„Salmon Fishing in the Yemen” – previzibil

3
412

Se pare că somonul de cultură poate fi convins să migreze şi să se înmulţească în libertate. Chiar şi în Peninsula Arabică. Ca şi în cazul unui transfer din fotbal, e nevoie de 50 de milioane de lire sterline, oameni întreprinzători şi nişte expertiză. Banii îi are şeicul (Amr Waked) vizionar, consultanţa e asigurată de Harriet (Emily Blunt), al cărei iubit e plecat în Afganistan, iar autoritatea în domeniu e Dr. Alfred Jones (Ewan McGregor), un scoţian scorţos şi autist care studiază tricopterele.

Filmul lui Lasse Hallström, după romanul omonim al lui Paul Torday, are descrierea de mai sus drept sinopsis, actori cu pedigriu şi pe deasupra compatibili, şi intenţiile cele mai bune.

Desigur, Salmon Fishing in the Yemen/ La pescuit în deşert e previzibil ca linia tramvaiului 41, până la punctul în care fiecare scenă pare inevitabilă: proiectul „fundamental nefezabil”, implicaţiile politice, triunghiul amoros, şocurile culturale sunt bifate cu conştiinciozitate, iar lecţiile de viaţă vin ca împachetate în plăcinte cu răvaş gen „nu e diferenţă prea mare între credinţă şi pescuit”.

În două cuvinte, e dulceag şi curăţel, ca multe dintre peliculele anterioare ale suedezului (The Cider House Rules, Chocolat, The Shipping News).

Filmului îi iese însă intenţia de a nu supăra pe nimeni, nici măcar pe plătitorul de bilet, pentru că e onest şi jucăuş în abordare. Fie că e vorba despre cutra de la minister, jucată fără efort şi cu mult haz de Kristin Scott Thomas, de Blunt şi McGregor, convinşi de rolurile lor, sau de câteva cadre filmate din punctul de vedere al crapilor din iazul lui Alfred, puteţi găsi la tot pasul motive ca să îl vedeţi.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here