Republica Moldova la Oscar: „Avem comitet, dar n-avem filme”

2
536
Victoria Bobu şi Vlad Logigan
Victoria Bobu şi Vlad Logigan

EXCLUSIV. Pentru prima dată în istoria sa, Uniunea Cineaştilor din Republica Moldova s-a mobilizat, în această toamnă, pentru premiile de peste Ocean, şi a format un comitet de 11 cineaşti care să decidă ce film merită trimis la Oscar.

Membrii comitetului se tem însă că nu vor avea ce să propună în anii următori, pentru că producţia de lungmetraje de ficţiune în Basarabia numără 1-2 titluri pe an.

Entuziasmul pe care l-a generat Nuntă în Basarabia în cinematografele de peste Prut i-a determinat pe cineaşti să-l trimită ca propunere din partea ţării la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Comedia lui Nap Toader este majoritar românească, însă are şi co-producători moldoveni, filmările au fost realizate în Chişinău, iar o parte dintre actori sunt basarabeni – prin urmare, regulamentul ar fi permis trimiterea filmului.

Până a prins contur ideea şi s-a decis înfiinţarea comitetului care să voteze, termenul-limită de expediere a propunerii, data de 1 octombrie, expirase. Deşi Academia Americană de Film se arătase dispusă să facă o excepţie şi să permită o întârziere, s-a renunţat la propunere, pentru că totul trebuia făcut în legalitate şi timpul nu ar fi permis.

Prima întrunire a noii comisii basarabene pentru Oscar, formată din 11 cineaşti, a avut loc pe 15 octombrie, potrivit unuia dintre membri, producătorul Virgiliu Mărgineanu. Director al OWH TV Studio din Chişinău, preşedinte al Festivalului de Film Cronograf şi lector la Universitatea de Stat din Moldova, Mărgineanu este unul dintre cei mai activi cineaşti de peste Prut.

„Dacă am fi început toată procedura cu 2 săptămâni mai devreme, am fi reuşit să trimitem filmul la Oscar. Însă Academia ne-a cerut să fie înregistrată comisia după regulament, aşa că a durat. De acum înainte vor negocia doar cu această comisie”, a declarat Virgiliu Mărgineanu pentru filmreporter.ro.

În acelaşi timp, votul ar fi fost o simplă formalitate, Nuntă în Basarabia fiind singurul candidat. „Din păcate, producţia de film de ficţiune lasă de dorit în Republica Moldova. Avem comitet, dar n-avem filme. Numai Nuntă în Basarabia a fost lansat anul acesta, dar sperăm să avem mai multe filme în anii următori, măcar două în 2011. Depinde de cât va dura post-producţia”, a explicat producătorul.

În 2011: Igor Cobileanski şi Adrian Popovici

Cele două filme aflate în producţie acum sunt: La limita de jos a cerului, regizat de Igor Cobileanski după un scenariu de Corneliu Porumboiu, şi Se caută o mamă, de Adrian Popovici, după scenariul lui Valeriu Ţurcanu.

Dacă lungmetrajul lui Cobileanski este unul dintre cele mai aşteptate de anul viitor, cel al lui Popovici (autorul recentului „dezastru” Eva, ca şi al precedentelor Vlad the Impaler sau Un acoperiş deasupra capului) e greu de crezut că va intra în calculele comisiei. La limita de jos a cerului, care se filmează zilele acestea în Moldova, este o poveste despre prietenie, trădare şi viaţa într-un cartier al unui oraş de provincie, cu Igor Babiac, Sergiu Voloc şi Ela Ionescu în rolurile principale.

Se caută o mamă este anunţat de Adrian Popovici drept „primul thriller moldovenesc”. „Avem copii la orfelinat care-şi caută părinţii. Mama care se întoarce din Italia prostituată ca să vină să-şi găsească copilul. Mafioţii îl urmăresc pe băiat ca să lovească în mama lui pentru că ea a fugit din reţea. Deci, ce mai la deal, la vale, e un thriller”, a detaliat Popovici subiectul coproducţiei moldo-române pentru radio Europa Liberă de la Chişinău.

Două filme pe an ar da măcar senzaţia unei alegeri. „Dacă o să avem iar un singur film, se va întâmpla ca înainte de 89, când trebuia să alegem dintr-un singur candidat preşedintele. Comitetul ar trebui, în cazul acesta, nu să-l aleagă pe cel mai bun, ci să-l trimită pe singurul”, spune Virgiliu Mărgineanu.

Potrivit procedurii standard, în primăvara anului viitor, comitetul pentru Oscar îi va anunţa pe producători că îşi pot depune, pentru prima dată, filmele. „În cel mai bun caz poate avem două filme. Dacă nu, vom mai aştepta încă 1-2 ani”.

Comisia care va propune filme la Oscar, din partea Republicii Moldova, este formată din:

1.Vlad Druc- regizor
2. Dumitru Olărescu – scenarist
3. Mihai Poiată – scenarist
4. Nicu Scorpan – regizor
5. Valentina Plugaru – regizor
6. Ana Maria Plămădeală- critic de film
7. Vlad Ciurea – director de imagine
8. Mircea Chistrugă – regizor
9. Mihai Volontir – actor
10. Eugeniu Doga – compozitor
11.Virgiliu Mărgineanu – producător

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here