Maria Drăguş, Shooting Star-ul Germaniei: „M-am simţit mereu mai atrasă de România”


Maria Dragus_ Credit foto Rolf Uhler
Maria Dragus_ Credit foto Rolf Uhler

Ziua de duminică, la Festivalul de la Berlin, le-a fost rezervată celor zece actori de care se va tot auzi în următorii ani (o certifică istoria, destul de recentă, a Shooting Stars). Juriul programului – format din producători, regizori, actori, directori de casting – are suficient fler şi experienţă încât să-i ochească pe cei care, chit că au făcut un singur film, promit o carieră în actorie.

Două nume româneşti a avut Shooting Stars-ul anul acesta, însă doar unul din partea României – Cosmina Stratan. Cealaltă actriţă – cea mai tânără din lot, la 18 ani – Maria Drăguş, e shooting star-ul Germaniei şi a fost descoperită acum cinci ani de Michael Haneke, la casting-ul pentru Panglica Albă/ Die Weisse Band. Maria şi-ar fi dorit, de fapt, să fie în locul Cosminei, într-un context foarte precis: un film de Cristian Mungiu. „Când am aflat că o să fie şi Cosmina Stratan aici, am fost super fericită! Am văzut de trei ori filmul ei! Aş vrea foarte mult să lucrez cu Cristian Mungiu, îmi plac mult filmele lui şi am auzit că e un om special”, povesteşte Maria pentru Filmreporter.ro, într-o română perfectă. E un interviu luat pe un colţ de canapea, într-un hol de hotel în care se vorbesc simultan nu ştiu câte limbi.

Maria Drăguş s-a născut şi a crescut în Germania – tatăl ei vine dintr-un sat de lângă Galaţi. După ce a studiat violoncelul la Bucureşti, a reuşit să rămână în Germania, în anii 80. S-a căsătorit cu o dansatoare germană şi a ţinut ca România să nu lipsească din familia lui.

„M-am născut aici şi am crescut aici, dar România îmi este foarte apropiată de suflet, cumva. Vorbesc mult româneşte cu tata, am şi prieteni români. De fapt, mă consider mai mult româncă decât nemţoaică, dacă e să fiu sinceră. Cumva, nu ştiu, m-am simţit mereu mai atrasă de România. Acum doi ani, după şase ani în care nu mai fusesem în ţară, am revenit. Până atunci îmi lipsise ceva foarte tare şi nu ştiam ce. Dar cum am ajuns în Bucureşti, mi-a fost clar: Aha, deci asta a fost”. Împreună cu tatăl ei, vede filme româneşti vechi – „din alea cu Dem Rădulescu”, dar nu scapă din ochi nici Noul Val. Iar dintre fraţi, e singura care vorbeşte româneşte.

„Viaţa mi s-a schimbat complet după filmul lui Haneke”

La prezentarea celor zece actori din Shooting Stars, Maria a luminat brusc podiumul improvizat într-un lobby din Hotel de Rome, îmbrăcată într-o rochie albă, elastică – 50’s style -, cu pantofi sport negri în picioare; blondă şi seducătoare, mult mai matură decât ar presupune-o vârsta ei. Televiziunile germane au făcut coadă la interviurile cu ea. După rolul lui fetiţei pastorului din Panglica Albă, pentru care a primit trofeul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar, la premiile industriei germane de film, au urmat alte filme, toate confirmând-o ca pe una dintre cele mai talentate din generaţia sa. Patru dintre cele mai recente sunt toate semnate de femei:  Kill Me, de Emily Atef, Summer Outside, în regia lui Friederike Jehn, Broken Glass Park, de Bettina Blümner, şi Couch Movie al lui Isabel Braaks. Următorul rol va presupune trei luni de filmări intense pentru o miniserie, Tanbach, plasată în  Germania de după al doilea război mondial.

La 18 ani e, de fapt, una dintre actriţele cu cea mai mare experienţă pe platourile din filmare, dintre cei zece shooting stars. La 13 ani, când a descoperit-o Michael Haneke, studia dansul la Dresden. Acum învaţă la distanţă ca să poată da bacalaureatul, lucrând în paralel în teatru şi film. „Viaţa mi s-a schimbat complet după filmul lui Michael Haneke. Până atunci, nici nu ştiam că asta e meseria pe care vreau să o fac. La Cannes, când m-am văzut pe ecran, nu m-am recunoscut! Mi-am zis, Băi, cine e fata asta? A fost tare ciudat. Dar la ieşire i-am zis lui tata că asta vreau să fac. Dacă din munca asta intensă şi frumoasă iese aşa ceva, atunci asta vreau să fac”.

Cosmina Stratan_Vlad Bardu

La întâlnirea cu directorii de casting, cei zece actori au primit cărţi de vizită, sugestii, unii chiar semi-propuneri. Inclusiv Cosmina Stratan, care are un lungmetraj în portofoliu şi un serial (Rămâi cu mine, de la HBO), şi urmează să joace rolul unei tinere venite din Est în filmul unui regizor german debutant. „Majoritatea celor cu care m-am întâlnit au fost surprinşi că nu am agent. Era o doamnă din Londra care a zis Oh, my God. Richard?! Şi nu s-a mai mişcat de lângă mine, m-a prezentat tuturor directorilor de casting”.

Ce s-a întâmplat în cele câteva zile de Berlinală se va cerne acasă, în linişte. „Totul s-a întâmplat într-o viteză foarte mare. Deşi ştiam cum se procedează, pentru că aşa a fost şi la Cannes, a trecut ceva vreme de atunci şi sunt cam defazată. E o şansă foarte mare. La noi nu se mişcă lucrurile atât de repede, de aceea e important să întâlnesc oameni, să am un agent. Am avut câteva propuneri, acum să vedem câte o să se materializeze”, spune Cosmina.

Pe lângă Maria Drăguş şi Cosmina Stratan, au avut parte  de mini-parada lor la Berlin actorii Danica Curcic din Norvegia, Jakob Oftebro (Brad Pitt-ul grupului) din Danemarca, Miriam Karlkvist din Italia, Marwan Kenzari din Olanda, polonezul Mateusz Kosciukiewicz, sârbul Nikola Rakocevic, Edda Magnason – actriţă şi cântăreaţă – din Suedia, şi George MacKay, din Marea Britanie.

Cât despre colegii ei de Shooting Stars, Cosmina e uimită de cât de modeşti şi deschişi sunt. „Mi se pare un grup foarte fain. Nu e nimic competitiv, nu există genul ăla de tensiune, cred că sunt aleşi şi după caracter, nu ştiu!”, râde actriţa. „Acasă se întâmplă mereu să fie cineva care să vrea să iasă în evidenţă şi m-am aşteptat să găsesc şi aici câţiva oameni mai stridenţi, dar nu s-a întâmplat deloc asta, am fost foarte plăcut surprinsă”.

***

Florentina Ciuverca este câştigătoarea celei de-a doua ediţii a bursei Alex. Leo Şerban, oferită de TIFF şi Making Waves.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *