În această vară, într-unul din studiourile de la MediaPro a fost improvizată locuinţa-simbol a românului obişnuit: o sufragerie modestă cu recamier, vitrine cu bibelouri, covoare persane vechi şi subţiate de timp, dar îngrijite, un dormitor cu mobilier vechi şi parchet scârţâitor şi o bucătărie micuţă, cu un petec de lumină de la un geam. Deasupra lor pluteau reflectoare, cât să-ţi dea senzaţia că nu eşti într-un depozit întunecat, ci în plină zi. În acest decor s-a consumat cea mai mare parte a filmărilor la Sunt o babă comunistă, adaptarea romanului lui Dan Lungu, în regia lui Stere Gulea şi cu Vivi Drăgan Vasile director de imagine.

Filmul îi are pe afiş pe Luminiţa Gheorghiu, Ana Ularu şi Maria Râlea şi se află în acest moment în postproducţie, lansarea fiind programată undeva la începutul anului viitor. Pentru cei care au citit cartea scriitorului ieşean – una dintre cele mai traduse din ultimii ani – ecranizarea va aduce câteva modificări majore. „Sincer să fiu, la început m-a atras titlul romanului”, povesteşte Stere Gulea. „Asta se întâmpla în 2007. Lucrurile s-au mai complicat apoi, în sensul că formula narativă era una care punea probleme mari. Erau multe flashback-uri narative ample, şi flashback-ul e o problemă în cinema”, explică regizorul.

Prima variantă de scenariu, cea depusă la CNC în 2007, era semnată de un alt scriitor ieşean, Lucian Dan Teodorovici. De atunci au trecut mai mult de patru ani şi povestea femeii a cărei viaţă e dată peste cap de întoarcerea fiicei din Canada a căpătat diferite forme. „Lucian Dan Teodorovici a semnat primul draft, care a fost depus la CNC, apoi s-a încercat o variantă cu Vera Ion, şi pentru că am rămas cu sentimentul că nu găsim formula narativă care să ne mulţumească, am avut propunerea să punem voiceover, sperând ca în felul ăsta filmul să devină al personajului principal, Emilia”, spune Gulea, care a transformat flashback-urile în „flash-uri, fragmentele de amintire” scurte şi mai puţin problematice.

„Asta a fost modificarea majoră pe care mi-am asumat-o eu. În plus, nu voiam să pierd ce are cartea – umor şi autoironie. Pentru că e ceva ce o defineşte, era păcat să pierd asta. Emilia nu e o nostalgică proastă. E un om cu simţul ironiei, e un om inteligent”, îşi descrie personajul jucat de Luminiţa Gheorghiu, cea care, cu 24 de ani în urmă, se afla pa platourile de filmare la Moromeţii.

„Românii nu pot scăpa de obsesia Ceauşescu”

O altă schimbare importantă a fost plasarea poveştii în anii 2000, în preajma deshumării Ceauşeştilor, şi nu în anii 90. Esenţa ei nu s-a schimbat însă, pentru că generaţia pe care Revoluţia a găsit-o nepregătită pentru un alt sistem trăieşte aceeaşi dramă şi astăzi. „Este vorba despre viaţa unor oameni, a unei generaţii prinse de schimbările de sistem când, practic, de lucrurile pentru care au fost ei pregătiţi în viaţă nu a mai fost nevoie. Fiecare s-a descurcat cum a putut, mai mult sau mai puţin bine. Şi, sigur că regretă ceea ce a fost înainte, pentru că le dădea sentimentul unei siguranţe. Minimul ăla modest. La asta se adaugă regretul propriei tinereţi. Personajul principal este într-un proces de înţelegere pe parcursul filmului”, spune Stere Gulea, subliniind că a marşat pe faptul că cei mai mulţi români „nu pot scăpa de obsesia Ceauşescu. Ceauşescu e sistemul. E o identificare a personajului cu această obsesia a românilor”.

Într-un proces de înţelegere, a propriului personaj, se afla şi Luminiţa Gheorghiu. În ziua aceea se filma ultima scenă din Sunt o babă comunistă şi actriţa nu şi-o închipuise aşa. „Bună întrebare, ce e cu personajul meu. Aş vrea să ştiu şi eu ceva mai mult despre el. Eu nu glumesc. Trebuie atât de mult să frămânţi scenariul ăla, să ajungă o zdreanţă de hârtie… Realmente. Şi chiar acum, când filmam, mă gândeam că am citit secvenţa acasă, acum câteva luni de zile şi nu mi-am imaginat că aşa ar putea fi jucată”. Într-o discuţie imediat după citirea scenariului, i-a spus regizorului: „Stere, dar acest personaj e mai mult povestitor. Şi mi-a zis «Ei, eu sper să-l faci umblător»”.

Luminiţa Gheorghiu e singura dintre actorii principali care a citit romanul înainte de a primi scenariul. „Întâi cartea am citit-o şi când mi-a spus Stere Gulea că face un film, m-am gândit la un personaj care mi-a plăcut mie foarte mult, maistrul şef. Are un umor nebun! Ia uite măi, e a nu ştiu câta oară când ratez să fac comedie”, râde actriţa.

E  însă a doua mamă pe care o joacă numai anul acesta, după cea din Poziţia copilului, a lui Călin Netzer. „Îmi spunea un regizor: tu joci toate mamele din filmul românesc. Ei, nu sunt chiar toate”, se amuză Luminiţa Gheorghiu. Oricum, e a treia oară când e mama Anei Ularu într-un film românesc. Ularu e fiica emigrată în Canada care se întoarce pentru un timp în ţară, „un om tânăr şi independent, cu o voinţă foarte puternică şi care se află într-un moment în care simte nevoia să fie aproape de familia ei”, după cum o descrie actriţa.

Între cele două femei cu personalitate stă personajul lui Marian Râlea, un soţ şi tată pacifist care echilibrează lucrurile. Atât lui, cât şi Anei Ularu, scenariul lui Stere Gulea le dă mult mai mult spaţiu şi mai multe replici decât în roman. Pentru Marian Râlea, fimul vorbeşte în primul rând despre „acest optimism românesc neîntrecut de nimeni, indiferent de involuţia politică şi socială, care ne-a ajutat să trecem peste multe. E şi o replică în acest sens: Dacă suntem sănătoşi, o să le facem la loc pe toate”.