„Dacă sângerează, îl putem omorî”, sună o replică celebră din Predator. „Dacă sângerează, intră prima”, spune unul dintre personajele din Nightcrawler/ Prădător de noapte despre ce proprietăți trebuie să aibă o filmare pentru a deschide cu succes o emisiune de știri.
Ca și alt sociopat celebru, Travis Bickle, Lou (Jake Gyllenhaal) e singuratic, inadaptat și fixist. Cartofor alunecos, autodidact cu vocabular din cărți de self-help antreprenorial, Lou dă peste un pont grandios pentru îndeplinirea ambițiilor sale de mărire: se va apuca de filmat nenorociri (musai nocturne, întâmplate în cartiere respectabile, având ca victime albi de condiție cel puțin medie) pentru a vinde imaginile unui director de program (Rene Russo, hot) de la un post local de televiziune. Curând, Lou descoperă că, pentru un unghi favorabil și o lumină ideală, trebuie câteodată sa aranjezi cadrul.
Scenariul lui Dan Gilroy (aflat la debutul regizoral, la 55 de ani!) e un detaliat studiu de personaj, care ia viața protagonistului de acolo de unde începe – de la răsăritul soarelui – și o urmărește până la punctul culminant – știrile de la șase dimineața. Prin lentila lui Robert Elswit, DOP-ul de casă al lui P. T. Anderson, L.A-ul e un oraș toxic și electric, cum n-a mai fost de la Michael Mann, William Friedkin și (mai recent) Winding Refn încoace.
Senzaționalul și goana după rating, care speculează paranoia colectivă că nu suntem în siguranță, îi dezumanizează pe unii, și le încurajează pornirile sălbatice altora. Coioții (Gyllenhaal a slăbit 10 kilograme să arate ca unul) cutreieră străzile în căutarea carcaselor din care să se hrănească, iar cei fără soluții, ca asistentul lui Lou (Riz Ahmed), sunt în stare de aproape orice să supraviețuiască.
Unul dintre cei mai interesanți actori ai generației lui, Gyllenhaal duce filmul pe umeri și te ține pe tine lipit de ecran, făcând rolul carierei (lucru pe care am tendința să îl spun destul de des în ceea ce îl privește) cu privirea obsesivă, aproape fără să clipească – tehnică deprinsă încă de la Prisoners – și modulații noi ale vocii. Personajului său îi stă atât de bine la marginea societății că aproape că mă rog să nu îl nominalizeze nimeni la Oscar.
Acum sunt gata să îmi fac topul 10 pe anul acesta. E aproape un miracol că un film sumbru, cu psihoze șaptezeciste și antierou maladiv a ajuns în cinematografele noastre, așa că nu-l ratați. The city shines brightest at night.
***
Filmul intră în cinematografe din 5 decembrie, distribuit de Ro Image.
