La cinci ani după Legături bolnăvicioase, regizorul Tudor Giurgiu revine în spatele camerei de filmat pentru un nou lungmetraj, al doilea din cariera sa. Astăzi încep filmările la Despre oameni şi melci, o comedie inspirată dintr-un caz real şi pusă pe hârtie de scenaristul Ionuţ Teianu, un absolvent al Academiei de Teatru şi Film emigrat în Franţa după Revoluţie. În anii 90, muncitorii unei fabrici în faliment găsesc o soluţie ingenioasă pentru a o salva de la privatizare: donează spermă pentru bani.
Într-unul din rolurile principale, alături de Andi Vasluianu (omul cu ideea) şi Dorel Vişan (directorul fabricii), apare Monica Bîrlădeanu. Întregesc distribuţia actorii Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Jean François Stevenin şi Robinson Stevenin (tată şi fiu), Ion Besoiu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă, Alina Berzunţeanu.
Jean François Stevenin (67 de ani) a devenit cunoscut în anii 70 după ce a jucat în mai multe dintre filmele lui François Truffaut – L’enfant sauvage (1970), Une belle fille comme moi (1972), La Nuit américaine (1973), L’argent de poche (1976). A apărut în filmele unor regizori precum Jacques Rivette, Bertrand Blier, Jacques Demy sau Jean-Luc Godard şi a trecut în spatele camerei de trei ori.
Filmările la coproducţia româno-franceză vor dura aproximativ 6 săptămâni şi vor avea loc în Bucureşti, Călăraşi, Amara şi Târgovişte.
Bugetul estimat al producţiei este de 1, 2 milioane de euro. Despre oameni şi melci a obţinut cea mai mare finanţare de la CNC, vara trecută – 1 635 000 de lei -, 180.000 de euro de la Eurimages şi sprijin din partea TVR, HBO România şi programul MEDIA al Uniunii Europene. Totodată, South Eastern Cinema Network (SEE Cinema Network) a oferit un premiu pentru dezvoltarea scenariului.
Imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, iar producători sunt Oana Giurgiu, Tudor Giurgiu şi Patrick Sobelman.
Despre oameni şi melci va fi gata de lansare vara viitoare, distribuit de Transilvania Film. Pelicula are deja un agent internaţional de vânzări – Elle Driver, care l-a achiziţionat încă din faza de scenariu.
2 răspunsuri la “Tudor Giurgiu începe filmările la „Despre oameni şi melci”. Monica Bîrlădeanu, în distribuţie”
suntem un grup de salariati revoltati pe aceasta „actrita” Monica Barladeanu ca ocupa locul adevaratilor actori-chiar nimeni nu-i spune ca nu are pic de talent- vai de regizor care este obligat sa angajeze in rol „principal” acesta amanta a unui om cu bani – nu stiu cum se simte ea alaturi de mari actori care pentru o bucata de paine trebuie sa accepte un rol care nu este principal convinsi ca ea „se misca” intr-un film numai ca este amanta lui Paunescu