În al şaselea an de când îşi vinde potenţialul cinematografic pe Croazetă, România şi-a întins puţin braţele şi şi-a înnoit look-ul. Standul din cadrul Village International – spaţiul în care peste 100 de ţări îşi amenajează pavilioane la Festivalul de la Cannes şi peste 9000 de profesionişti din industrie vând şi cumpără filme – va avea o altă amplasare, o terasă dublă şi un mobilier nou. Mai mult, petrecerea românilor se mută în cea mai frumoasă terasă de pe Croazetă.
Spaţiul de prezentare al României se află acum mai aproape de Palatul Festivalurilor, la numărul 141, în apropierea sălii de cinema Soixantième (unde a avut premiera mondială Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, anul trecut) şi în vecinătatea Poloniei, Thailandei, Rusiei sau Belgiei. Cu această ocazie, terasa standului, care dă spre plajă, s-a mărit. „Interiorul rămâne la fel, de 25 de m2, însă terasa este de două ori mai mare, de 50 de m2”, explică Laurenţiu Brătan, cel care se ocupă de ani buni de stand, din partea Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR). Mobilierul vechi, deja uzat, va fi schimbat cu unul nou, tot alb, care va fi adus de la Bucureşti şi montat la festival (care debutează pe 11 mai şi se încheie pe 22 mai).
Costuri de circa 60.000 de euro
Eticheta de cel mai mare festival de film din lume înseamnă şi costuri pe măsura blazonului: circa 60.000 de euro, dintre care 20.000 numai pentru chiria spaţiului şi închirierea unor cabluri şi a altor dispozitive extrem de costisitoare în timpul festivalului. Cheltuielile sunt suportate de Centrul Naţional al Cinematografiei, Institutul Cultural Român din Paris şi sponsori privaţi. În medie, preţul pe metru pătrat pentru spaţiul închis din Village International este de 424 de euro, iar pentru terase de 212 euro, însă valoarea lui depinde de amplasare.
Standul e sursa principală de informare pentru cei interesaţi de cinema-ul autohton, care pot consulta broşura „Shooting Romania“ şi pot viziona filme româneşti la stand. Totodată, serveşte drept loc de întâlnire pentru producătorii şi jurnaliştii români.
În ultimii ani, delegaţia românească la Cannes a avut circa 70 de persoane – producători, jurnalişti, actori, regizori, distribuitori. Anul acesta, în centrul atenţiei va sta echipa Loverboy, în frunte cu Ada Condeescu, George Piştereanu şi Cătălin Mitulescu. Ei vor fi vedetele petrecerii românilor la Cannes, programată pe 18 mai, în aceeaşi zi cu premiera mondială a filmului în secţiunea Un Certain Regard. Printre invitaţi se vor mai afla, cu siguranţă, Radu Mihăileanu, aflat în competiţia canneză cu La Source des femmes, Ada Solomon, selecţionată în cadrul Producers on the Move, şi Valentina Miu, reprezentanta Programului MEDIA al UE în România.
Party marca Chérie Chéri
Petrecerea la care vor fi invitate circa 300 de persoane are o altă locaţie anul acesta: terasa Chérie Chéri, pe Mandala Beach, în apropierea Hotelului Carlton. Este cea mai frumoasă şi mai interesant personalizată terasă de pe Croazetă, cu mobilier şi decoraţiuni retro, picturi, fotografii, creaţii vestimentare bizare şi animale-himeră imaginate de un grup de tineri artişti anul trecut, în onoarea lui Tim Burton, cel care a prezidat juriul de la Cannes. Prin urmare, este şi una dintre cele mai râvnite terase pentru petreceri şi întâlniri.
Party-ul de anul acesta va fi organizat, potrivit lui Laurenţiu Brătan, în colaborare cu Celluloid Dreams, compania care se ocupă de vânzările internaţionale ale Loverboy.
Iată unde vor sărbători românii de pe Croazetă:
Filmreporter.ro va transmite zilnic de la Cannes, pe toată durata festivalului.
Corespondenţa este susţinută de