„Google și creierul mondial” deschide Astra


Ediția aniversară de 20  de ani a Astra Film Festival se deschide luni, 14 octombrie,  ora 19:00, la Casa de Cultură din Sibiu, cu premiera documentarului Google şi creierul mondial/ Google and the World Brain, în prezenţa regizorului Ben Lewis.

Filmul urmărește cum funcționează cea mai puternică corporaţie din mediul online și vorbeşte, printre altele, despre ambiţiosul proiect Google Books, care se doreşte a deveni cea mai mare bibliotecă virtuală din lume. Proiecţia va fi urmată de o sesiune Q&A cu regizorul și de un concert Ada Milea.

110 filme conține programul de anul acesta al Astra Film Festival. Printre ele, Internetul se închide (premieră absolută) şi Nebunia Facebook, care prezintă consecințele neaşteptate la care ne supunem atunci când share-uim în mod public un simplu gând de moment sau o fotografie. În premieră în România, va fi proiectat documentarul Sindromul Veneţia, un portret al unuia dintre cele mai frumoase oraşe din lume surprins în mijlocul unui proces de autodistrugere.

Afacerea Tănase. Leapşa pe murite, este un documentar de investigaţie prezentat în premieră absolută la AFF în prezenţa regizorului Ionuţ Teianu, despre modul în care Securitatea a încercat să-i reducă la tăcere pe Virgil Tănase şi Paul Goma, stabiliţi la Paris.

La Sibiu sunt așteptați cineaști ca Sergei Loznitsa, Nicolas Phillibert, Lucien Castaing Taylor şi Verena Paravel, Wang Bing sau Nikolaus Geyrhalter.

Din jurii fac parte Gaby Babic (Germania), director goEst Festival; Cristi Puiu, regizor; Lesedi Oluko Moche (Africa de Sud), director Encounters Doc Fest; Pawel Kloc (Polonia), regizor; Hussain Currimbhoy (UK), director artistic Sheffield Doc IFF; Elena Danilko (Rusia), director artistic Moscow IFF on Visual Anthropology; Petr Lom (Canada), regizor; Michael Stewart (UK), director London Open City IFF; Cristian Niţulescu, producător TV; Grit Lemke (Germania), director artistic DocLeipzig.

Concerte live

În afara proiecţiilor de film, ediţia aniversară găzduieşte concerte, în fiecare seară, după ora 21.00, în foaierul Casei de Cultură: Bucium (marţi, 15 octombrie), Peste Pădure, o trupă de folclor vechi din Sibiu (miercuri, 16 octombrie), Mircea Florian (joi, 17 octombrie), Raul Kusak & Adrian Naidin (un concert extraordinar intitulat Cântice’n Cerc şi care include şi melodii din repertoriul Mariei Tănase – vineri, 18 octombrie), Szilvasi Gipsy Folk Band din Budapesta şi Electric Brother (sâmbătă, 19 octombrie).

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *