România testează, începând de astăzi, un model de distribuţie a filmelor pe care Hollywood-ul l-a încercat de câteva ori, recent, dar pe care ezită încă să-l generalizeze. Pentru prima dată în industria românească de cinema, un lungmetraj – Periferic, în regia lui Bogdan George Apetri – are premiera în săli şi online, pe WebKino.ro. Tot astăzi, Australia începe acelaşi experiment, cu Little Johnny, o animaţie care va fi disponibilă şi pe Internet, pentru 5 dolari per vizionare.
Într-o ţară cu mai puţin de 100 de cinematografe, dar cu o acoperire a Internetului de peste 70%, lansarea online, legal şi contra cost, ar putea fi singura soluţie pentru ca filmele româneşti să ajungă la public, iar echipele care le-au realizat să fie răsplătite pentru munca lor. Consultantul media Iulian Comanescu, regizorul Tudor Giurgiu şi criticul Anca Grădinariu vorbesc pentru Filmreporter.ro despre perspectivele acestui experiment într-o ţară îndrăgostită de torrente.
Pentru început, WebKino.ro le va fi accesibil doar utilizatorilor din afara oraşelor Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, Arad, Craiova, Vaslui, adică acolo unde filmul va rula în cinematografe. Prin geoblocare, IP-urile care provin din aceste oraşe vor fi respinse automat, iar Periferic va putea fi vizionat din orice localitate abia după 30 de zile, de la 1 mai.
„Totul e să se depăşească blocajul mental că un conţinut ca acesta ar trebui să fie gratis”
„Webkino.ro mi se pare o idee bună şi cu şanse de reuşită, mai ales în contextul cinematografiei româneşti. Nu sunt la curent cu studii despre publicul de Mungiu, Puiu sau Caranfil, dar intuitiv putem spune că e vorba de spectatori mai sofisticaţi, de elită. O astfel de modalitate de distribuţie, de nişă, se potriveşte foarte bine cu ei şi suplineşte prezenţa mai îndelungată a filmelor româneşti în cinematografe. Mie, unuia, mi s-a întâmplat să ratez filme româneşti din cauză că au stat prea puţin în circuitul sălilor”, spune consultantul media Iulian Comanescu.
Criticul Anca Grădinariu este de părere că termenul de 30 de zile după lansarea în cinema este prea scurt şi că ar fi preferat ca filmul să fie disponibil şi online pentru toată ţara abia după ce şi-a încheiat cu totul traseul prin cinematografe. „E o idee bună, pentru că cei care nu l-au prins la cinema îl pot recupera astfel pe online. Dar ar fi trebuit lăsată o perioadă de circa două luni între cele două lansări, după una singură filmul nici nu iese complet de la cinema”, este de părere Grădinariu.
Tudor Giurgiu a testat lansarea online la TIFF-ul de anul trecut, când anumite filme din selecţia festivalului au fost disponibile gratuit şi pe portalul Mubi.com. „Am avut atunci foarte mulţi utilizatori, au fost şi 300 la un singur film. Ştiu că am primit atunci date de la Mubi.com şi România era a doua ţară din lume, după Statele Unite, ca trafic în perioada respectivă”, explică regizorul.
Marea piedică ar fi, în opinia sa, faptul că românii nu sunt obişnuiţi să plătească pentru conţinutul online. „Interes ar exista, prin urmare, totul e să se depăşească blocajul mental că un conţinut ca acesta ar trebui să fie gratis. Oamenii care au făcut filmul merită plătiţi pentru munca lor. În Statele Unite sau Marea Britanie e foarte firesc, însă în România încă sună ciudat că trebuie să plăteşti ca să vezi un film pe Internet”, adaugă Tudor Giurgiu.
Un bilet virtual, 15 lei
Costul vizionării pe WebKino.ro este de 3 euro plus TVA, adică în jur de 15 lei, undeva între preţul unui bilet la mall şi cel din cinematografele RomâniaFilm. Banii pot fi plătiţi prin SMS, la 1377, în reţeaua Orange, şi 7413 – în Vodafone şi Cosmote, sau direct cu cardul. Utilizatorii primesc apoi un cod de acces, valabil 72 de ore, timp în care pot urmări filmul de câte ori doresc. Prin urmare, mai multe persoane pot vedea filmul de pe acelaşi IP.
