„Promised Land” – predica (ne)sănătoasă a lui Gus Van Sant

matt damon

Filmografia lui Gus Van Sant se împarte în două: experimente, la graniţa nebuniei (eşuate – Psycho sau doar bizare – Gerry) sau excelenţei (debutul Mala Noche, Paranoid Park, Elephant) şi celelalte (Good Will Hunting, Finding Forrester). Promised Land/Tărâmul Făgăduinţei, cea mai recentă colaborare a lui cu prietenul Matt Damon, strecurată inexplicabil în competiţie (şi palmares) la Berlin anul acesta, face parte din cea de-a treia categorie.

Steve (Damon) e reprezentantul unei firme ce exploatează gazele de şist şi împreună cu partenera lui, Sue (Frances McDormand), străbate America în lung şi în lat, cumpărând comunităţi întregi ce locuiesc pe zăcăminte de valoare. Ceea ce părea o sarcină de rutină se transformă într-o încâlceală, cauzată de un profesor nărăvaş (aproape nonagenarul Hal Holbrook) şi de un oponent (John Krasinski) ce avertizează asupra potenţialului dezastru ecologic reprezentat de fracţionarea hidraulică.

Toţi locuitorii oraşului sunt oameni cumsecade (în afară de cine te-ai aştepta cel mai puţin să fie), dar cei mai mulţi au nevoi, iar promisiunea milioanelor ce vin spre ei e o tentaţie mare.

Promised Land e o predică (co-scrisă de Damon şi Krasinski) fără PowerPoint, dar cu machete şi pliante, anti-corporatistă, anti-industrializare, promotoare a valorilor umane şi a responsabilităţii sociale, în tradiţia documentară a lui An Inconvenient Truth.

Morala e sănătoasă, trendy, mesajul e apăsat (cu tot cu titlul biblic), dar filmul e deficitar la capitolul inovaţie şi inspiraţie – până la punctul în care aduce a producţie Hallmark în care nimic nu e sugerat sau interpretabil. Twist-ul final (spoiler alert, există unul) încearcă să neutralizeze cumva graniţa dintre tabere, demonizând şi mai tare amoralitatea sistemului, fără ca joaca de-a oamenii de paie să convingă – şi făcând de-a dreptul uşoară misiunea protagonistului. De asemenea, anulează conflictul – cu puţin tupeu, era mai eficient dacă Damon s-ar fi împuşcat în picior, ca să demonstreze ceva.

Dacă oamenii oraşului vor să scape de sărăcie (cei oportunişti şi superficiali, ni se atrage atenţia când unul îşi cumpără o decapotabilă) sau cu onoarea neştirbită, Steve are cea mai greu de înghiţit motivaţie dintre toţi – face lobby pentru exploatare pentru a-şi vindeca o sechelă din copilărie – familia sa de fermieri falimentase fără a avea norocul să fie salvată de intervenţia unei apariţii providenţiale (!). Câtă naivitate.

Regia competent-curată a lui Van Sant şi câteva apariţii oportune în roluri secundare (printre care Rosemarie DeWitt şi Scoot McNairy – care se transformă în noul John Hawkes) ajută filmul să scoată nasul şi să miroasă aerul de deasupra plutonului, dar predicile atârnă ca pietrele de moară.

Chiar dacă eşti ecologist convins, susţii cauza Roşiei Montana pe Facebook sau laşi de obicei bacşiş când cumperi limonadă de la un copil, la Promised Land să nu te duci cu sacul.

Filmul rulează în cinematografele din România din 15 februarie.

Etichete: , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *