EXCLUSIV: Destinul lui Vasile Ciobanu, pilotul primei curse aeriene deturnate vreodată

3
82
Vasile Ciobanu
Vasile Ciobanu foto: arhiva personală Ada Maria Ichim

SUBIECT DE FILM. Ada-Maria Ichim, nepoata lui Vasile Ciobanu, pilotul primului avion de pasageri deturnat în aeronautica mondială, vorbeşte, în exclusivitate pentru Filmreporter.ro, despre destinul unui om pe care istoria l-a tratat cu cruzime. Regizoarea lucrează la un documentar despre bunicul ei, numit Hijacked.

În dimineaţa zilei de 25 iulie 1947, la 6.55, pilotul Vasile Ciobanu se instala în scaunul său, la bordul unui avion cu 14 locuri. Îl însoţeau Constantin Dobre – radiotelegrafist, şi Mitrofan Bescioti, mecanic de zbor. În acea zi, la Băneasa, cu destinaţia Craiova, urcaseră opt pasageri, dintre care trei ofiţeri în uniformă. Se prevedea o cursă banală pentru Vasile Ciobanu, unul dintre primii piloţi şcoliţi în aviaţia comercială şi apreciat de Regele Mihai, căruia îi şi dăduse câteva lecţii de zbor.

În zece minute însă, cursul istoriei se schimbă. Potrivit unui articol publicat în revista „Orizont aviatic”, în 2005, unul dintre ofiţeri scoate un pistol şi-l ţintuieşte spre pilot, somându-l să o ia spre Turcia. Mecanicul ripostează şi încearcă să ia arma. În încăierare, este împuşcat de sublocotenent Aurel Dobre cu o Bereta. Îi ia locul la bord Zefir Bălteanu, pilot în cadrul Flotilei 4 Transport, urmărind ca Vasile Ciobanu să ţină drumul spre Turcia. Al treilea sublocotenent, Romeo Ştefănescu, îi supraveghează pe ceilalţi cinci pasageri nimeriţi în avion.

„Dacă nu fugeam, mă sinucideam…”

Neanunţat, aparatul de zbor românesc apare în vizorul militarilor alertaţi de pe ţărmul Asiei Mici, lângă localitatea Cianakale. La aterizare, ofiţerii se predau, declarându-se refugiaţi politici din România sovietică. Guvernatorul militar al regiunii Izmir îi preia şi îi transferă la Istanbul, unde încep interogările, apoi procesul. Procurorul de caz cere pedeapsa capitală pentru toţi trei, însă presa începe să pledeze pentru eliberarea lor, având în vedere contextul politic şi faptul că acea crimă nu avusese loc pe teritoriul Turciei. „Opresiunea sovietică în România a luat forme de nesuportat. Jafurile şi omorurile se ţin lanţ. Dacă nu fugeam, mă sinucideam…”, ar fi declarat Zefir Bălteanu la proces. El şi tovarăşii săi erau parte a unui grup mai mare care plănuise să fugă din România sovietică, însă curajul îi părăsise pe ceilalţi.

Finalul: la 19 octombrie 1947, după ce pedeaspa capitală le survolase vieţilor, cei doi sublocotenenţi, Romeo Ştefănescu şi Zefir Bălteanu, au fost puşi în libertate. Aurel Dobre, cel care-l împuşcase pe mecanic, a fost trimis în închisoare. Se spune că primii doi, ajutaţi de comunitatea din ce în ce mai numeroasă de români fugiţi din ţară, ar fi ajuns curând în America.

Ce s-a întâmplat cu pilotul Vasile Ciobanu? Regimul comunist l-a declarat, fără echivoc, complice, şi i-a rezervat o viaţă de umilinţe. Nepoata sa, regizoarea Ada-Maria Ichim, povesteşte care au fost urmările acestei prime deturnări a unei curse aeriene din istorie (catalogată ca atare în „The International Encyclopedia of Aviation”, Crown Publishers Inc., New York, 1977). Evenimentele de atunci vor fi reconstituite în documentarul Hijacked, co-produs de Florin Iepan. Proiectul a primit recent o bursă din partea EEFA Training Network.

„I s-a ridicat dreptul de a se mai urca într-un avion vreodată”

Despre povestea bunicului dvs., Vasile Ciobanu, nu se ştie aproape nimic în România. De ce? Informaţiile pe care le-am găsit în revista „Orizont aviatic” pomeneau de soarta celor trei ofiţeri, dar nu şi de a lui.

Ada-Maria Ichim: Bunicul meu a făcut parte din generaţiile condamnate de comunism. S-a născut în 13 septembrie 1916 şi în 1933 a absolvit Şcoala de aviaţie „Mircea Cantacuzino” cu calificativul de „pilot de avion de turism”. Au urmat ani în care şi-a câştigat existenţa ca instructor de pilotaj, apoi a intrat la LARES (societatea aviatică română, precursorul TARS-ului – acelaşi lucru, dar sovietizat, şi al actualului TAROM).

