Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, organizează evenimentul „Holocaustul prin ochi de cinefil”, între 27 și 29 ianuarie . Ecranizări, documentare valoroase și producții românești sunt reunite în primul eveniment de acest fel din România, la 70 de ani de la eliberarea lagărelor naziste. Proiecțiile vor avea loc la Muzeul Țăranului Român, studioul Horia Bernea.
Marți, 27 ianuarie 2015, începând cu ora 17:30, la deschiderea oficială vor fi prezenți reprezentanți ai Institutului „Elie Wiesel”, ai Ambasadei Statelor Unite în România, alături de regizorul Radu Gabrea, care-și va prezenta filmul Călătoria lui Gruber. Tot în prima seară va fi proiectat Genocide, documentar câștigător al premiului Oscar, narat de Liz Taylor și Orson Welles. Intrarea este liberă.
27 ianuarie 2015
17:30 Deschidere oficială
18:00 Călătoria lui Gruber
19:50 Genocide (1982)
28 ianuarie
15:00 Nazi Concentration Camps (1945)
16:15 Judgment at Nuremberg (1961)
19:30 The Path to Nazi Genocide
20:20 The long way home
29 ianuarie
15:00 Black Sunday
16:00 The Diary of Anne Frank (1959)
19:15 Wallenberg
