Regizorul Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţă în această dimineaţă, la vârsta de 82 de ani, potrivit Realitatea TV. Cineastul a fost operat de peritonită, pe 28 decembrie, la Spitalul Elias din Capitală, intervenţia chirurgicală decurgând iniţial fără incidente. Ulterior au survenit însă complicaţii.
Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu a căzut în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind şi un traumatism toracic, potrivit Mediafax.
Unul dintre cei mai prolifici cineaşti români, Sergiu Nicolaescu a regizat peste 50 de filme, ultimul dintre ele lansat anul trecut – Ultimul corupt din România. În majoritatea dintre ele, a jucat unul dintre rolurile principale.
Filmografia sa include titluri ca Dacii, Mihai Viteazul (1979), Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte (1971), Cu mâinile curate (1972), Osânda (1976), Nea Mărin miliardar (1979), Ciuleandra (1985), Mircea (1989), Orient Express (2004), Supravieţuitorul (2008).
Cinci dintre peliculele sale au fost propuse de România, de-a lungul timpului, la Oscarul pentru film străin.
În ultimii ani a fost, totodată, şi unul dintre cei mai controversaţi cineaşti din România, după ce filmele sale au primit fonduri consistente din partea Centrului Naţonal al Cinematografiei.
Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în actuala legislatură.
Sergiu Nicolaescu filmează, la 81 de ani, „Ultimul corupt”
Ce-am trimis la Oscar în 44 de ani
Carol I a murit. Trăiască Sergiu Nicolaescu!
Sergiu Nicolaescu: “Orice aş face, tot dinozaur rămân”