Making Waves (2): Experimentul New York

1
123
Mihai Chirilov, Luminiţa Gheorghiu şi Corina Şuteu, la deschiderea Making Waves. Foto: Godlis
Mihai Chirilov, Luminiţa Gheorghiu şi Corina Şuteu, la deschiderea Making Waves. Foto: Godlis

CORESPONDENŢĂ DE LA NEW YORK. Ziua a doua de Making Waves: New Romanian Cinema a fost o sâmbătă perfectă pentru Central Park şi cumpărături pe 5th Avenue. Şi, totuşi, câteva sute de spectatori, români şi americani, au fost dispuşi să şi-o petreacă într-o sală de cinema. Proiecţiile – din nou, cele mai multe sold out – s-au mutat de la Walter Reade Theater la Francesca Beale Theater din Elinor Bunin Monroe Center. La prima proiecţie în New York a filmului Poziţia copilului, în prezenţa Luminiţei Gheorghiu, cererea a fost atât de mare, încât organizatorii îşi imaginau – mai în glumă, mai în serios – o mică ofensivă la intrare.

Actriţa s-a întâlnit cu distribuitorii americani de la Zeitgeist şi a stat de vorbă cu publicul într-un Q&A prelungit, al „n”-lea dintr-o lungă carieră a filmului, începută în februarie. „Ce bucurie mai mare pentru un actor decât să afle că nu mai sunt bilete la filmul lui! Într-adevăr, când am venit aici, nişte români m-au rugat să-i ajut să intre în sala de cinema şi le-am  zis Îmi pare rău, nu sunt şef aici. Mi-a părut rău, dar mi-a părut şi bine că nu sunt bilete”, a povestit Luminiţa Gheorghiu.

Proiecţia e importantă pentru campania la Oscarul pentru Cel mai bun film străin a Poziţiei copilului, pentru care s-au angajat deja publicişti americani şi pentru care distribuitorii se pregătesc intens. Începând din februarie, va rula în oraşele cheie din Statele Unite şi ulterior, în funcţie de reacţii, în oraşele mai mici. „E un vis, dar nu vreau să-mi fac mari speranţe. Mai departe, vorbim în limba română sau în limba cu Dumnezeu, să se ducă puţin înaintea noastră la Los Angeles şi să zică Dacă vreţi, fiţi amabili, daţi-le voie pe lista celor cinci”, a glumit actriţa.

Aici… adică acolo, de la Laura Căpăţână Juller, a avut parte de aplauzele unei săli pline. E un documentar observaţional, riguros dar delicat şi emoţionant, despre eforturile risipite ale unor părinţi plecaţi în Spania de a-şi creşte fetele de la depărtare. E unul dintre cele mai bune documentare româneşti lansate în ultimii ani.

O teorie la limita absurdului

Sold out a fost şi Experimentul Bucureşti, un hibrid de ficţiune şi documentar regizat de Tom Wilson, greu de încadrat într-un gen (unii l-au numit mockumentary, deşi nu e), căruia directorul artistic Mihai Chirilov i-a găsit involuntar o definiţie, la Q&A-ul de la final: „mixion”. Q&A care s-a lăsat cu remarci interesante din partea unui public la fel de eterogen ca cel de la Closer to the Moon – americani, români tineri sau dintre cei emigraţi, urmăriţi de Securitate şi cu propriile versiuni despre „ce s-a întâmplat”.

Cu cât ştii mai puţine despre film, atunci când intri la el, cu atât mai mare răsplata. De aceea, orice interviu cu Tom Wilson e, în sine, un mare spoiler. Experimentul Bucureşti e o demonstraţie în care regizorul contrapune o ficţiune –  un experiment secret pe Securitatea l-ar fi făcut în anii 80, pentru a pregăti câţiva tineri să treacă lin la capitalism – unei orori din istoria noastră recentă, experimentul Piteşti. Singura certitudine este că nu ştim ce e adevăr şi ce e ficţiune în istoria noastră recentă.

„Voiam să propun o teorie la limita absurdului. Destul de uşor de crezut, dar la limita absurdului. Pentru că voiam să subliniez cât de absurd a fost, de fapt, ce s-a întâmplat. În loc să fac un documentar despre asta, am vrut să văd cât de mult pot întinde coarda, ce şi cât îi pot face pe oameni să creadă, prin acest experiment. E ca o paralelă între experimentul secret din Bucureşti şi experimentul secret de la Piteşti. E aproape ca un ecou ficţional a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat”, explică Tom Wilson într-un interviu pentru Filmreporter.ro.

„Am mers pe stilul Cassavetes, cu prieteni şi rude”

Britanic stabilit de 11 ani în Bucureşti, Wilson vorbeşte întotdeauna cu „we” sau cu „noi” atunci când se referă la România. Filmul lui a fost un experiment din toate punctele de vedere: şi ca format, şi ca buget (zero), şi ca realizare – a filmat şi a montat singur. Ideea nu i-a fost clară de la început, cert e că voia să afle şi să spună lumii mai multe despre un experiment extrem de puţin cunoscut în afara ţării, cel de la Piteşti. Asta s-a întâmplat după ce a filmat un material cu Aristide Ionescu, unul dintre supravieţuitori, pentru BBC World Service.

