WikiLeaks: Cuba ar fi interzis „Sicko” pentru că prezenta un sistem de sănătate „mitic”.


Un document publicat de WikiLeaks dezvăluie faptul că regizorul american Michael Moore a prezentat sistemul cubanez de sănătate într-o manieră atât de favorabilă, în documentarul Sicko, încât autorităţile din Havana au ezitat să-l proiecteze de teama reacţiei populaţiei de rând, care nu are acces la asemenea servicii.

Mesajele diplomatice din ianuarie 2008 provin de la United States Interests Section in Havana (USINT), mai exact de la o angajată care se ocupă de serviciile medicale pentru staff-ul străin, scrie „The Guardian”. Aceasta descrie o vizită din octombrie 2007 la spitalul Hermanos Ameijeiras, unde Michael Moore a filmat imaginile care dovedeau calitatea excepţională a sistemului medical cubanez, gratuit şi accesibil oricui, în comparaţie cu cel american, scump şi accesibil doar unora. Însă, potrivit documentului, cubanezii pot beneficia de acele dotări doar dacă „mituiesc pe cineva sau au relaţii în administraţia spitalului”. „Cubanezii sunt, se pare, extrem de nemulţumiţi că cel mai bun spital din Havana e cu circuit închis”. O imagine mult mai corectă asupra sistemului ar fi oferit-o, în schimb, spitalul Calixto Garcia, „o reminiscenţă a unor scene din cele mai sărace ţări din lume”. Acelaşi document precizează că Fidel Castro şi-a adus un medic din Spania, în 2006, sau că vice-ministrul Sănătăţii, Abelardo Ramirez, s-a operat în Franţa de cancer.

Filmul ar fi fost proiectat pentru un grup de doctori din Havana care au fost atât de indignaţi de „reprezentarea total greşită a sistemului de sănătate din Cuba, încât au ieşit din sală”.

Michael Moore a ieşit imediat la rampă, scriind pe site-ul propriu că diplomaţii americani au inventat povestea pentru a discredita un film care critică dur sistemul de sănătate american. Acesta a declarat că, departe de a fi cenzurat de Havana, filmul a fost difuzat de televiziunea naţională pe 25 aprilie 2008  (la aproape trei luni de la data trimiterii raportului diplomatic) şi că a fost unul dintre rarele titluri americane proiectate în cinematografele din toată ţara.

În viziunea sa, documentele „sunt un exemplu uluitor despre natura orwelliană a modului în care birocraţii statului mint pentru a recrea realitatea (presupun că pentru a-şi mulţumi şefii şi a le da ce vor să audă)”. Cineastul anchetat la acea vreme pentru deplasarea în Cuba insistă că industria medicală americană a fost pe urmele sale în tot acest timp şi a încercat să-l manipuleze.


Un răspuns la “WikiLeaks: Cuba ar fi interzis „Sicko” pentru că prezenta un sistem de sănătate „mitic”.”

  1. Moore e un idiot sinistru. Sa-si trimita copii la studii in Coreea de Nord si el sa se trateze in Cuba daca e asa mandru de comunism.
    Evident ca orice mesaj anti-capitalist prinde la tinerii guevaristi de teapa unor Ponta sau Mazare, insa domnii astia uita ca pana de curand luam paine pe cartela si ca femeile din Romania mureau prin spitale in urma unui chiuretaj sau a unei probleme minore care in sistemul de sanatate capitalist-retrograd s-ar fi rezolvat in cateva minute.
    La munca, tovarasi, ca revolutii si crime ati facut destul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *