TRAILER: „Extrem de tare şi incredibil de aproape”

Extremely Loud Incredibly Close

Se vorbeşte mult despre Extremely Loud and Incredibly Close/ Extrem de tare şi incredibil de aproape, adaptarea după cartea lui Jonathan Safran Foer (tradusă la Humanitas), cel mai probabil fiindcă romanul a mers foarte bine în întreaga lume şi pentru că s-au împlinit zece ani de la 9/11. Ecranizarea e regizată de Stephen Daldry (The Hours, The Reader) şi îi are în distribuţie pe Thomas Horn, un băieţel e 13 ani, Tom Hanks, Sandra Bullock, James Gandolfini, John Goodman şi Viola Davis.

Filmul va avea premiera în decembrie, iar de curând a fost lansat trailerul. Povestea cărţii, aşa cum a fost tradusă la Humanitas, sună astfel: „Mă numesc Oskar şi sunt inventator, astrofizician şi fan Beatles. Am nouă ani. Tati a murit la 11 septembrie 2001. Chiriaşul bunicii e mut şi are palmele tatuate cu DA şi NU. În camera lui tati am găsit o cheie pe care am de gând s-o încerc în toate încuietorile din New York. Ştiai că acum sunt mai mulţi oameni vii pe pământ decât au fost vreodată? Adică, dacă ar vrea toţi să-l joace pe Hamlet în acelaşi timp, n-ar putea, pentru că n-ar fi destule cranii! Asta e povestea mea, pe care n-am de gând să ţi-o spun de un googolplex de ori. Ce noroc pe tine că m-ai întâlnit!”


3 răspunsuri la “TRAILER: „Extrem de tare şi incredibil de aproape””

  1. Oskar’s story = Oscar bait! 🙂 Chiar e momeală și tare m-aș mira să nu-i prindă în cârlig pe membrii Academiei. Nu știu ce să zic, cheia e sa nu fie melodramatic…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *