Basme care dăunează grav sănătăţii – „Twilight: Breaking Dawn”

Ca să fie clar din capul locului care e filtrul de subiectivitate prin care văd eu saga Twilight/ Amurg, propun să începem cu un exerciţiu de imaginaţie: imaginează-ţi că ai crescut cu ideea că orice om normal are o trupă preferată de care e puţin obsedat şi te-ai simţit în sfârşit în rândul lumii când, prin generală, ţi-ai descoperit mania.

Ceva mai târziu, nu mai ai doar o trupă preferată, ci şi o melodie preferată din repertoriul stimabililor, pe care o asculţi pe repeat câţiva ani la rând, cu mici pauze. Şi cum eşti cinefil înrăit şi încerci să nu ratezi nici un film, te trezeşti într-o zi că apare o siropoşenie cu vampiri care-şi pune cu nesimţire mica ta fixaţie pe coloana sonoră, asociindu-i iremediabil apelative ca „melodia aia din Twilight”.

Acestea fiind zise, să revenim la oile noastre: s-or mai fi calmat între timp adulaţiile mele adolescentine pentru Muse (care, fie vorba între noi, nici nu mai sunt ce-au fost), dar seria de filme cu pricina tot siropoşenie cu vampiri a rămas. Şi ultima parte, care e de fapt 2-în-1, deci mai precis prima parte din ultima parte, Breaking Dawn 1, în regia lui Bill Condon, nu e decât nivelul următor.

Nu e nici un spoiler dacă spun că Edward (Robert Pattinson) şi Bella (Kristen Stewart) se căsătoresc (şi da, în sfârşit fac sex!), e oricum anunţat cu surle şi trâmbiţe din primele minute ale filmului. Singura chestie care mai rămâne de rezolvat e dacă Bella va fi transformată în vampir sau nu. Evident că aşa ceva nu se poate soluţiona decât după două ore de lupte cu forţe supraumane şi sentimente abisale, totul într-un romantism construit special pentru un public-ţintă foarte precis.

Dacă marea nuntă e realizată totuşi decent (agitaţie cu tocuri şi rochie, un decor natural fără pretenţii, câteva close-up-uri oh, atât de emoţionante, şi un strop de autoironie în toast-urile ţinute de personajele importante), treaba se împute grav când intră în scenă luna de miere braziliană (şi, wow, Edward vorbeşte limba atât de fluent!), un fetus însetat de sânge care începe să crească în burta Bellei şi eterna luptă cu haita de lupi, vârcolaci sau ce or mai fi cei din clanul lui Jake.

Peste vampirii palid-sclipicioşi cu ochi roşiatici şi scenariul rizibil care se luptă din răsputeri să nu se mai termine mai putem trece – marea problemă a seriei Twilight e alta: într-o lume în care oricum majoritatea oamenilor sunt vraişte la capitolul relaţii, ultimul lucru de care e nevoie este o poveste care să facă puştoaice pre-pubere să viseze la feţi frumoşi care renunţă la orice pentru o fată simplă, la nunţi ca-n poveşti şi dezvirginări la lumina lunii pe o insulă pustie, totul în timp ce învaţă cât de frumoasă e abstinenţa în aşteptarea unui special someone. Dar ce contează – trebuie pregătit din timp publicul de mâine: ce ar mai fi comediile romantice girly fără un fanbase stabil de fete bătrâne?

***

Saga Amurg: Zori de zi – Partea I rulează în cinematografele din România de vineri, 18 noiembrie.