Festivalul de Film de la Locarno: În Schneider vs. Bax haosul dictează legea

1
282

În filmele lui Alex van Wanderdam, burghezia viciată și blamabilă trebuie să sufere. Uneori nu ne este clară nici motivația, nici vina acestor personaje născute din clasele superioare flamande. Regizorul folosește acești pioni ai dreptei, favorizați injust, însă fără intenții moralizatoare, ca sursă a umorului negru. După absurdul și parabolicul Borgman, lansat în România, critica socială este mai puțin pregnantă în Schneider vs. Bax, folosită mai degrabă ca pretext pentru un film ușor, cu un umor remarcabil.

Alex van Wanderdam as Bax

 

Miza filmului ce a avut premiera la Festivalul de Film de la Locarno sună astfel: Un ucigaș plătit, Schneider (Tom Dewispelaer), este contactat de șeful său, Mertens, pentru a-l ucide pe scriitorul Bax. Momentul este cât se poate de nepotrivit, este ziua lui Schneider. Pretextul este că Ramon Bax (Alex van Warmerdam, regizorul însuși) este un ucigaș de copii. Treaba pare ușoară pentru un profesionist, iar acesta își impune să termine misiunea la timp, pentru a sărbători alături de familia sa, care evident, nu bănuiește nimic. Filmul pornește de la clasica scenă a familiei fericite, ce trăiește în cartiere rezidențiale, cu copiii lui Schneider și încântătoarea sa soție, trezindu-l cu o surpriză. De la ilustrarea familiei perfecte, în decorul perfect, decupat din reclame, parcursul ia o întorsătură de situație surprinzătoare: tatăl ideal este un impostor, care se dă drept mecanic, adevărata sa meserie fiind de… ucigaș plătit.

Surprinzător, ținta este la rândul său un ucigaș, angajat de același Mertens, sub același pretext, să îl ucidă pe Schneider. Numai că nici pentru Bax nu pare să fie cea mai potrivită zi, fiind vizitat de fiica sa, cu care are o relație problematică. Genul thriller este folosit atât pentru a susține tensiunea filmului, mijloacele genului sunt folosite pentru a da naștere momentelor neașteptate, dar în același timp este și auto-ironizat. Glamour-ul meseriei de ucigaș plătit prezentat în filmele hollywoodiene este de asemenea ridiculizat prin umorul de limbaj, cât și de situații.

Ținta lui Schneider nu este nici pe departe un scriitor obișnuit, ci un narcoman ce trăiește într-o casă de vacanță lacustră, într-o deltă plină de stufăriș cât cuprinde zarea. Deși în pustietate, multe lucruri par să se întâmple în casa lui Ramon Bax. Titlul auto-descriptiv, prezintă, pe lângă conflictul dintre 2 ucigași, raporturi familiale, cât și confruntări ale acestora, ce marchează lupta. Schneider menține aparențele care se încadrează în norme. Bax în schimb are o familie la fel de atipică precum el însuși. Fiica este o depresivă și o ratată, tatăl lui Bax un libidinos drogat, o variantă grotescă a ceea ce ar putea deveni Bax însuși. Deși pe cont propriu, familia lui Schneider își face simțită prezența periodic prin telefoanele soției nerăbdătoare, care îl așteaptă de la lucru. Umorul vine mai ales din interacțiunea dintre personaje, care de care mai originale și din dialogurile savuroase. Se pleacă de la clișee pentru a le caricaturiza. Conflictul tată-fiică este de un umor excelent, tatăl ironizându-și fiica maniacă și obsedată de perfecțiune și apărându-se de criticile acesteia cu propriile sale vicii, vicii care mai târziu îi vor da putere încordatei sale fiice. Fracisca, declară: “Muesli e sănătos”, la care tatăl îi răspunde: “Nu cred. Mă deprimă. Muesli este pentru capre”. Schnider vs. Bax atinge tangențial problema familiei, fără a o dezvolta cu dramatismul necesar. Fiica lui Bax este nefericită, are complexe, iar tatăl nu știe cum să o trateze altfel decât cu propriile sale remedii; jointurile și pastilele luate aleatoriu.