La LARES a urmat cursurile de pilot comercial, adica pilot de curse de pasageri, pe care le-a absolvit în 1939. S-a afirmat ca unul dintre primii piloţi comerciali ai României şi de aceea a fost adesea pilotul MSR Mihai şi al Reginei Mama Elena. De asemenea, l-a învăţat şi pe Majestatea Sa câteva dintre tainele aviaţiei, mai ales cele ale zborului fără vizibilitate. A fost unul dintre autorii (ne-semnatar) al unui manual despre zborul fără vizibilitate (adică bazat pe instrumente).

În timpul războiului, aviaţia civilă era adesea anexată armatei şi atunci a avut misiuni ca pilot pe avioane de transport sau de evacuare răniţi pe frontul de Est.

Deturnarea a fost doar unul dintre evenimentele spectaculoase ale vieţii sale şi doar un accident calendaristic şi perspectiva noastră îi conferă valoare de eveniment. Nu s-a ştiut nimic deoarece, din cauza carierei sale, a faptului ca era regalist convins şi a faptului ca a fost deturnat în Turcia, unde s-a întâlnit în cele două săptămâni cât a fost sub cercetare acolo cu alţi aviatori prieteni fugiţi din lagărul comunist, a fost el însuşi anchetat de organele securităţii din România, acuzat de spionaj şi trădare de ţară şi condamnat la moarte în iulie 1950. Procesul fals intentat celor din lotul lui, „lotul Ciobanu”, a fost unul dintre cele care au pregătit atacul şi expulzarea bisericii catolice din România în 1950. Atât deturnarea în sine, o evadare din lagărul comunist, cât şi personalitatea pilotului, Vasile Ciobanu, aveau o puternică încărcătură politică, pe care organele comuniste nu ar fi recunoscut-o/popularizat-o niciodată.

Cum aţi descoperit dvs. povestea? V-a spus chiar el ce s-a întâmplat atunci?

Eu, fiind nepoata lui şi crescand cu el în preajmă, am ştiut întotdeauna că a fost pilot. Bunicul meu nu a fost executat în urma sentinţei din 1950, dar a făcut 16 ani de închisoare politică, din care vreo 5 la muncă silnică în minele de plumb din nordul ţării. În casă se ştiau lucruri despre el, dar cum eu eram mică, iar regimul în care trăiam era unul de teroare, nu am vorbit niciodată deschis despre cele întâmplate în viaţa lui, nici despre deturnare, nici despre rege, nici despre război. Acestea erau subiecte tabu în societatea comunistă multilateral dezvoltată a anilor ’70-’80.

Mult mai târziu, după moartea lui, survenită în 1982, într-un stupid accident de tramvai, şi după 1989, am avut curajul să mă apropii de această poveste. Spun curajul, pentru ca a povesti ce i s-a întâmplat bunicului meu înseamnă a menţiona şi îngrozitoarea perioadă de detenţie comunistă, cu ororile, foamea şi degradarea omului exercitată zilnic şi cu metodă. Este foarte dificil să înţelegi şi să accepţi că un om drag, generos şi plin de umor, cum a fost bunicul meu, a putut sta în zarca de la Aiud, cu lanţuri la picioare, timp de şase luni. Când l-am cunoscut, avea urme permanente din cauza lanţurilor şi boala Parkinson din cauza bătăilor.

Ce anume v-a povestit?

Aşa că el nu mi-a povestit mare lucru. Mai multe detalii am aflat de la mama mea, cu care am stat de vorbă ore multe şi pe care am filmat-o într-un interviu maraton de o zi. Apoi, când am putut, am continuat cercetarea cu interviuri cu persoane care l-au cunoscut personal, precum Sorin Botez, cu care a fost la minele de plumb, sau o prietenă de familie care l-a cunoscut in jurul lui 23 August 1944, când îndeplinea misiuni secrete pentru MSR Mihai I şi guvernul de la Bucureşti.

A ştiut vreodată că a fost prima deturnare a unui avion de pasageri din istorie?

Da, cred că a ştiut. Pasiunea lui pentru aviaţie nu s-a oprit la intrarea în detenţia comunistă, s-a întrerupt doar şi i s-a ridicat dreptul de a mai zbura şi chiar de a se mai urca într-un avion vreodată. Deşi cred ca a încălcat aceasta regula într-o escapada ce conţine un lan de porumb si un jumbo jet. Dar nu e nimic confirmat.

Cum veţi reconstitui toată operaţiunea din iulie 1947? Mai trăieşte vreunul dintre cei implicaţi atunci?

Ada Maria Ichim
Ada Maria Ichim

Proiectul l-am început în mod concret în urmă cu doi ani şi a trecut prin diferite etape. Acesta este un documentar foarte personal şi trebuie găsit tonul just, care să îmbine partea intimă, personală, cu istoria acelor ani. Nu am dat încă de urma celor implicaţi în deturnare, nici de a pasagerilor. Urmează o etapă de cercetare şi coroborare a faptelor, iar apoi voi decide, împreună cu co-producătorul, Florin Iepan, care este direcţia justă şi cu posibilităţi de finanţare reale a proiectului.

Aţi fost deja în locul unde a aterizat forţat avionul?