„Preţul mi se pare ok, e rezonabil pentru o premieră. În străinătate, biletul pentru un film la cinema – în festivaluri, cel puţin – costă în jur de 10 euro”, spune Anca Grădinariu.
Având în vedere că foarte mulţi români îşi iau informaţia de pe Internet, în ultimii ani, şi că mersul la cinema nu e un obicei, versiunea online ar putea fi preferată şi de cei care au posibilitatea să vadă filmul la cinema. Mulţi dintre utilizatorii cu acces la variante pe ecran ar putea aştepta să treacă cele 30 de zile ca să-l vadă online. Tudor Giurgiu nu e convins, însă, că acesta va fi efectul: „Restul ţării, partea aceea care nu are acces la cinema, aceea e targetul. Nu cred că online-ul e un mare pericol pentru traseul filmului în săli, pentru că cei care ţin să-l vadă pe ecran, în perioada în care se vorbeşte intens despre el, o vor face”.
Concluzia Paramount: oferi o copie mai bună pentru piraţi
Din 2006 încoace, au fost puse la dispoziţia cinefililor, pe Internet, concomitent cu proiecţia în săli sau chiar înainte de ea, filmele Bubble şi The Girlfriend Experience, ambele de Steven Soderbergh, Elite Squad (2008), regizat de Jose Padilha şi premiat cu Ursul de Aur la Berlin, sau un horror pe care Paramount l-a plasat direct pe torrente. Producătorii americani au ajuns însă la concluzia că o lansare simultană nu influenţează semnificativ rezultatele din box-office: blockbusterele vor avea încasări substanţiale în cinematografe, indiferent că există sau nu şi pe online. În România, însă, unde maximum de spectatori la un film românesc a fost de circa 55.000, anul trecut, pentru Eu când vreau să fluier, fluier, o versiune online, contra-cost, ar avea şanse să ridice încasările producţiilor autohtone.
Şefii Paramount cred însă că lansarea pe Internet nu face decât să le ofere piraţilor o copie mai bună a filmului. „Dacă lansezi un produs simultan, nu faci decât să oferi o copie la calitate foarte bună care poate fi furată şi pusă la dispoziţia tuturor în timp ce filmul rulează în cinematografe”, declara COO Paramount Pictures, Frederick Huntsberry, pentru The Hollywood Reporter, la finalul anului trecut. Specialiştii WebKino.ro spun că site-ul e protejat împotriva piratării, însă un risc foarte mic tot există.
„Afacerea e de viitor din motive de convergenţă”
Iulian Comanescu e convins însă că spre asta se îndreaptă lumea filmului, şi nu doar în România. „Nici regizorii, nici WebKino nu se vor îmbogăţi în primul pas din aşa ceva, banii vor fi destul de puţini, probabil câteva zeci de euro de film pe lună, zic eu, cu titlu de educated guess. Afacerea e însă de viitor din motive de convergenţă. Deja e destul de uşor să-ţi cablezi calculatorul la plasma sau LCD-ul de dimensiuni mari din living şi, pentru spectatorii mai pretenţioşi, există şi home projectors, adică echivalentul unui cinema privat. Televizoarele contemporane au început să aibă şi ele conexiune la internet, plus că în jurul lor există tot felul de cutii din clasa Apple TV care ar trebui să furnizeze video de pe internet, la cerere. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, cabliştii vor avea tot mai mult Video On Demand, adică vor putea să-şi pună, pe bani, şi filmele de care vorbim. Cu alte cuvinte, momentul în care o să deschidem televizorul şi o să aducem în el filmele de la WebKino cu o singură apăsare pe buton nu e departe. Deocamdată trebuie să fii un pic minitehnicus să faci asta, să ai idee ce sunt VGA şi HDMI. Dar urmează o epocă în care utilizatorul o să ştie numai ce vede, nu şi de unde, la fel cum azi habar n-avem pe ce satelit e DTH-ul unde suntem abonaţi. Problema e către câte astfel de oportunităţi va putea Webkino să se deschidă din punct de vedere tehnic”, detaliază consultantul media, căruia o versiune de iPad a site-ului i se pare obligatorie, în pasul doi al dezvoltării proiectului.
