The Ides of March/Ziua trădătorilor, cel mai recent film în regia lui George Clooney, prezintă mişculaţiile murdare din subteranul alegerilor prezidenţiale preliminare, din punctul de vedere al lui Stephen (Ryan Gosling), un tânăr ataşat de presă care lucrează pentru Mike Morris (Clooney), unul dintre candidaţii democraţi. Printre jurnalişti flămânzi după subiecte, adversari gata să corupă pe oricine, zbenguieli cu o stagiară de 20 de ani şi (cel mai probabil) pofta nebună a lui Clooney de a se filma în postura de posibil preşedinte al SUA, Gosling îşi joacă rece şi calculat rolul de carierist la costum; la fel şi Phillip Seymour Hoffman, ca manager de campanie.
Văzând filmul ăsta pe fundalul dezgustului generalizat faţă de clasa politică în plină fierbere în Piaţa Universităţii şi al CNN-ului cuprins de frenezia alegerilor preliminare din state, aveam senzaţia că asist la un mix lustruit cu lumini fine între cele două: singura miză a peliculei e un ”da domne, toţi sunt la fel de corupţi” spus cât mai elegant posibil. Dar măcar scenariul are decenţa de a compune o dramă politică serios-comercială care e în stare să te prindă.
We Bought a Zoo!/Am cumpărat un zoo!
A trecut ceva timp de la Jerry Maguire şi Vanilla Sky, dar Cameron Crowe revine cu We Bought a Zoo!/Am cumpărat un zoo!, un desert siropos-familist extrem de previzibil. Benjamin (Matt Damon) e un văduv cu doi copii care, încercând să treacă peste moartea soţiei, cumpără un zoo falimentar şi se apucă să-l pună pe picioare. Sau cu alte cuvinte, ia orice dramă romantică optimistă de pe Hallmark, poleieşte-o pe ici pe colo cu tot ce e mai light în muzica celor de la Sigur Rós (coloana sonoră e compusă de Jónsi!), şi gata perla. Nu, asta nu înseamnă că fanii trupei trebuie să dea urgent fuga la cinema, ba chiar din contră, mai ales pentru cine a văzut Heima: s-ar putea să aveţi o mică revoltă interioară spre final, la un moment care probabil se doreşte omagiu.
Revenind: e adevărat, Crowe evită penibilul, dar filmul e de o dulcegărie colosală, bazată în primul rând pe mutriţa fetei mai mici a lui Ben, ale cărei expresii faciale sunt cam singura armă din dotare pentru a nuanţa majoritatea scenelor şi pentru a cerşi simpatie şi râsete.
