Emil Boc despre „Cold Mountain”: „Cine a dat recruţilor ordinul de a participa la filmări?”

1
705

Exclusiv. În octombrie 2002, premierul Emil Boc, pe atunci deputat PD, se interesa de soarta soldaţilor români care urmau să moară ca soldaţi americani, în filmul Cold Mountain. Într-un document păstrat în arhivele Camerei Deputaţilor şi descoperit de Filmreporter.ro, Emil Boc cere lămuriri Ministrului Apărării Naţionale, Ioan Mircea Paşcu, despre cei 700 de recruţi care făceau figuraţie în satul Potigrafu, după instrucţiunile lui Anthony Minghella şi în compania lui Jude Law, Nicole Kidman sau Renée Zellweger. Lupta politică se da pe terenuri cinematografice.

Actualul prim-ministru presupunea din start că cel care a dat ordinul ca soldaţii să intre în război cu machiaj pe faţă şi haine din secolul XIX a şi fost sancţionat pentru asta. „Cine a dat recruţilor ordinul de a participa la filmările efectuate la Potigrafu şi ce sancţiune i-a fost aplicată?”, îl întreabă Emil Boc pe ministrul apărării, solicitând „răspuns scris şi oral”.

„În ce bază participă recruţii la realizarea unei producţii cinematografice şi care sunt condiţiile de colaborare a Ministerului Apărării Naţionale cu firma care realizează acest film?”, e o altă curiozitate a lui Emil Boc. Cea de-a treia se referă la acţiunea propriu-zisă: ce ştiu soldaţii români din 2002 despre cum luptau cei americani la 1850 şi la ce le foloseşte în instrucţia lor această „vacanţă cinematografică”? – „În ce fel este legată participarea la realizarea unui film despre militarii americani din secolul XIX pregătirea militară pentru care cei 700 de tineri au fost recrutaţi?”.

În final, se ghiceşte şi mica-mare adversitate politică: ministrul PSD e rugat de către deputatul PD să transmită şi un rezumat al activităţilor fără caracter militar în care erau implicaţi militarii în termen, de la venirea sa în funcţie încoace.

Răspunsul vine elaborat pe două pagini. Ioan Mircea Paşcu citează OUG nr.14/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, care permite participarea militarilor la activităţi iniţiate de persoane juridice sau fizice, în baza unui contract. În cazul filmelor, condiţia ar fi ca scenariul să fie analizat înainte, pentru a evita „angajarea partizană ori deformarea percepţiei sociale a armatei”. Iar un consilier militar supraveghează ca filmările în „Tabăra de instrucţie Potigrafu”, organizată la UM 01923, să fie după cum o stipulează contractul.

Cold Mountain e unul dintre puţinele producţii de o asemenea amploare turnate în România. Armata română a fost însă dintotdeauna „cinefilă”: Sergiu Nicolaescu sau Mircea Drăgan au avut soldaţii la picioare la fiecare producţie, iar Stanley Kubrick intenţiona să filmeze aici Napoleon, în anii 60, tocmai pentru a se putea folosi de cavaleria românească.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here