Locul unde au aterizat este în Turcia. Nu am fost încă acolo. Plănuiesc o călătorie cât de curând.

Veţi cerceta arhivele din Turcia? Presa turcă a relatat pe larg incidentul atunci.

Ca sa fiu sinceră, nu am găsit referinţe la arhivele turceşti. Sunt în tratative cu o cercetătoare de arhivistică din Turcia, dar o mare parte din arhive au fost distruse, mai ales cele radio.

Dar ştiu că „La Vanguardia Espagnola” din septembrie 1947 vorbeşte de procesul ofiţerilor care au deturnat avionul, iar „New York Times” despre procesul monsegniorului Guido del Mestri, unul dintre reprezentanţii Vaticanului, inclus în lotul Ciobanu şi expulzat apoi.

Cea comunistă e posibil să nu fi pomenit un cuvânt….

Nu ştiu, urmează să caut şi în presa Republicii Socialiste România. La o căutare iniţială aveam o dată greşită, aprilie 1948, şi nu am găsit nici o însemnare atunci. Am descoperit în schimb, cu uluire, cât de rapid au preluat comuniştii toate pârghiile statului român în răstimpul a trei luni în care au schimbat judecatorii Curţii Supreme Constituţia şi structura statului, de la monarhie constituţionala la republică.

Cât va dura documentarea şi realizarea filmului? De ce buget veţi avea nevoie?

E greu de spus cât va dura. Şi acum mă documentez şi caut urmele rudelor sau ale supravieţuitorilor acelui eveniment. Bugetul necesar este foarte ridicat, deoarece fie că va fi vorba de reconstituire filmată, fie că va fi vorba de material de arhivă, o mare parte din structura filmului va face referinţă la o perioadă din trecut ale cărei urme au fost şterse cu de-a sila.

 

3 COMENTARII

  1. Mult stimata doamna Ichim,

    sunt de 35 de ani in Germania. Am cunoscut pe Domnul Vasile Ciobanu in inchisoarea din Dej, unde am stat luni de ziele impreuna in aceiasi celula. Ma leaga o strinsa prietenie cu acest om extraordinar.
    Dupa eliberare l-am vizitat in anul 1965 la Uzina 23 August din Bucuresti, unde se ocupa de traduceri. Cred ca in anul 1979, eram pe atunci deja plecat in RFG, m-am intors in tara si l-am vizitat in Comuna Costinesti la Marea Neagra, deoarece stiam ca acolo isi petrece concediul. Mi-a spus atunci ca sufera de boala Parkinson. Mi-a parut foarte rau. Cunosc foarte bine biografia lui, cu multe amanunte din viata lui.
    Ma bucurat foarte mult faptul, ca am gasit prin internet aceasta pagina.

    Cu deosebita stima

    W.T.

  2. Buna ziua, ma bucur mult ca am gasit acest articol legat de Domnul Vasile Ciobanu, de multa vreme incerc sa aflu mai multe despre dumnealui.
    Intr-o zi cautand in cutia cu poze a bunicilor mei din Bacau am gasit o poza ce mi-a atras atentia, semana destul de bine cu mine insa era ingalbenita de timp pe care scria “Vasile Ciobanu”.
    Din pacate toti dinspre partea tatalui meu sunt decedati si nu am putut afla mai multe. Stiu doar ca strabunica avea o verisoara careia ii spuneam ‘ Tusa Cobanu” si locuia tot in Bacau cartierul Gheraiesti.
    Pasiunea mea este tot aviatia….

  3. Sunt nepotul pilotului Viorel Nicolescu, un foarte bun prieten si camarad a lui Vasile Ciobanu la LARES. Au zburat de multe ori împreuna dar erau si prieteni intimi. Au facut amândoi zboruri sanitare pe Ju 52 scotând raniti de la Odesa încercuita unde avionul lui Viorel Nicolescu a fost grav avariat de bombardamentele rusesti dar adus eroic în tara la limita prabusirii. Unchiul meu s-a prabusit la Turnul Severin într-o misiune tehnica, în 1942, pe un vechi avion englezesc Dragon Rapid si s-a sinucis în 1944 fiind paralizat. Bunica mi-a povesti ca Vasile Ciobanu venea des la noi acasa dupa moartea unchiului meu si ca apoi a fost arestat. Cu câteva zile înainte de arestare a venit seara la noi si a plecat noaptea foarte târziu pe întuneric stiind ca este urmarit. Bunica mea îi purta o stima si o dragoste deosebita ca si celuilat prieten drag al unchiului meu, pilotul Bâzu Cantacuzino. Am auzit deasemeni vorbindu-se despre alti camarazi piloti ai lui Vasile Ciobanu: pilotul Nadia Russo, Marina Brâncoveanu si altii. Toti acesti piloti aveau oroare de nazism si de comunism. Unii dintre ai au fost condamnati la ani grei de închisoare si eliberati în Baragan, în domiciliu obligatoriu. Altii au murit sau au plecat în occident. Am auzit ca un jurnalist doreste sa scrie o istorie a aviatiei românesti si cauta documente si bografii despre pilotii epocii interbelice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here