LIVE TEXT: Polanski domină gala Academiei Europene. Nici un premiu pentru România

1
241

The Ghost Writer al lui Roman Polanski este marele câştigător al serii, cu şase trofee: Cel mai bun film, regizor, actor în rol principal, scenariu, compozitor şi scenograf. Pentru că încă există un mandat de arestare pe numele său, Polanski a urmărit gala pe Skype, în locuinţa sa de la Paris.

LIVE TEXT. Gala premiilor Academiei Europene de Film a început la Nokia Concert Hall din Talinn, în varianta sa online, cu un filmuleţ nesărat despre cum actriţa Anke Engelke (Germania), după o discuţie în miez de noapte pe internet cu Wim Wenders (preşedintele EFA), a decis să-şi caute un partener de scenă, terorizată de ideea că iar va trebui să-l aducă pe scenă pe Michael Haneke şi să simtă că „îmbătrâneşte sub privirea lui severă”. Îl găseşte prin urmare pe Märt Avandi, un tânăr actor estonian care se întâmplă să stea noaptea online.

Spre deosebire de Oscaruri, ceremonia europeană demonstrează ceva mai puţină ştiinţă într-ale show-ului, glumele sunt ceva mai forţate, fie şi pentru că e dificil pentru actori de naţii diferite să vorbească relaxat în engleză şi să mai producă şi poante. Gala în sine nu are un atât de mare impact printre spectatori şi pentru că starurile fiecărei ţări rămân – cu destul excepţii, totuşi – necunoscute pentru vecini. De partea muzicală se ocupă corul fetelor din televiziunea naţională o estoniană – o alegere cam sobră şi convenţională.

Printre cei 1400 de invitaţi se află George Piştereanu, Florin Şerban şi producătorul Daniel Mitulescu, din partea filmului Eu când vreau să fluier, fluier. Pelicula este nominalizată la Descoperirea anului, iar Piştereanu, la Actorul european al anului.

Cel dintâi invitat pe scenă, Jean-Marc Bar, a anunţat premiul Euroimages acordat unei producătoare din Turcia, Zeynep Ozbatur, persoana din spatele unor filme premiate la Cannes ca Three Monkeys, de Nuri Bilge Ceylan. Alte două premii, de data aceasta pentru întreaga carieră, le vor fi înmânate compozitorului Gabriel Yared şi actorului Bruno Ganz.

Primul trofeu dintre categoriile tradiţionale ale EFA anunţat pe scenă a fost cel pentru compozitori, premiu adjudecat de Alexandre Desplat, pentru coloana sonoră din The Ghost Writer. Un prim premiu pentru filmul lui Roman Polanski, care conduce cursa de anul acesta, cu şapte categorii bifate.

Iluzionistul lui Sylvain Chomet a luat trofeul pentru animaţie!

Un al doilea premiu pentru The Gost Writer / Marioneta, cel pentru scenariu. Roman Polanski a apărut pe ecran, cu mulţumirile de rigoare, declarând că urmăreşte gala pe Skype. Radu Mihăileanu era şi el nominalizat la această categorie, pentru Concertul.

Roman Polanski tocmai a fost desemnat Regizorul European al Anului. „E prea mult… Vreau să mulţumesc echipei mele europene, mulţumesc băieţi, fără voi nu aş fi făcut nimic. Vreau să împart cu voi acest premiu”, a transmis Polanski din fotoliul de acasă.

Un scurt omagiu pentru celebrul regizor italian Mario Monicelli, care s-a sinucis zilele trecute la vârsta de 95 de ani, a precedat anunţarea câştigătorului la scenografie – Albrecht Konrad, pentru The Ghost Writer.

Premiul publicului se duce în Belgia, pentru Mr. Nobody, regizat de Jaco Van Dormael. „Eu nu ştiu cum să fac pe plac publicului şi nu ştiu dacă ştie cineva. Aşa că a face un film e ca şi cum ai pune un mesaj într-o sticlă pe care ai arunca-o în mare, fără să ştii la cine va ajunge, unde şi ce impact va avea”, a spus Dormael pe scenă. Comedia sa suprarealistă despre ultimul om de pe pământ care va muri de bătrâneţe, îi are în distribuţie pe Jared Leto, Sarah Polley şi Diane Kruger.

În intermezzo-uri, sunt prezentate montaje cu peliculele concurente la titlul de Filmul European al Anului, comentate de estonieni cu meserii total diferite: un pescar, un fabricant de piane sau o arhitectă.

Cel mai bun documentar european din 2010 a fost desemnat Nostalgia de la Luz, de Patricio Guzman, despre victimele dictaturii lui Augusto Pinochet, cărora cineastul spaniol le-a şi dedicat premiul.

Un scurtmetraj din competiţia Anim’est a obţinut trofeul EFA la această categorie, Hanoi-Varşovia, de Katarzina Klimkiewicz, despre imigranţi vietnamezi care încearcă să treacă graniţa în Polonia.

Sylvie Testud este Cea mai bună actriţă într-un film european din 2010, pentru interpretarea din Lourdes, regizat de Jessica Hausner. Testud a trimis o scrisoare de mulţumire, anunţând că se află la filmări.

