„Când mi-a murit hamsterul, muzica ta m-a ajutat să merg mai departe”, îi mărturiseşte protagonista (Julianne Hough) starului rock Stacee Jaxx (Tom Cruise) într-una dintre secvenţele necântate ale muzicalului Rock of Ages/Rock pentru totdeauna. Ouch…
Suntem în coloratul 1987. Sherrie, o provincială blondă cu ambiţii de celebritate, coboară din nelipsita cursă Greyhound chiar în faţă la Bourbon Club din Los Angeles, unde îl cunoaşte pe Drew, barman şi solist al unei trupe rock. Cei doi cântă şi dansează pe piese originale şi reinterpretări ale unor hituri rock optzeciste, înconjuraţi de decoruri retro şi personaje convenţional-excentrice: un patron de club (Alec Baldwin) şi aghiotantul său (Russell Brand, jucându-se pe el însuşi) – cel mai credibil cuplu al filmului!, un star rock trecut de vârful carierei, un impresar (cum altfel decât) interesat doar de bani (Paul Giamatti), o ziaristă ambiţioasă etc.
Adaptare a unei piese jucate de mulţi ani pe Broadway, realizată de regizorul decentului Hairspray (Adam Shankman), Rock of Ages nu-i lipsit de pedigriu, cel puţin pe hârtie, şi confirmă cea mai mare promisiune pe care o făcuse publicului: Tom Cruise e într-adevăr descătuşat în rolul lui Jaxx, varianta puternic sexualizată şi decadentă a personajului făcut de Sean Penn în This Must Be The Place. Fie că interpretează Dead or Alive sau numără minutele la ceasul său imaginar, în timpul interviului cu reporteriţa de la Rolling Stone, privirea sa obsesivă, indusă de alcool şi decadenţă, îi subjugă în mod credibil pe cei cu care intră în contact. Cruise se bucură de o libertate fără precedent într-un film de studio, dar cât de bine ar fi dat într-o altfel de producţie… Momentele în care lâncezeşte obosit, în hotelul favorit al starurilor deprimate – Chateau Marmont –, te fac să îţi pui întrebarea cum ar fi fost Somewhere al Sofiei Coppola cu Tom în rolul lui Stephen Dorff.
Din nefericire, nici chiar el nu poate salva filmul de la căderea din avion, fără paraşută. Perechea centrală e atât de insipidă şi lipsită de carismă, încât decizia de casting rămâne un mare mister: unde Hairspray o avea pe nou venita Nikki Blonsky, o prezenţă carismatică şi plină de energie, Hough nu-i mai rockeriţă decât Britney Spears atunci când cântă I love Rock n’ Roll, iar Diego Boneta arată şi se comportă ca un fost component al trupei Menudo.
În consecinţă, numerelor muzicale, cântate şi coregrafiate corect (reuşite scenele de la clubul de striptease), le lipseşte scânteia de care ar fi avut nevoie pentru a solicita o brumă de investiţie emoţională. Pleiada de actori care îi înconjoară (dintre care Catherine Zeta-Jones şi Alec Baldwin par să se distreze cel mai bine) se achită de roluri, însă e o umbrelă mult prea mare pentru cei doi tineri actori, care intră repede la apă.
Măcar de i-ar fi ajutat/acoperit scenariul (la care au lucrat o sumedenie de oameni). Scena muzicală şi cultura pop a anilor ’80 ar fi putut constitui o sursă inepuizabilă de referinţe, dacă s-ar fi trecut dincolo de glumiţe gen „unde-i Mick?” la vestea că ziarista Rolling Stone e prin preajmă; sau comparaţii explicate pentru generaţia tânără din 2012: „seamănă cu Kate Jackson…din Charlie’s Angels”. Pentru atmosferă vintage nu e de ajuns ca cineva să joace Donkey kong exclamând „nobody puts donkey in the corner” – nu e nevoie neapărat de context, dar e necesar mai mult subtext.
Pentru un film cu un asemenea titlu, lui Rock of Ages i se potriveşte foarte bine caracterizarea (care aparţine unui personaj al filmului) de un-rock n’roll. Pentru Cruise însă, care se foloseşte din plin de statutul de guest star ca să facă, în general, cam ce vrea el, îmi e imposibil să vă recomand să îl evitaţi.
Filmul rulează în cinematografele din România din 22 iunie.