Bax and Daughter

 

Alex van Wanderdam jonglează cu tehnici diferite, contradictorii,  de la jocul cu tensiunea într-un spațiu deschis, din care personajele sale ar putea scăpa oricând, până la orchestrarea unor interioare albe, curate, complet nepotrivite unor scene sângeroase. Toate interioarele și personajele sunt scăldate în lumină, ceea ce alți regizori ar alege să ascundă în întuneric, Wanderdam examinează acest ping-pong cu puterea la lumina zilei. La lumina zilei ucigașii nu sunt perfecți, nu sunt niște mașini de ucis, ci au sentimente, familie, sau chiar compasiune, fie ea și ironizată. Problemele domestice sunt ridiculizate și ele, viciile, micile conflicte familiale, totul iese la lumină într-un concurs de supraviețuire. Interesant cum deși discutăm despre o confruntare masculină, de fapt, ambii ucigași au alături femei ce dovedesc uneori o mai mare stăpânire de sine decât ei. Amatoarele reacționează mai bine sub presiune decât cei 2 ucigași, plictisiți și uzați de propria misiune ca de orice job obișnuit. Regizorul olandez parcă evită să verse sânge și o va face din momentul în care resursele ludicului s-au epuizat. Într-un final cei slabi vor pierde, adică tocmai cei vicioși, cei experimentați în ale răului. Satisfacția câștigătorului este zero, ca și cum întreaga incursiunea a fost doar o pauză de la viața sa obișnuită. Comedia de erori în care fiecare are propria sa agendă ce va fi dată peste cap, reușește o confruntare de film de acțiune onest, lipsit de pretențiile filmului de gen, pentru a desfășura niște personaje imperfecte, umane, amuzante cu fiecare replică ce li s-a pus în gură. Ceea ce spun este atât de nepotrivit, încât are efect rizibil scontat în aproape fiecare interacțiune.

Schneider

 

Din punct de vedere cinematografic, Schneider vs. Bax e un film valoros. Ochiul se obișnuiește cu urmărirea polițistă printre vegetație. Merită apreciate atât cadrele largi, ce prezintă multitudinea de opțiuni de unde poate veni pericolul, cât și urmărirea personajelor prin apă și noroi, la nivelul solului. Interesant cum această confruntare are loc ziua, detaliat, fără compasiune, fără teama de a fi prins. Nu există bine și rău în acest film, dualitatea este strict o confruntare între egali și nu o pereche contrastantă. Diferența constă strict în abordare, scriitorul este necugetat, neatent, pe când Schneider abordează meseria ca un profesionist, își apără identitatea, se deghizează de câteva ori, folosește alibi… Singurul personaj cu ceva moralitate, este prin absurditate Gina, o prostituată care se alătură lui Schneider în misiunea sa, involuntar.

Intriga este nerezolvată. De ce ar vrea șeful celor 2 ucigași să scape de ei și de ce cea mai potrivită metodă pare să fie uciderea reciprocă? Are favoriți, este un test? Nu se știe. Nu există personaje pozitive sau negative, spre deosebire de mai radicalul Borgman. Titlul sugerează un western: doi oameni într-un peisaj, cu o armă, unul împotriva celuilalt, fără însă a respecta regulile genului. Totuși, dacă înlocuim preeria cu mlaștina, apa, stufărișul, avem o poveste western. Cu toate astea, discutăm despre un western eșuat, o poveste despre eșec, blazare, ghinion și coincidență. Omorâtul este aleatoriu și nu conform planurilor bine stabilite, ci lăsat la îndemâna destinului.

Schneider vs. Bax nu este despre bine și rău, ci mai degrabă le reneagă. Este o poveste lipsită de dramatism, fără sentiment, fără judecată morală, folosită ca pretext pentru o porție serioasă de râs pe care Alex van Warmerdam o orchestrează excelent prin răsturnările de situație bine regizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here