
Actriţa Ana Ularu (Periferic) va apărea în cel de-al treilea sezon al serialului Familia Borgia/ The Borgias, care va fi difuzat de HBO începând din 24 mai. Ularu va interpreta rolul ducesei Charlotte d’Albret, care devine soţia lui Cesare Borgia.
Serialul urmăreşte destinele familiei Borgia din Italia Renaşterii: membrii ei ajung în cele mai înalte cercuri ale puterii şi temutul cap al familiei devine Papa Alexandru al VI-lea. Pentru a-şi consolida puterea, Alexandru îşi mobilizează familia să depună un jurământ răzbunător contra celorlalte familii nobile care s-au opus ambiţiilor sale. Astfel pontificatul său va deveni scena unor turbulenţe politice. Dar adevăratele probleme din viaţa lui Alexandru sunt copiii săi care au crescut şi încep să-i sfideze autoritatea.
Distribuţia serialului îi reuneşte pe Jeremy Irons (The French Lieutenant’s Woman, Reversal of Fortune, Being Julia, Die Hard: With a Vengeance, Dead Ringers) în rolul lui Rodrigo Borgia, François Arnaud (I Killed My Mother şi The Poisoned Chalice) în rolul lui Cesare Borgia, fiul lui Rodrigo Borgia, silit să devină preot împotriva dorinţei sale, ce ajunge să comită cele mai teribile crime pentru a asigura succesul familiei, şi Holliday Grainger (Jane Eyre, Daddy Fox şi The Bad Mother’s Handbook) în rolul Lucreziei Borgia, fiica lui Rodrigo Borgia.
Familia Borgia este creat, produs şi scris de regizorul laureat cu Oscar Neil Jordan (The Crying Game).
În fiecare vineri, de la ora 20:00, HBO va difuza în premieră şi în exclusivitate unul dintre cele 10 episoade alte noului sezon. Serialul este disponibil şi pe HBO GO, serviciul de video on demand lansat de HBO.
