Filmul independent „Atât de strălucitoare e vederea”, în selecție la Moscova

0
626

Ovidiu Niculescu (Mike) Bianca Valea (Estera) - balcony scene

Un film românesc independent,Atât de strălucitoare e vederea /So Bright Is the View, debutul în lungmetraj al fraţilor Michaël şi Joël Florescu, va avea premiera mondială în selecţia oficială a celei de–a 36 ediţii a Festivalului Internațional de Film de la Moscova (19-26 iunie).

Potrivit unui comunicat, filmul spune povestea „ambiţioasei Estera, aflată în faţa deciziei de a-şi lăsa slujba – într-un departament de relaţii cu clienţii – şi de a accepta job-ul în Atlanta oferit de Mike, un coleg cu dare de mână al tatălui ei, aflat acum la închisoare. Mama Esterei, proaspăt divorţată, plecată recent din România în căutarea unui „tărâm al făgăduinţei” unde să se poată reconecta cu trecutul, insistă ca şi fiica ei să facă la fel şi să renunţe la speranţa că i-ar putea fi bine în locul în care s-a născut. Dincolo de conflictul între diferitele feţe ale utopiei, autorii se concentrează pe conceptul unui Nou Ierusalim – nevăzut, fantomatic, distant, asemeni unui miraj încăpăţânat şi, în acelaşi timp, obiectul prejudecăţilor şi al simplificărilor”.

Rolul Esterei este interpretat de Bianca Valea, aflată la primul rol într-un lungmetraj, iar cel al lui Mike, de Ovidiu Niculescu.

„Contextul este cel imediat crizei economice, cu averi risipite şi familii falimentate după ce au căzut victimă unui mediu de afaceri destabilizat şi raporturilor de putere în continuă schimbare. Personajele principale ale filmului nu sunt, însă, nici oligarhi, nici săraci, ci elemente declasate cărora nu le-a mai rămas decât amintirea perspectivei luminoase pe care au avut-o cândva, înainte de a pierde totul”, transmit regizorii.

Fraţii Florescu, care semnează atât scenariul cât și regia, sunt absolvenţi ai New York University, însă nu au studiat film, ci finanţe, de unde stilul minimalist şi axat pe tehnică. Michaël şi Joël sunt fraţi gemeni identici, de origine franco-română. Cei doi şi-au început proiectele cinematografice în Bucureşti, ca parte a Romanian Independent Film Collective, un grup de profesionişti şi amatori din zona filmului, care s-a format şi funcţionează pe principii democratice. Atât de strălucitoare e vederea / So Bright Is the View este primul lor film de ficţiune.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here