„Interstellar” – Odiseea Spațială 2014

2
463

interstellar-christopher-nolan

Dacă mai exista vreun dubiu că Christopher Nolan gândește la scară mare și că are toate mijloacele la dispoziție să își ducă proiectele la bun sfârșit, filmul ăsta vă va convinge definitiv. După The Dark Knight Rises, un sequel-mașinărie cu multe piese mișcătoare greu de urnit, își îndreaptă atenția către spațiul extraterestru cu Interstellar/ Călătorind prin univers, o poveste la scară macro, de întinderi epopeice (aproape trei ore!) scrisă împreună cu fratele său Jonathan (autorul nuvelei de la baza lui Memento).

Matthew MacConaughey e Cooper, un texan/fost pilot NASA/ bineînțeles văduv (ca și alți câțiva protagoniști de-ai lui Nolan) reorientat către agricultură „pentru că lumea nu mai are nevoie de ingineri”. Și asta pentru că trăiește, împreună cu cei doi copii ai săi, într-un viitor în care resursele Pământului sunt pe terminate, iar omenirea e pe punctul de a muri de foame. O împrejurare la limita dintre metafizic și speculativ-științific îl aduce în postura de a conduce ultima speranță a omenirii într-o misiune intergalactică printr-o gaură de vierme apărută aproape de Saturn. În timp ce, împreună cu echipajul său, explorează în timp și spațiu potențiale noi cămine ale umanității, cercetătorii NASA de pe Pământ caută soluții pentru cea mai mare enigmă a științei.

E limpede că Nolan și-a dorit să-și facă propria Odisee Spațială, pe al cărei al treilea act îl omagiază direct și cu care împarte aceeași senzație de plonjeu în necunoscutul spațiului. Scenariul jonglează cu teorii și concepte ale astrofizicii: găuri negre, spațiu-timp, teoria corzilor (nenominalizată explicit, dar reprezentată vizual într-un mod foarte literal), folosindu-l drept consultant pe reputatul fizician Kip Thorne – care l-a asistat și pe Carl Sagan când a scris Contact.

interstellar

Secvențele din spațiu, de departe cele mai spectaculoase– filmate de DOP-ul Hoyte van Hoytema (Her, Let the Right One In) la rezoluție mare, cu camere IMAX –, folosesc pentru fundaluri simulări grafice ale formulelor lui Thorne, așternute pe caiet și vizualizate apoi cu ajutorul calculatorului – momentul în care nava intră pentru prima dată în gaura de vierme e o minunăție, motiv suficient să vă rezervați un loc cât mai bun în fața celui mai mare ecran din țară.

La scară umană, lucrurile nu stau atât de bine. Încă o dată, regizorul nu se dovedește la fel de abil în manevrarea unul scenariu prea expozitiv – dialogurile sunt îngreunate de faptul că tot ceea ce zic personajele e foarte important (Michael Caine având frecvent postura ingrată de povestitor) și trebuie ancorat cumva în fizica de la frontiera înțelegerii. Asta e și marea diferență între Interstellar și Odiseea Spațială 2001: spre deosebire de Kubrick, Nolan insistă că „unele lucruri sunt făcute să rămână neștiute”, dar nu ne dă niciodată pace, încercând la tot pasul să le exprime în cuvinte. Măcar de data asta m-aș fi putut lipsi de demonstrația cu foaia îndoită prin care înfigi un pix, pentru a explica felul în care poți călători la viteze super-luminice folosind găuri de vierme, dar frații Nolan nu îmi fac hatârul.

Oamenii de știință încearcă de decenii să împace mecanica cuantică cu teoria relativității. Cam asta își propune și Interstellar să facă aici, căutând corelația dintre umanitate (particula elementară) și Univers. Rezultatele sunt la fel de frustrante – așa cum teoria corzilor are nevoie de o grămadă de dimensiuni pentru ca matematica din spate să funcționeze, scenariul filmului are nevoie de o serie din ce în ce mai mare de întorsături din condei ca să se lege. Fără dubiu, este un proiect propulsat de o uriașă ambiție dar căruia, în final, nu-i iese aterizarea.

***

Filmul intră în cinematografele din România din 7 noiembrie, distribuit de Freeman Entertainment.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here