Making Waves (5): Porumboiu sau cum să răzbeşti la New York

0
134

Corneliu PorumboiuCORESPONDENŢĂ DE LA NEW YORK. Înainte de a se muta la Jacob Burns Center, în suburbiile New York-ului, filmul românesc a mai umplut o dată Walter Reade Theater din Lincoln Center, pentru ultima seară de Making Waves: New Romanian Cinema, la un film pe care publicul l-a găsit complet „enjoyable”, după reacţiile de la final.

Pentru cinefilii de la Lincoln Center, Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, în regia lui Corneliu Porumboiu, a fost atât de „multi-layered”, încât Q&A-ul cu Corneliu Porumboiu de marţi seara – moderat de Dennis Lim, directorul de programe al Cinematecii din cadrul Film Society of Lincoln Center – ar fi durat cel puţin o oră, dacă proiecţia următoare nu i-ar fi zorit. Discuţiile au continuat până târziu, la recepţia de final a primei bucăţi de Making Waves: New Romanian Cinema.

„Nu e nimic programatic”

„O retrospectivă la 38 de ani… Sper să nu mor”, a amuzat Porumboiu audienţa, în deschiderea proiecţiei. „Mai am cel puţin zece filme de făcut”. La sfârşit, s-a discutat despre influenţe – Porumboiu i-a indicat pe Hong Sang-soo şi Eric Rohmer, printre alţii -, despre legătura cu La nuit américaine a lui François Truffaut, cele opt drafturi ale scenariului sau planurile-secvenţă şi teoria celor maximum 11 minute de filmare pe care ţi le permite pelicula şi care marchează profund modul de a gândi şi de a face filme. „N-a fost ambiţia mea să fac scene cât mai lungi, aşa le-am împărţit. Au fost 25 în total şi au rămas 17 în final”, a explicat Porumboiu, poate mai concis în răspunsuri decât şi-ar fi dorit cei curioşi.

Despre titlul lung şi poate indecis pentru unii, Porumboiu a explicat că defineşte perfect felul în care face el cinema: „Îmi place contradicţia asta, spune ceva despre felul în care fac eu cinema, visceral şi poetic, în acelaşi timp”. Aşa cum melodia de pe genericul de final, de Maria Răducanu, defineşte, pentru el, Bucureştiul.

Întrebat despre Noul Cinema Românesc şi cât de unit este el, Porumboiu a declarat că „nu e nimic programatic, nu e un statement colectiv. Fiecare încearcă să facă ceva, fiecare e la început şi a făcut cam trei filme, fiecare îşi caută vocea, cumva. Dar suntem prieteni, ne dăm scenarii unii altora, vorbim despre filmele noastre. În principiu, cred că suntem destul de diferiţi”.

11 minute şi Paulo Coelho

Una dintre întrebări s-a legat de lucruri aproape de neînchipuit azi, în spaţiul public din Statele Unite: faptul că personajele din fumează atât de mult, oriunde. „Fumez foarte mult. Nu iau droguri”, a glumit Porumboiu. „Cred că şi actorilor, care tot fumători sunt, le-a fost mai uşor să-şi facă rolurile în timp ce fumau”.

Altcineva a întrebat de „crucea verde” din film şi semnificaţia ei. „E un semn care indică o farmacie”, a răspuns amuzat Porumboiu. „Era acolo când filmam şi am lăsat-o, a picat foarte bine”. Întrebarea cuiva, dacă cele 11 minute despre care se discută în film au legătură cu romanul lui Paulo Coelho, „Unsprezece minute”, l-a lăsat pe Porumboiu fără răspuns: el nu auzise de carte.

Moderatorul sesiunii de întrebări şi răspunsuri, Dennis Lim, e unul dintre fanii pasionaţi ai lui Corneliu Porumboiu. „E unul dintre cei mai originali cineaşti, nu doar raportat la România, ci la întreaga lume. E destul de neobişnuit ca regizor. E cerebral, foarte teoretic dar, în acelaşi timp, foarte amuzant. Cred că toate filmele lui sunt comedii, dar într-un mod foarte surprinzător. Cred şi că filmul acesta, într-un mod foarte subtil, e unul politic. În final, toate filmele lui m-au surprins. Corneliu spunea că e ciudat să ai o retrospectivă la doar 38 de ani, dar mie filmele lui, toate cele trei, mi se par foarte puternice”.

 „E un mediu extrem de competitiv”

E pentru a doua oară, toamna aceasta, când Corneliu Porumboiu vine la New York după ce, cu câteva săptămâni înainte, îşi prezentase filmul la New Yok Film Festival. Împreună cu Luminiţa Gheorghiu şi Corina Şuteu, preşedintele Making Waves, regizorul a filmat marţi, 3 decembrie, pentru unul dintre cele mai populare talk show-uri din SUA, al lui Charlie Rose, difuzat de PBS.

