanţilor la cea de-a şaptea ediţie a Summer Well, festivalul începea, de fapt, de pe autobuz. Cursele speciale, branduite Summer Well, spre Domeniul Ştirbei, din Buftea, pline ochi, au fost pentru o jumătate de oră, cât dura drumul, prilej de ascultat trupele preferate la căşti (pe care puteai să le împarţi – cum au făcut destui) sau... Continuare →

Jurnal de Cannes (1)

Autor: Anca Fronescu Am sosit la Cannes de aproape o săptămână. Am mers să îmi ridic acreditarea după ce m-am cazat la 15 minute de Croazetă (şi, aşadar, pentu mulţi mi-am şi pierdut statutul de coolness à Cannes – vai, dar e departe, vai dar seara cum faci să ajungi şi la petreceri, şi la filme?! etc. etc. etc.) Între timp, însă, să stai la 15 minute de Palais des Festivals... Continuare →

Scrisoare deschisă pentru susținerea noii Legi a Cinematografiei

Membrii Consiliului de Administrație al Centrului Național al Cinematografiei și cineaștii semnatari solicită membrilor Camerei Deputaților respingerea Proiectului de respingere a OUG 91/2016 și întoarcerea Proiectului de adoptare a OUG 91/2016 la Comisia pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă pentru o dezbatere publică reală. Acest act normativ a fost conceput, după un... Continuare →

(M)ucenicul – Patimile lui Veniamin

(M)ucenicul/ The Student, prezentat în secțiunea Un Certain Regard la Cannes anul trecut, ajunge pe ecranele noastre într-un moment cum nu se poate mai prielnic, pe fondul delirantelor inițiative ale Coaliției pentru familie, marșurilor BOR împotriva avortului și dezbaterilor anuale legate de statutul predării religiei în școli. Bazat pe o piesă de teatru a germanului Marius von Mayenburg,... Continuare →

Adrian Sitaru: „Am fost atras de subiect având propriile dileme despre abuzul emoțional”

Fixeur, cel mai recent lungmetraj al lui Adrian Sitaru, intră în cinematografele din țară pe 27 ianuarie. A avut premiera internațională anul trecut, la Toronto, după care a mai bifat prezențe la Tokyo, Torino sau în Franța, la Les Arcs. Cumva diferit de filmele precedente, Fixeur se încadrează totuși în tematica dilemelor morale din mai toate celelalte lung & scurtmetraje ale lui... Continuare →

HAPPYCINEMA, acum și în București

Pe 15 decembrie 2016 s-a deschis un nou cineplex, HAPPYCINEMA®, în incinta Liberty Center din zona Trafic Greu – Vulcan din București. Astfel, iubitorii de film au la dispoziție 1150 de locuri în șapte săli confortabile și o experiență cinematografică de calitate la cele mai accesibile prețuri: între 11 și 25 de lei. În sălile cineplexului HAPPYCINEMA dotate cu echipamente de videoproiecție... Continuare →

Halloween Movie Marathon la Movieplex Plaza Romania

Pe 29 octombrie, de la 23.30, la Movieplex Plaza România va avea loc Halloween Movie Marathon, patru filme horror urmând să ruleze, în aceeași ordine, în 11 săli. A opta ediție a Halloween Movie Marathon va avea loc pe 29 octombrie, ora 23.30, și va dura până pe 30 octombrie, ora 07.00. La doar câteva zile de la punerea în vânzare a biletelor, peste 400 de bilete au fost cumpărate... Continuare →

Scrisoare deschisă a cineaștilor români către parlamentari

Circa 70 de cineaști români semnează o scrisoare deschisă adresată Parlamentului României, în contextul votării în plen, zilele acestea, a modificărilor propuse de Ministerul Culturii în legea cinematografiei. Pe 14 iunie, Comisia pentru Cultură și Media din Senatul României a dat aviz negativ actului normativ, dar acesta a primit, astăzi, aviz favorabil din partea comisiei juridice... Continuare →

GoBucharest – atelier de educație vizuală pentru adolescenți

Adolescenții din București cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, pasionați de fotografie și film, sunt așteptați la prima ediție a atelierului de educație vizuală GoBucharest. „Programul își propune integrarea artei cinematografice într-un context educațional, care să stimuleze creativitatea și inventivitatea tinerilor, contribuind totodată la dezvoltarea abilităților lor artistice”,... Continuare →

Cătălin Mitulescu: „Mă inspiră iarba arsă de-a lungul drumului de lângă cimitir, calea ferată şi liniile fierbinţi”

Autor: Iosif Prodan La 5 ani după precedentul film al lui Cătălin Mitulescu, regizorul bucureștean se întoarce în cinema-uri cu Dincolo de calea ferată. Cu Ada Condeescu și Alex Potocean în rolurile principale, filmul a intrat în cinematografe pe 22 aprilie. Momentan, are proiecții de gală în țară și se pregătește de o caravană care va include proiecții în gări. Din interviul... Continuare →

Ruxandra Zenide: „Poveștile mele cinematografice în România s-au născut mai întâi dintr-un fantasm”

Autor: Iosif Prodan La 10 ani după debutul cu Ryna, regizoarea Ruxandra Zenide revine cu Miracolul din Tekir. Tot din Dobrogea, tot cu Dorotheea Petre în rolul principal, dar cu un aer ceva mai apropiat de Copilăria lui Icar (r. Alex Iordăchescu). În film joacă și Bogdan Dumitrache, Elina Lowensohn, actriță de origine română care apare pentru prima dată într-un film românesc (după... Continuare →

Producătorii de film debutanți protestează față de regulamentul CNC

Nouă producători de film aflați la început de carieră cer, printr-o scrisoare deschisă, modificarea unei prevederi care îi împiedică să obțină finanțări pentru lungmetraje, dacă anterior au realizat doar scurtmetraje. Scrisoarea de protest le este adresată Ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, directorului general al Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Anca Mitran, și... Continuare →

Câștigătorii premiilor Oscar 2016! „Spotlight”, cel mai bun film

Surpriză la gala premiilor Oscar, duminică noaptea, după ce trofeul cel mare a plecat către Spotlight, în ciuda previziunilor și pariurilor care-l dădeau câștigător aproape sigur pe The Revenant. Drama regizată de Tom McCarthy despre investigația ziarului Boston Globe asupra abuzurilor sexuale ale Bisericii Catolice a mai obținut o statuetă pentru scenariu, iar Mad Max nu mai puțin... Continuare →