După ce a dat de pământ cu marile studiouri americane, pe motiv că e imposibil să te exprimi ca regizor în curtea lor, Shia LaBeouf (26 de ani) a mărturisit că îşi dezvoltă propriul concept de actorie, unul nu foarte original, dar câteodată riscant: actorul vrea să simtă pe pielea lui tot ce trăieşte personajul său.
Într-un interviu acordat „USA Today”, acesta a declarat că a testat timp de 24 de ore efectele LSD-ului, pe platourile de filmare de la Studiourile MediaPro, pentru a înţelege prin ce trece personajul său din The Necessary Death of Charlie Countryman. „Uneori devine real. Chiar prea real pentru un regizor care încearcă să păstreze o atmosferă echilibrată pe platou”, a povestit LaBeouf.
Nu e „method acting”, dar e „method-like”, a comentat şi regizorul filmului, Fredrik Bond, pentru aceeaşi publicaţie. Turnajul a avut loc de la începutul lunii mai până la finalul lunii iunie şi i-a adus la Bucureşti şi pe Mads Mikkelsen, Evan Rachel Wood, Melissa Leo şi Rupert Grint. „Există un mod de a face un trip pe LSD, ca în Harold & Kumar, şi există un mod de a fi pe LSD”, a declarat starul din Transformers. „Ăştia sunt oamenii pe care-i admir”, a adăugat, amintindu-i pe Sean Penn, care s-a legat de scaunul electric pentru Dead Man Walking şi pe Michael Fasbender, care s-a înfometat pentru rolul din Hunger.
Pentru Lawless, în regia lui John Hillcoat, care se lansează zilele acestea şi în România, LaBeouf a băut alcool puternic, cu efecte aproape halucinogene. În film, este unul dintre fraţii Bondurant, faimoşii contrabandişti de alcool din Virginia, în anii prohibiţiei.
În The Necessary Death of Charlie Country Man, filmat integral la Bucureşti, actorul e un tânăr american care ajunge în Europa de Est după moartea mamei sale şi se îndrăgosteşte de o femeie, iubita unui tip renumit pentru cruzimea sa.
Dacă sinceritatea lui Shia LaBeouf a fost apreciată de unii, regizorul John Hillcoat s-a declarat „îngrijorat” de efectele pe care afirmaţiile sale, în special cele împotriva studiourilor hollywoodiene, le-ar putea avea asupra carierei sale. Însă actorul pare decis să accepte exclusiv proiectele independente care îl „sperie de moarte”, următorul fiind tocmai Nymphomaniac al lui Lars von Trier, pentru care e dispus să joace scene nud.