Unul dintre cei mai influenţi interpreţi şi producători de hip-hop ai ultimilor 20 de ani, membru al legendarului Wu-Tang Clan, RZA a ştiut mereu cu cine să lucreze şi ce prieteni să îşi facă în industria filmului. Pasionat de spiritualitatea asiatică şi artele marţiale, a colaborat cu Jarmusch la Ghost Dog: Way of the Samurai, a compus muzică pentru Kill Bill şi Afro Samurai şi, nu în ultimul rând, a jucat un rapper cu probleme de anger management, cu bătăiosul nume de scenă Samurai Apocalypse, în cel mai recent sezon din Californication.
Drept consecinţă, s-a găsit pe teren cunoscut, când s-a apucat să scrie/ regizeze/joace în The Man with the Iron Fists/Omul cu pumni de fier (vorba aia, „scrie despre ce ştii”), o fantezie orientală campy inspirată de filmele cu arte marţiale chinezeşti, trecută prin filiRZera Tarantino, de la care împrumută actori – Lucy Liu, reluând-o pe O-Ren Ishii, Pam Grier, coregraful de lupte Corey Yuen, amicul (aici co-scenarist) Eli Roth etc. – dar nu şi verva dialogală.
Un fel de Kung-Fu Panda live action, sângeros şi fără concesii, The Man… opune adversari cu nume ca Leul de Argint (pentru că există şi de Aur şi de Bronz), Jack Knife (Russell Crowe), X-Blade (nu-i aşa că sună a firmă producătoare de role?), Corp de Alamă (wrestler-ul Dave Bautista) şi fierarul RZA, ce se luptă pentru salvarea satului Jungle Village (băieţii buni) şi interceptarea unui transport de aur (băieţii răi). Bordelul Madamei Blossom (Lucy Liu) devine astfel locaţia perfectă pentru o confruntare a coafurilor răvăşite şi a celor ce folosesc prea mult creionul dermatograf: Crowe pentru a arăta mai asiatic, Leii pentru că au un simţ al stilului bine dezvoltat.
Desele secvenţe „cu bătaie” sunt legate între ele prin frânturi de monolog hip-hop-ist de-a dreptul spumoase, livrate de RZA, unele rimate, ce ţin adesea loc de caracterizări sau explicaţii cu care nimeni nu îşi pierde timpul (Every dog has its night/ Another day, another dollar/All eyes on the Geminis).
Nu lipsesc split screen-ul, slow motion-ul şi zoom-urile ce preced reprizele de cafteli, şi nici cablarea actorilor pentru a obţine efectul de sfidare a gravitaţiei, tehnici pe care RZA le-a învăţat din filmele care l-au pasionat. Iar vizualizarea punctelor de contact cu adversarul m-a dus cu gândul la bulina ce pâlpâie indicând durerea în reclamele la Nurofen. Cu o mai bună încadrare în spaţiu şi o decupare mai puţin neglijentă, aş fi putut chiar să desluşesc ce se întâmplă pe ecran.
RZA e un tip carismatic şi există o doză de naivitate scuzabilă în felul în care înţelege să abordeze un stil la care e clar că ţine. Trimiterile explicite la Enter the Dragon (labirintul de oglinzi) şi sus-menţionatul Kill Bill (şi indirect, la toate filmele care l-au inspirat şi pe Tarantino) sunt omagiale, nu furăciuni. Dar un dram de structură şi ceva discernământ i-au lipsit să-i şi reuşească, iar ultimul act e pur şi simplu obositor.
The Man with the Iron Fists rulează în cinematografele din România din 7 decembrie.