În lumea publiciştilor, reuşita asta echivalează cu o nominalizare la Globul de Aur (Oscarul e probabil David Letterman sau Jay Leno, dar acolo e exclusiv terenul de luptă al starurilor americane). Laureaţi cu Oscar, Nobel, preşedinţi (Mihail Gorbaciov şi Nelson Mandela), staruri, scriitori, savanţi – prin studioul lui Charlie Rose – descris adeseori unul dintre cei mai buni intervievatori ai Americii – au trecut sute de personalităţi.

Julia Pacetti (de la JMP Verdant Communications), publicista festivalului Making Waves: New Romanian Cinema, e cea care negociază cu presa americană, pentru filmul românesc, din 2009 încoace. Într-un New York în care se întâmplă mii de lucruri, în acelaşi timp, e aproape un miracol să ai proiecţii sold out. „E un mediu extrem de competitiv. Sunt între 21 şi 26 de filme care au premiera la New York, în fiecare săptămână. Dacă deschizi ziarul de weekend, ai să găseşti cam tot atâtea cronici. Pe o astfel de piaţă, trebuie să fii extrem de creativ şi foarte strategic ca să-ţi faci evenimentul vizibil”, a explicat Pacetti.

„Când e cazul, punem accentul pe nume cunoscute şi apreciate ca Porumboiu, Puiu sau Mungiu. Când am avut Retrospectiva Lucian Pintilie la MoMA, nimeni nu se aştepta ca seria să fie sold-out! Anul trecut, am proiectat filmele lui Alexandru Tatos, care au fost o revelaţie uriaşă. Nici unul dintre noi nu le văzuse înainte, iar Corina, Mihai şi Oana ne tot băteau la cap că nu trebuuie sub nici o formă să le ratăm, iar când le-am văzut, am fost uluiţi. Ne venea să căutăm distribuitori, să facem ceva pentru filmele astea”, a detaliat publicista.

Interesul pentru filmul şi festivalul românesc se construieşte în timp, cu răbdare. „Entuziasmul organizatorilor, care e contagios, e foarte important. Avem nevoie de el pentru a-i convinge pe cei ce scriu. În acelaşi timp, nu te poţi baza doar pe asta. Trebuie să cauţi mereu jurnalişti şi critici noi şi să le stârneşti interesul. Să-i educi pe cei care nu ştiu atât de mult despre filmul românesc. De exemplu, anul acesta o avem pe Luminiţa Gheorghiu, care e foarte cunoscută în România, dar nu şi aici. Dar când le spunem jurnaliştilor că a jucat în 432 şi Moartea domnului Lăzărescu şi că are o contribuţie importantă în cinema-ul românesc, lucrurile prind contur. Trebuie să ai mereu argumente foarte solide”, a încheiat Pacetti.

Final de Making Waves la Film Society of Lincoln Center_Credit foto Lucien Samaha
Final de Making Waves la Film Society of Lincoln Center_Credit foto Lucien Samaha

***

Dennis Lim, director of Cinematheque Programming of Film Society of Lincoln Center

Veneam la festival înainte ca spectator şi ca jurnalist. E primul an când lucrez cu Romanian Film Initiative din poziţia asta. Şi ce mă impresionează foarte tare e că în fiecare an există suficient material încât să susţii un program consistent. Cinema-ul românesc continuă să fie robust şi divers. E interesant să-i descoperi şi trecutul, despre care nu se ştie foarte multe încă.

Irena Kovářová, selecţioner independent

Cred că filmul românesc experimentează efectul bulgărelui de zăpadă. Atenţia de care a avut parte în ultimii ani în Occident aduce faimă, fonduri şi oportunităţi care trec dincolo de autorii acestor filme. Succesul lor creează un mediu, o industrie în care să se continue. Pe lângă filmele cu tentă filozofică sau cu tematică socială, au început să apară şi filme de gen, comedii, de pildă. Ceea ce mă bucură foarte tare.

Programul Making Waves a avut câteva titluri foarte interesante, cele cunoscute de toată lumea, dar şi filme de care nu ştia nimeni aici, cum ar fi documentarele sau trilogia Ardelenilor. Din păcate, n-am reuşit să văd blockbuster-ul încă, Closer to the Moon, la fel şi comedia romantică Love Building. Cât despre Making Waves, festivalul e deja matur acum, iar pe audienţa lui poţi fi întotdeauna invidios.

Julia Pacetti

În fiecare an, din 2009 încoace, perioada cu Making Waves e cea mai bună perioadă a mea. Filmele sunt bune, iar organizatorii sunt aşa de entuziasmaţi şi pasionaţi, încât ne stimulează şi pe noi să fim la fel. Şi e chiar important să lucrezi cu oameni care recunosc şi îţi induc ideea că e fiecare film e ceva unic şi special. Împreună cu Corina Şuteu, Mihai Chirilov şi Oana Radu, ne cultivăm permanent relaţiile cu criticii şi jurnaliştii pe film din New York care sunt interesaţi de cinema-ul românesc de pe la mijlocul anilor 2000 şi care înţeleg traiectoria acestui curent.

Florentina Ciuverca este câştigătoarea celei de-a doua ediţii a bursei Alex. Leo Şerban, oferită de TIFF şi Making Waves. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here