Ave, Cezar! Trăiască frații Coen!

0
324

hail

Într-o secvență din Hail, Caesar!/ Ave, Cezar!, cel mai recent film al fraților Coen, regizorul Laurence Laurentz (Ralph Fiennes) încearcă să scoată o replică aparent ușoară („De-ar fi atât de simplu!”) de la Hobie Doyle (Alden Ehrenreich, excelent) unul dintre actorii săi principali, pe care studioul de producție i-l băgase pe gât pentru că devenise popular în western-urile în care jucase și avea puterea să „vândă” filmul. Indiferent de registrul în care lucrează, de la farsă la thriller nihilist de culoarea smoalei, Joel și Ethan Coen chiar fac totul să pară atât de simplu, păstrându-și vocea ascuțită, în scenarii de o inteligență vie și cu o cadență a dialogului ușor de recunoscut.

În anii ’50, marile studiouri hollywoodiene făceau încă superproducții istorice cu accente religioase, musical-uri în care se dansa step pe mese și western-uri pe bandă rulantă ce refoloseau aceeași actori „de casă”.  Eddie Mannix (Josh Brolin) e „fixer”-ul unuia dintre acestea (ficționalul Capitol Studios, dublând MGM-ul)  – cel ce se asigură că starurile legate contractual pe ani de zile se țin de treabă și nu își pierd nopțile prin baruri sau patul cui nu trebuie. Când Baird Whitlock (George Clooney), cel mai cunoscut dintre ei, este răpit de un „grup de studiu”, Eddie trebuie să navigheze printre probleme și priorități (o actriță necăsătorită dar însărcinată, o ofertă tentantă de la Lockheed Martin, două reporterițe băgăcioase) pentru a-l recupera.

Căutările lui Mannix sunt întrerupte de interludii muzicale pe scenele studiourilor Capitol, care par ca ecranele unui multiplex pe care se cântă sau dansează. Actori faimoși au apariții secundare (Fiennes, Tilda Swinton, Scarlett Johansson, Channing Tatum) sau episodice (Jonah Hill, Christopher Lambert și  … Dolph Lundgren) după care ies din scenă. Personajele lor sunt prea excentrice sau afectate să fie confundate cu oameni cu însușiri sau îngrijorări reale, trecând prea puțin de poleiala subțire a celebrității.

Hail, Caesar! e o intrare deliberat relaxată și în cheie minoră în filmografia fraților. Nimeni nu moare, conflictul (atât cât e) e haotic, împrăștiat și se dezamorsează singur, iar mizele se rezumă la discuții cvasi-religioase sau politice. În schimb, filmul e gândit de regizori mai degrabă ca un omagiu adus unei perioade demult apuse în care studioul și starul de cinema erau atotputernice, recreate cu ajutorul picturilor matte și a lui Roger Deakins, care revine la filmatul pe peliculă de 35 mm ca să dea imaginii patina necesară.

Cele mai reușite gaguri implică o întrunire de fețe bisericești convocate să își dea cu părerea în legătură cu gradul de adecvare cu care e tratată viața lui Iisus în film și o discuție animată între scenariști puși pe lista neagră din cauza viziunilor politice. Ambele sunt momente pline de haz, fără a-și propune să fie și încărcate de subtilitate.

Într-un moment de cinema adevărat, Scarlett Johansson iese din apă în costum de sirenă, acompaniată de acordurile orchestrei, secvență care ar face automat mai bun orice film în care ar apărea, până la sfârșitul veacurilor. Cu atât mai mult unul din eșalonul secund al fraților Coen, care e oricum mult peste media producțiilor care își fac loc pe ecranele noastre.

Hail, Caesar! intră în cinematografele din România din 19 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here