Șase filme vor concura anul acesta pentru trofeul Bucureşti IFF (20 – 26 aprilie). Toate titlurile sunt prezentate în premieră în România. Selecția îi aparține directorului artistic al festivalului, Andrei Crețulescu, cel care semnează și prezentările filmelor, de mai jos.
Autroportretul unei fete cuminți (România, regia Ana Lungu)
După debutul Burta balenei (co-semnat cu Roxana Szel), Ana Lungu revine cu un lungmetraj solo la fel de independent, dar mai ambițios. Foarte franțuzesc (în sensul șaizecist), Autoportretul… este parțial jucat de neprofesioniști, dar beneficiază de apariția unuia dintre actorii momentului, Emilian Oprea, într-un rol secundar. Premiera mondială – în noua secțiune „What the ?!”, Rotterdam 2015.
Cold in July / Iulie însângerat (SUA, regia Jim Mickle)
În primele sale filme, americanul Jim Mickle s-a ocupat de șobolani, vampiri și canibali – iată-l acum atacând potul cel mare: Texasul etern surprinzător. Michael C. Hall, Sam Shepard și Don Johnson sunt pionii acestui western modern (în sensul violent-deranjant), iar de unde pornesc și mai ales unde ajung, spectatorul află amuzat-oripilat, pe propria piele. Selecție oficială Quinzaine des realisateurs, Cannes 2014.
A Girl Walks Home Alone at Night / O fată merge acasă singură în noapte (SUA, regia Ana Lily Amirpour)
Un formidabil debut alb-negru scris și jucat într-un dialect Farsi, dar filmat în California de o fată de 34 de ani născută la Londra din părinți iranieni (și care tocmai pregătește un film cu canibali). Cool, seducător și teribil de romantic, filmul îi surprinde chiar și pe cei care credeau că nu se mai poate face nimic nou în materie de vampiri în anul de grație 2014, A.J. (După Jarmusch). Premiera mondială: Sundance 2014.
Hyena / Hiena (Marea Britanie, regia Gerard Johnson)
„I have seen the future of crime films and it screams Hyena” (Nicolas Winding Refn). Regizorul Gerard Johnson, acompaniat la propriu de fratele Matt (adică The The, pe coloana sonoră) și de vărul Peter Ferdinando (într-un rol principal greu de cuprins în cuvinte), pune în scenă una dintre cele mai brutale povești de gen contemporane, cu un ochi la Michael Mann și celălalt la Ben Wheatley. Cel mai bun thriller, Sitges 2014.
Kebab & Horoscope / Kebab și Horoscop (Polonia, regia Grzegorz Jaroszuk)
Kebab, fost șaormar underground, și Horoscop, fost prezicător la revista Lumea animalelor, ajung, cât ai zice „minimalism”, specialiști în marketing la o firmă de vândut covoare. Polonezul Grzegorz Jaroszuk pășește delicat pe un teren bătătorit de alde Kaurismaki și Roy Andersson. Premiera mondială Karlovy Vary; Premiul juriului pentru Cel mai bun debut, Raindance 2014.
Loin des hommes / Departe de oameni (Franța, regia David Oelhoffen)
Viggo Mortensen a jucat până acum în engleză, daneză și spaniolă – iată-l vorbind o franceză impresionantă în acest western existențialist, inspirat de o povestire de Albert Camus și a cărui muzică originală este semnată Nick Cave și Warren Ellis. Suntem în Algeria anului 1954 și un profesor din creierii munților primește misiunea de a escorta un ucigaș până la garnizoana din cel mai apropiat oraș. Trei premii la Veneția 2014.
Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film București va avea loc în perioada 20 – 26 aprilie 2015, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu și Club Control.
Festivalul Internațional de Film București este organizat de Fundația Charta și se desfășoară cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Institutului Cultural Român și Uniunii Cineaștilor din România, sub Înaltul Patronaj al Alteței sale Regale Principele Radu al României.