Maria de Medeiros, actriţa portugheză din Pulp Fiction, tocmai a anunţat Descoperirea europeană a anului: Lebanon, de Samuel Maoz. „E un pic neobişnuit să fii descoperit când ai 51 de ani. Mesajul cred că e «niciodată nu e prea târziu», a glumit Maoz. E al doilea premiu pe care filmul românesc l-ar fi putut obţine – Florin Şerban era nominalizat pentru debut cu Eu când vreau să fluier, fluier.

George Piştereanu a ratat titlul de Cel mai bun actor european în favoarea lui Ewan McGregor, starul din Marioneta, absent de la gală din cauza filmărilor în Thailanda, pentru The Impossible.

Marele trofeu merge, previzibil, tot pentru Roman Polanski. „Mi-aş fi dorit să fiu alături de partenerii mei acolo, în Talinn”, a spus Polanski, într-o ultimă intervenţie. Cu şase premii din şapte nominalizări, filmul său a dominat categoric gala de anul acesta. Dintre cele şase pelicule intrate în cursă, doar Lebanon a mai luat premii – debut şi operator.

Câştigătorii Oscarurilor europene sunt subliniaţi cu roşu.

Filmul European al Anului:

  • Bal / Honey, de Semih Kaplanoglu (Turcia)
  • Des hommes et des Dieux, de Xavier Beauvois (Franţa)
  • The Ghost Writer, de Roman Polanski (Franţa-Germania-Marea Britanie)
  • Lebanon, de Samuel Maoz (Israel-Germania-Franţa)
  • El secreto de sus ojos, de Juan Jose Campanella (Spania-Argentina)
  • Taverna Soul Kitchen / Soul Kitchen, de Fatih Akin (Germania).

Regizorul European al Anului

  • Olivier Assayas – Carlos
  • Semih Kaplanoglu – Bal / Honey
  • Samuel Maoz – Lebanon
  • Roman Polanski – The Ghost Writer
  • Paolo Virzi – La prima cosa bella

Actorul european al anului

  • George Piştereanu, pentru Eu când vreau să fluier, fluier
  • Ewan McGregor, pentru The Ghost Writer
  • Elio Germano, pentru La nostra vita
  • Jakob Cedergren, pentru Submarino,
  • Luis Tosar, pentru Celda 211

Actriţa Europeană a Anului:

  • Zrinka Cvitesic, pentru Na putu / On the Path
  • Sibel Kekilli – Die Fremde / When We Leave
  • Lesley Manville – Another Year
  • Sylvie Testud – Lourdes
  • Lotte Verbeek – Nothing Personal

Scenaristul european al anului

  • Radu Mihăileanu, pentru Concertul
  • Jorge Guerricaechevarría & Daniel Monzón, pentru Celda 211
  • Robert Harris & Roman Polanski, pentru The Ghost Writer
  • Samuel Maoz, pentru Lebanon

Premiul „Carlo di Palma” pentru Operatorul Anului:

  • Giora Bejach, pentru Lebanon
  • Caroline Champetier – Des hommes et des Dieux
  • Pavel Kostomarov – How I Ended This Summer
  • Baris Ozbicer – Bal/Honey

Monteurul European al Anului:

  • Luc Barnier & Marion Monnier, pentru Carlos
  • Arik Lahav-Leibovich – Lebanon
  • Herve de Luze – The Ghost Writer

Scenograful European al Anului:

  • Paola Bizzarri & Luis Ramirez pentru Io, din Giovanni
  • Albrecht Konrad – The Ghost Writer
  • Markku Patila & Jaagup Roomet – The Temptation of St. Tony

Compozitorul European al Anului:

  • Ales Brezina pentru Kawasaki’s Rose
  • Pasquale Catalano – Mine vaganti
  • Alexandre Desplat – The Ghost Writer
  • Gary Yershon – Another Year

Descoperirea europeană a anului

  • Eu când vreau să fluier, fluier – Florin Şerban, România
  • La doppia ora – Giuseppe Capotondi (Italia)
  • Die fremde – Feo Aladag, Germania
  • Lebanon – Samuel Moaz (Israel/Germania/Franţa)
  • Nothing Personal – Urszula Antoniak (Olanda / Irlanda)

Documentarul european al anului

  • Armadillo, de Janusz Metz
  • Steam of Life, de Joonas Berghäll, Mika Hotakainen
  • Nostalgia de la Luz, de Patricio Guzman

Animaţia europeană a anului

  • Planet 51, Jorge Blanco (Spania, Marea Britanie)
  • Sammy’s Adventures: the Secret Passage, Ben Stassen (Belgia)
  • Iluzionistul, Sylvain Chomet (Marea Britanie, Franţa)

Scurtmetrajul european al anului (din 15 nominalizate)

Hanoi-Varşovia, de Katarzina Klimkiewicz

Premiul publicului (stabilit prin votul publicului, pe site-ul EFA)

Mr. Nobody, de Jaco Van Dormael

Anul trecut, marele câştigător al Oscarurilor Europene a fost Das weisse Band / Panglica Albă a lui Michael Haneke, film distins şi cu Palme d’Or.

Nokia Concert Hall.

1 COMENTARIU

  1. hm, fiindcă The Ghost Writer a câştigat la mai toate categoriile, mai am de descoperit 4 câştigători decât ( la ultimile 4 categorii). 😀
    eu unul sunt bucuros pentru film. e unul din favoritele mele de anul acesta şi sunt sigur că de la Hollywood nu va primi ceva. sigur, mi-ar fi plăcut un premiu pentru românii de acolo, dar nu mă pot declara dezamăgit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here