Maria Dinulescu se mută în Statele Unite: „În România nu există industrie de film”

După mai multe roluri refuzate şi oferte prea puţin tentante în filme româneşti, actriţa Maria Dinulescu a luat anul trecut o decizie importantă: îşi va încerca norocul în ţara cu cea mai puternică industrie de cinema şi cel mai evoluat star system. A aplicat pentru Extraordinary Ability Green Card pentru Statele Unite şi aşteaptă, în acest moment, răspunsul. Tipul acesta de viză este acordat în special artiştilor, oamenilor de ştiinţă cu rezultate notabile sau experţilor din diverse domenii. „Nu pot spune că voi face ceva definitiv, pentru că nu eu îmi construiesc destinul, dar încerc să îmi ofer cele mai bune şanse ca să mă dezvolt”, spune Maria Dinulescu pentru Filmreporter.ro.

Cele 15-20 de filme româneşti lansate anual în cinematografe, dintre care doar 5-6 demne de luat în considerare, înseamnă prea puţin pentru o actriţă la 30 de ani, vârsta de vârf a creativităţii: „Nu poţi trăi realizând un film bun o dată la trei ani”, explică actriţa într-un scurt interviu. Maria Dinulescu, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate actriţe ale generaţiei sale, a jucat în peste 20 de filme (scurt şi lung metraje) – printre care Trafic (Palme d’Or, 2004), California Dreamin’ (Marele Premiu Un Certain Regard, 2007) şi Pescuit sportiv – şi în serialul HBO În derivă.

Din motive financiare, actorii români sunt forţaţi uneori să accepte roluri în filme care se prevestesc eşecuri încă din stadiul de proiect. „Lupţi să rezişti şi te trezeşti că atunci când merită să accepţi un rol totuşi şi acela este un prea puţin. Ba este un personaj de susţinere, ba o amantă nesigură, ba este violată… Îmi place să trăiesc şi vreau ca şi peste 10 ani să simt acelaşi lucru. Vreau să mă maturizez cu forţă şi vitalitate. În România simt că mor”.

Întreaga motivaţie pentru decizia sa o puteţi găsi pe site-ul Mariei Dinulescu, mariadinulescu.com. Actriţa scrie, printre altele, că nu intenţionează să părăsească definitiv România, ci să se întoarcă peste ani şi să înfiinţeze un centru performant pentru studenţi din diverse domenii şi o agenţie care să promoveze tinerii actori în afara graniţelor ţării.

În ce stadiu eşti cu pregătirile?

Am aplicat pentru o viză – Extraordinary Ability Green Card pentru U.S. şi mi-am schimbat reşedinţa în Germania.

Ai deja proiecte peste Ocean?

Voi începe foarte curând piesa de teatru „The human Voices”, de Jean Cocteau, la New York, cu regizorul şi profesorul de la Yale University David Chambers. Desigur că voi merge şi la diferite cursuri din universitate, dar abia aştept să iau masterclass-uri, să întâlnesc agenţi, noi şedinţe foto, să iau totul de la capăt.

Ce aşteptări ai?

Sistemul american merge într-o direcţie constructivă. Dacă încerci ţi se spune vei reuşi. În ţară, de cele mai multe ori ţi se spune: nu este posibil sau este foarte greu. Îmi place şi mă ajută să primesc energie constructivă. Am nevoie de oameni curajoşi şi puternici, de oameni deschişi şi prezenţi timpului în care trăim. Desigur că poate sunt de o mie de ori mai atentă la tot ce fac şi cu cine mă împrietenesc, dar cred că este o experienţă benefică cea pe care tocmai am început-o. Ştiu sigur că îmi doresc ca tot ceea ce voi trăi să fie traversat cu bucurie şi linişte. Nu mă grăbesc nicăieri. Încerc să descopăr şi să înţeleg despre viaţă.

Se fac puţine filme în România şi, pentru actorii de cinema, rolurile nu sunt multe, nici ofertante întotdeauna. Ce alternativă ai fi avut, rămânând aici?

Am împlinit 30 de ani şi am simţit că trebuia să îmi asum responsabilitatea pentru următorii ani. A fost o şansă minunată să mă nasc ca artist în perioada Noului Val al cinematografiei româneşti. De aceea nici nu voi avea regrete dacă în America filmele pe care le voi face nu vor ajunge în festivaluri. Am trăit această experienţă. Este minunată, dar acum am nevoie să îmi fac profesia. Să lucrez de dimineaţă până seara şi să simt că publicul iubeşte ceea ce fac.

În România nu există industrie de film. A existat un bum cu o durată de aproape 7 ani, dar nu au existat producători, manageri, agenţi care să construiască relaţii şi colaborări cu cei din afara ţării. Fără o industrie adevărată care să construiască strategii şi noi posibilităţi, Nou Val rămâne doar o experienţă. Sunt câteva case de producţie care încearcă să facă aceste lucruri, dar suntem foarte departe de ce înseamnă o industrie de cinema.

Cred că cinema-ul românesc este foarte bine să rămână spre direcţia artistică. Îi lipseşte forţa financiară şi nu îl văd transformându-se în următorii 100 de ani în altceva decât este acum. Poate doar în mai rău. În ultimii doi ani deja este o scădere vizibilă a calităţii filmelor. Acestea sunt selecţionate în festivaluri de clasă B şi sunt promovate ca mari filme. Încă se trăieşte din succesul filmelor de la Cannes, Berlin.

La ultima sesiune CNC au câştigat proiectele unor regizori foarte valoroşi, dar nu poţi trăi realizând un film bun o dată la trei ani. Nu simţi că trăieşti. Toată inspiraţia, forţa de lucru, pasiunea pentru ceea ce faci nu îşi găsesc locul să existe. Lupţi să rezişti şi te trezeşti că atunci când merită să accepţi un rol totuşi şi acela este un prea puţin. Ba este un personaj de susţinere, ba o amantă nesigură, ba este violată… Îmi place să trăiesc şi vreau ca şi peste 10 ani să simt acelaşi lucru. Vreau să mă maturizez cu forţă şi vitalitate. În România simt că mor.

Maria’s Life from Maria Dinulescu on Vimeo.

Peace – Depeche Mode from Maria Dinulescu on Vimeo.

Confesiuni from Maria Dinulescu on Vimeo.

17 minutes late (2002) from Maria Dinulescu on Vimeo.

Bucuresti-Wien, 8-15 (2000) from Maria Dinulescu on Vimeo.

California Dreamin (Endless) from Maria Dinulescu on Vimeo.

Hooked from Maria Dinulescu on Vimeo.

In Treatment (2010) from Maria Dinulescu on Vimeo.