Pentru următorul său rol, cel din Sherlock Holmes 2, suedeza Noomi Rapace – starul trilogiei Millenium – intenţionează să se documenteze cât se poate de serios „la faţa locului”, adică în România. Actriţa va juca rolul unei ţigănci în sequelul lui Guy Ritchie.
„Mă documentez mult despre ţigani. Mă duc la Paris să vizitez nişte tabere de ţigani, apoi mă duc în Transilvania să văd cum trăiesc cu adevărat. Pentru că ţiganii sunt atât de săraci, ei trăiesc cam ca pe vremea aceea şi păstrează tradiţiile şi toate cele, deci când mergi în Transilvania, de exemplu, ai să vezi că trăiesc cam ca acum câteva sute de ani. Aşa că acum ascult muzică ţigănească şi învăţ să cânt şi să dansez”, a precizat actriţa, citată de publicaţia online Cinematical. Încă nu se ştie cât de consistent va fi rolul ei încât să necesite o cercetare amănunţită a personajului, însă lui Noomi Rapace îi place să-şi facă lecţiile.
„Fata care s-a jucat cu focul” va juca alături de Robert Downey Jr. şi Jude Law şi – potrivit acesteia – filmul îşi va păstra tonul bătăios şi dark din primul. Guy Ritchie îi va pune faţă în faţă pe Holmes şi profesorul Moriatry (Jared Harris), prin urmare, lupta se va duce între cei doi. Noomi Rapace va fi o „nomadă cool, dar puţin cam dusă”, după propriile spuse.
Lansarea filmului e plănuită pentru decembrie 2011.
În 2009, pentru rolul lui Lisbeth Salander din trilogia adaptată după bestseller-ul lui Stieg Larson, Millenium, Noomi Rapace a fost nominalizată la premiile Academiei Europene de Film.
Actriţa din „Millenium” vine să se documenteze în Transilvania
Pentru următorul său rol, cel din Sherlock Holmes2, suedeza Noomi Rapace – starul trilogiei Millenium – intenţionează să se documenteze cât se poate de serios „la faţa locului”, adică în România. Actriţa va juca rolul unei ţigănci în sequelul lui Guy Ritchie. „Mă documentez mult despre ţigani. Mă duc la Paris să vizitez nişte tabere de ţigani, apoi mă duc în Transilvania să văd cum trăiesc cu adevărat. Pentru că ţiganii sunt atât de săraci, ei trăiesc cam ca pe vremea aceea şi păstrează tradiţiile şi toate cele, deci când mergi în Transilvania, de exemplu, ai să vezi că trăiesc cam ca acum câteva sute de ani. Aşa că acum ascult muzică ţigănească şi învăţ să cânt şi să dansez”, a declarat actriţa, citată de publicaţia online Cinematical.
„Fata care s-a jucat cu focul” va juca alături de Robert Downey Jr. şi Jude Law şi -potrivit acesteia – filmul îşi va păstra tonul bătăios şi dark din primul.
Actriţa din „Millenium” vine să se documenteze în Transilvania
Pentru următorul său rol, cel din Sherlock Holmes2, suedeza Noomi Rapace – starul trilogiei Millenium – intenţionează să se documenteze cât se poate de serios „la faţa locului”, adică în România. Actriţa va juca rolul unei ţigănci în sequelul lui Guy Ritchie. „Mă documentez mult despre ţigani. Mă duc la Paris să vizitez nişte tabere de ţigani, apoi mă duc în Transilvania să văd cum trăiesc cu adevărat. Pentru că ţiganii sunt atât de săraci, ei trăiesc cam ca pe vremea aceea şi păstrează tradiţiile şi toate cele, deci când mergi în Transilvania, de exemplu, ai să vezi că trăiesc cam ca acum câteva sute de ani. Aşa că acum ascult muzică ţigănească şi învăţ să cânt şi să dansez”, a declarat actriţa, citată de publicaţia online Cinematical.
„Fata care s-a jucat cu focul” va juca alături de Robert Downey Jr. şi Jude Law şi -potrivit acesteia – filmul îşi va păstra tonul bătăios şi dark din primul. Ritchie îi va pune faţă în faţă pe Holmes şi profesorul Moriatry (Jared Harris), prin urmare, lupta se va duce între cei doi. Noomi Rapace va fi o „nomadă cool, dar puţin cam dusă”, după propriile spuse.
Lansarea filmului e plănuită pentru decembrie 2011.
În 2009, pentru rolul lui Lisbeth Salander din trilogia adaptată după bestseller-ul lui Stieg Larson, Noomi Rapace a fost nominalizată la premiile Academiei Europene de Film.
Ritchie îi va pune faţă în faţă pe Holmes şi profesorul Moriatry (Jared Harris), prin urmare, lupta se va duce între cei doi. Noomi Rapace va fi o „nomadă cool, dar puţin cam dusă”, după propriile spuse.