„Mi-am dat seama apoi că nu voiam să fac un documentar strict despre asta, pentru că ar fi fost un alt documentar despre cât de rău a fost în timpul comunismului. Nu vreau să neg sau să minimalizez ce s-a întâmplat, e stupid, dar voiam să pun în context şi ce s-a întâmplat după Revoluţie, pentru că e ceva ce mi-a zis Aristide Ionescu şi care m-a şocat. Mi-a spus că mai greu decât prin ce a trecut el este să vadă ce se întâmplă în România de azi. E şocant când conştientizezi că omul acesta a trecut prin cea mai neagră perioadă din istoria României şi prin cel mai oribil experiment şi, pentru el, azi e şi mai nasol, pentru că oamenii – spune el – scriu o istorie falsă”, adaugă Wilson.

„Am pornit cu ideea asta, de a face o legătură între ce s-a întâmplat atunci şi ce se întâmplă azi, pentru că, dacă vrei să înţelegi de ce nu ştim multe despre experimentul Piteşti trebuie să ştii ce s-a întâmplat înainte, în timpul şi după Revoluţie, când ne conduce aceeaşi clasă politică”.

Tom Wilson şi Saviana Stănescu. Credit foto: Godlis
Tom Wilson şi Saviana Stănescu. Credit foto: Godlis

Prin urmare, a luat, la propriu, o cameră de filmat, s-a gândit ce prieteni de-ai lui ar putea juca în film, apoi i-a pus în faţa faptului împlinit. Toţi sunt la primul rol, inclusiv Carmen Anton, o fostă cântăreaţă care se reîntâlneşte în film cu un iubit din tinereţe, Andrei Juvină. „Am mers pe stilul Cassavetes, cu prieteni şi rude. De multe ori, le spuneam cu 10 minute înainte ce trebuie să joace şi îi lăsam să facă rolul. A fost din scurt şi extrem de improvizat. De exemplu, nu ştiam că Daniel Bilţ va juca atât de bine rolul. A fost incredibil. El nu ştia nici măcar ce urma să-l întreb. În momentul în care el începe să povestească despre carte şi eu îl întrerup, el chiar se supără, pentru că şi-a asumat foarte bine rolul”, povesteşte regizorul.

Substratul emoţional al filmului e foarte puternic. Pe Carmen Anton, Tom Wilson o poartă de fapt prin propria poveste, aceea a unei foste cântăreţe de muzică uşoară care-şi regretă tinereţea şi cariera. „Când ea vorbeşte despre carieră, nu e deloc falsă. Reuşeşte foarte bine să facă un switch între personajul asumat şi viaţa ei adevărată. În scena de la radio, de exemplu, a fost prima dată când ea a ajuns acolo după 30 de ani. Când a intrat, îi venea aproape să plângă, pentru că şi-a petrecut mare parte din viaţă, cea mai frumoasă, în locul acela. Eu mă emoţionez foarte tare când o văd în starea asta”.

Confuzia spectatorului, după ce filmul trece de la povestea de dragoste la experimentul Piteşti, e extrem de preţioasă pentru Wilson. E starea pe care o trăiesc de ani de zile românii, cu privire la istoria lor.  „Cum de nu ştim ce s-a întâmplat în 1989? Cum de n-am ştiut atâta vreme ce s-a întâmplat la Piteşti? Cum pot spune povestea asta? De faptl nu pot s-o spun. Confuzia asta narativă mă ajută să subliniez asta”, explică Wilson.

„Conspiraţiile sunt basmele lumii moderne”

Trecerea la „punctul pe i” din final e bruscă şi didactică. Pe lângă faptul că registrul se schimbă, naraţiunea devine complet convenţională şi dezechilibrează filmul. „Aristide Ionescu era foarte bolnav şi era foarte greu să fac un interviu cu el. Nu prea răspundea la întrebări, el povestea singur, a făcut asta de atâtea ori. Eu aş fi vrut să scurtez partea cu el şi să fie doar un fel de punct, să fie un soi de provocare pentru oameni. La sfârşit, ei să meargă să caute despre Piteşti. Acum, da, e un pic prea lung şi dezechilibrat, e la limită, înţeleg dacă oamenii zic asta. Însă mai e o problemă, cei din America sau Anglia nu ştiu despre Experimentul Piteşti şi am ţinut să explic un pic mai mult”.

Experimentul Bucureşti s-a mai născut şi dintr-un alt motiv: dragostea lui Tom Wilson pentru conspiraţii. „Eu iubesc teoriile conspiraţioniste. Îmi plac conspiraţiile, te fac să cred că e şi altceva dincolo de ce vedem. Îmi plac oamenii pasionaţi de asasinarea lui Kennedy, călătoria pe Lună sau, mai nou, de fluoridizarea apei, care ar face oamenii mai uşor de manipulat. Conspiraţiile sunt basmele lumii moderne, îi fac pe oameni să-şi imagineze cum ar fi dacă. Fiecare teorie conspiraţionistă spune, în esenţă, că nu noi nu trăim cum ar trebui să trăim. Şi cred că trebuie să visăm că putem schimba lucrurile, societatea noastră pe asta se bazează”.

***

Florentina Ciuverca este câştigătoarea ediţiei a doua a bursei Alex. Leo Şerban, oferită de TIFF şi Making Waves unui tânăr jurnalist sau critic de film.

The Bucuresti Experiment – Trailer from Tom Wilson on Vimeo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here