Versiunea românească a lui In Treatment, În derivă, cea mai bună serie TV lansată în România în ultimii ani, revine cu un al doilea sezon luni, 5 noiembrie, de la ora 20.00, pe HBO. Regia celui de-al doilea sezon – care are 35 de episoade – îi aparţine lui Constantin Popescu (Principii de viaţă, Portretul luptătorului la tinereţe), excepţie făcând primele episoade, realizate în colaborare cu regizorul Adrian Sitaru (Pescuit Sportiv, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Domestic).
Marcel Iureş are în continuare rolul principal, al psihoterapeutului Andrei Poenaru. În rolurile pacienţilor apar Victor Rebengiuc, Bogdan Dumitrache şi Andreea Bibiri, care îşi reiau rolul de cuplu în criză, de data aceasta cu fiul alături, jucat de Dan Hurduc, Liliana Tofan şi Raluca Aprodu. Tamara Creţulescu revine şi ea în postura terapeutului care îl tratează pe Andrei Poenaru. Fiica personajului lui Victor Rebengiuc, Beatrice, este interpretată de Crina Semciuc.
Tot în al doilea sezon apar şi Gabriela Popescu (iubirea din liceu a lui Andrei), Aura Călăraşu (Ileana), Maria Mitu (în rolul Dianei, fosta pacienta a lui Andrei), Iulia Verdeş (Alexandra, fiica lui Andrei), Florin Zamfirescu (în rolul lui Gheorghe Someşanu) şi Vlad Zamfirescu (Victor Someşanu).
Potrivit HBO, începutul sezonului doi îl găseşte pe psihoterapeut într-un soi de acalmie temporară: a divorţat, s-a mutat din casa familiei şi a închiriat parterul unei vile a cărei proprietară este Ileana, mama Dianei, fosta sa pacientă. Spaţiul închiriat îi serveşte drept locuinţă, dar şi drept cabinet. Prietenia sa cu Ileana îl ajută să nu se simtă atât de singur.
În plus, Andrei are pacienţi noi şi extrem de dificili: Dinu, un faimos actor, director al unui teatru important, acuzat de deturnări de bani publici şi de colaborare cu Securitatea şi tulburat de atacuri de panică; Ioana, o fostă pacientă, acum avocat de succes, singură şi fără copii, presată de resentimente şi de ceasul biologic; Clara, o studentă la arhitectură, incapabilă să-şi stăpânească furia, care ascunde o boală gravă de familie şi de viitorul ei soţ, şi Ştefan, băiatul cu probleme de greutate şi de personalitate al lui Tudor şi Ruxandrei, cuplul pe care Andrei l-a consiliat în sezonul întâi.
În derivă va fi difuzat de HBO România în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu 5 noiembrie, de la ora 20.00.