Maraton de filme franceze la Bucureşti

0
157

les rencontres

Până pe 10 noiembrie, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti are loc cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Filmului Francez. Evenimentul stă sub semnul celei mai noi generaţii de regizori francezi, aflaţi la primul sau al doilea film.

Pentru prima oară în istoria festivalului, publicul este încurajat să voteze preferatul din cele 8 filme în competiţie, film care va câştiga premiul publicului TV5 Monde. În afara competiţiei, festivalul mai cuprinde cinci secţiuni, dintre care Panorama – cele mai importante filme franceze ale anului 2013 (La Vie d’Adèle: Chapitres 1&2 – Palme d’Or 2013, Camille Claudel 1915 – Marele Premiu al Juriului la Berlin 2013), Comedie – cele mai bune comedii ale anului trecut, Ecran Large – coproducţii franco-române din ultimii doi ani şi Cine Junior – trei animaţii recente.

Ultima secţiune, Retrospectiva, este dedicată anul acesta regizoarei-cult Claire Denis, cu o selecţie de şase titluri.

Invitaţii de anul acesta sunt tinerii cineaşti Antoine Barraud (regizorul filmului Les Gouffres, Competiţie), Jean Denizot (regizorul filmului La Belle Vie, Competiţie) şi jurnalistul Jean-Philippe Tesse (Cahiers du Cinema). Lor li se alătură Ionuţ Teianu (scenarist şi regizorul documentarului Afacerea Tănase, secţiunea Ecran Large), Vanina Vignal (regizoarea filmelor Stella şi După tăcere, secţiunea Ecran Large) şi scriitorul şi regizorul de teatru Virgil Tănase.

Biletele şi abonamentele pot fi cumpărate direct de la casieria sălii de cinema Elvira Popescu sau online la eventbook.ro/hall/cinema-elvire-popesco.

În acest an, festivalul se desfăşoară la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Sibiu şi Oradea.

PROGRAM:

SÂMBĂTĂ 2 NOIEMBRIE

11.00 : Aya de Yopougon, de Marguerite Abouet şi Clément Oubrerie (1h24′ / animaţie / Franţa, Belgia / 2013) (Secţiunea Junior)
14.00 : S’en fout la mort, de Claire Denis (1h31′ / dramă / Franţa / 1990) (Secţiunea Retrospectivă)
16.00 : Stella, de Vanina Vignal (1h17′ / documentar / Franţa / 2007) (Secţiunea Ecran Larg / proiecţie urmată de dezbatere în prezenţa regizoarei)
18.00 : Comme des frères, de Hugo Gélin (1h41′ / comedie / Franţa / 2011) (Secţiunea Competiţie)
20.00 : Les Lignes de Wellington, de Valeria Sarmiento (2h31′ / război, istoric / Franţa / 2012) (Secţiunea Ecran Larg)

DUMINICĂ 3 NOIEMBRIE
11.00 : Allez raconte!, de Jean-Christophe Roger (1h17′ / animaţie / Franţa, Belgia, Luxemburg / 2010) (film de animaţie pentru copii, Secţiunea Junior)
14.00 : Trouble Everyday, de Claire Denis (1h40′ / thriller, horror, erotic / Franţa, Japonia / 2001) (Secţiunea Retrospectivă)
16.00 : Les Seigneurs, de Olivier Dahan (1h33′ / comedie / Franţa / 2012) (Secţiunea Comedie)
18.00 : Les Rencontres d’après minuit, de Yann Gonzalez (1h31′ / comedie dramatică / Franţa / 2013) (Secţiunea Competiţie)
20.00 : Le Temps de l’aventure, de Jérôme Bonnell (1h45′ / comedie dramatică / Franţa / 2013) (Secţiunea Panorama)

LUNI 4 NOIEMBRIE
18.00 : La Bataille de Solférino, de Justine Triet (1h34′ / dramă / Franţa / 2013) (Secţiunea Competiţie)
20.00 : Beau travail, de Claire Denis (1h29′ / dramă, război / Franţa / 1999) (Secţiunea Retrospectivă)

MARŢI 5 NOIEMBRIE
18.00 : Les Gouffres, de Antoine Barraud (1h05′ / dramă / Franţa / 2013) (Secţiunea Competiţie)
20.00 : Cherchez Hortense, de Pascal Bonitzer (1h40′ / comedie / Franţa / 2012) (Secţiunea Comedie)

MIERCURI 6 NOIEMBRIE
18.00 : La Belle vie, de Jean Denizot (1h33′ / aventură / Franţa / 2013) (Secţiunea Competiţie / proiecţie urmată de dezbatere în prezenţa regizorului)
20.30 : Les Gamins, de Anthony Marciano (1h35′ / comedie / Franţa / 2012) (Secţiunea Comedie)

JOI 7 NOIEMBRIE
16.00 :
La Fille du 14 juillet, de Antonin Peretjatko (1h28′ / comedie / Franţa / 2013) (Secţiunea Competiţie)
18.00 : Camille Claudel, 1915, de Bruno Dumont (1h31′ / biografie / Franţa / 2013) (Secţiunea Panorama)

VINERI 8 NOIEMBRIE
18.00 : Rengaine, de Rachid Djaïdani (1h15′ / comedie dramatică / Franţa / 2010) (Secţiunea Competiţie)
20.00 : L’Intrus, de Claire Denis (2h10′ / dramă / Franţa / 2004) (Secţiunea Retrospectivă)
22.20 :    Film surpriză

SÂMBĂTĂ 9 NOIEMBRIE
11.00 :
Couleur de peau : Miel, de Jung şi Laurent Boileau (1h15′ / animaţie / Franţa, Belgia / 2012) (film de animaţie pentru copii, Secţiunea Junior)
14.00 : 35 rhums, de Claire Denis (1h40′ / dramă / Franţa / Germania / 2008) (Secţiunea Retrospectivă)
16.00 : La Désintégration, de Philippe Faucon (1h18′ / drama / Franţa / 2011) (Secţiunea Panorama)
18.00 : 2 automnes 3 hivers, de Sébastien Betbeder (1h30′ / comedie / Franţa / 2013) (Secţiunea Competiţie)
20.30 : La Cage dorée, de Ruben Alves (1h31′ / comedie / Franţa, Portugalia / 2012) (Secţiunea Comedie)
Decernarea Premiului Publicului TV5 Monde – Gala de închidere

DUMINICĂ 10 NOIEMBRIE
11.00 : Couleur de peau : Miel, de Jung şi Laurent Boileau (1h15′ / animaţie / Franţa, Belgia / 2012) (film de animaţie pentru copii, Secţiunea Junior)
14.00 : White Material, de Claire Denis (1h42′ / dramă / Franţa, Camerun / 2010) (Secţiunea Retrospectivă)
16.00 : Après le silence, de Vanina Vignal (1h30′ / documentar / Franţa, România / 2013) (Secţiunea Ecran larg, proiecţie urmată de dezbatere)
19.00 : La vie d’Adèle, de Abdellatif Kechiche (2h59′ / comedie dramatică / Franţa / 2013) (Secţiunea Panorama, Palme d’or la Festivalul de Film de la Can

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here