Maria Dinulescu: „Simt că am făcut 10% din ce puteam eu ca actriţă”

2
949

Maria Dinulescu s-a gândit de zece ori înainte să accepte să fie Nora. Nu arăta de 35 de ani şi simţea că nu are nimic de-a face cu personajul cinic şi schimbător din serialul În derivă. „Mi-a fost teamă şi le-am spus că pentru cariera mea o să însemne foarte mult dacă lucrez la acest proiect HBO, dacă lucrez cu Marcel Iureş, dacă am să fac acest rol. Dar dacă nu sunt cea mai bună alegere? Dacă nu sunt, atunci eu nu vreau să fac acest personaj, pentru că mi-aş face o mare defavoare”, mărturiseşte actriţa pentru Filmreporter.ro. Marc Lorber, producătorul HBO Central Europe, a fost însă mai categoric decât ea. „M-a sunat şi mi-a spus «Maria, eu cred că tu eşti cea mai bună alegere»”.

Diseară, de la 20.30, primul serial produs de HBO în România debutează cu o şedinţă de psihoterapie comprimată în 25 de minute, în care Maria Dinulescu e pusă la încercare. În prima sa apariţie pe ecran, în acest serial de 45 de episoade, are de jucat momentul cheie în care Nora îi face marea mărturisire psihoterapeutului său (Marcel Iureş). Gama de stări e suficient de variată încât să pună probleme oricărui actor: de la aparentă euforie, la tristeţe, accese de plâns şi confesiuni intime dificile.

„Este un personaj foarte greu, o persoană dură, foarte tristă, traumatizată, extrem de departe de mine în modul ei de a reacţiona. Ea nu-şi arată sentimentele, eu ador să-mi arăt sentimentele! Şi mi-a fost foarte foarte greu. Simt că am făcut 10% din ce puteam eu ca actriţă. Îţi jur. Pentru că eu ştiu că pot să fiu foarte bună când mă joc cu toate emoţiile, cu tot ce simt eu, dar aici nu aveam voie să arăt nimic şi trebuia să conţin totul”, spune actriţa. Nesigură pe capacitatea sa de a duce la capăt cu bine personajul, s-a sprijinit pe ideea că „tot confortul pe care ni l-au asigurat producătorii, faptul că serialul era unul de succes deja, faptul că echipa din spate era una de film m-au făcut să cred că, indiferent de ce s-ar întâmpla, dacă eu joc foarte prost, cu lucrurile astea bune din spatele meu este imposibil să nu ating măcar un nivel mediu”.

„Am ţinut un jurnal în perioada aceea”

Ca variante de inspiraţie ar fi avut două interpretări: cea israeliană din serialul original BeTipul – Ayelet Zorer (Naama), şi cea americană – Melissa George (Laura) din In Treatment. Maria Dinulescu n-a vrut să se lase influenţată de accentele pe care le dau personajului nici una dintre cele două actriţe. „Mi s-a recomandat să mă uit la episoadele israeliene şi nu m-am uitat decât la primele două, dar abia după ce le-am filmat eu pe ale mele. Nu voiam să mă influenţeze, am mers cu ceea ce am simţit eu, cu ce am descoperit în text şi cu ce am lucrat cu regizorii mei. Am ţinut un jurnal în perioada aceea şi îmi notam tot de la repetiţii, de după, ca să ştiu în ce direcţie mă îndrept. Dacă ceva nu era în regulă, voiam să aflu părerea tuturor, ca să ştiu ce să fac, pentru că era un personaj departe de mine”.

Cum Nora este medic anestezist, Maria Dinulescu a vrut să experimenteze pentru o zi ce-ar însemna viaţa asta, aşa că a insistat să participe la o operaţiune de anesteziere, la spital: „La primele trei operaţii pe creier, aproape am leşinat, am ieşit din sală. După care am înţeles că nu trebuie să empatizez cu pacientul, eu trebuie să-l ajut. A fost şocant, dar aveam nevoie să devin mai dură, cumva, mai puternică, mai cinică”.

În paralel cu nesiguranţa că nu va putea prinde personajul cu amândouă mâinile, avea temerea că nu-i va putea face faţă lui Marcel Iureş, cu care se întâlnea pentru prima dată pe platou. În film, relaţia dintre cele două personaje este ambiguă şi dificilă – ea se îndrăgosteşte de psihoterapeutul ei (transfer erotic, în limbaj ştiinţific), iar el are o căsnicie în prag de destrămare şi nu ştie ce simte, motiv pentru care cere, la rândul său, consiliere.

„Între noi s-a acumulat foarte multă tensiune”

„Personajul meu este o prezenţă dificilă şi pentru el. O iubeşti, dar în acelaşi timp te şi chinuie. El o place, dar o şi respinge, tensiunea asta trebuia să crească constant. Iar noi nu ne-am cunoscut personal deloc pentru că n-am avut timp, eram în pielea personajelor de dimineaţă până seara. De aceea între noi s-a acumulat foarte multă tensiune şi era foarte dificil tot timpul. Într-o zi am înţeles ce trebuie să fac. Când personajul meu şi-a putut schimba atitudinea, am ales să-l umanizez şi să adun lucrurile pe care intuiam că i-ar fi plăcut lui Marcel Iureş să le vadă la ea. Am zis bine – era episodul cu numărul cinci – astăzi mă duc la filmare şi nu o să fac nimic din ce vreau eu, ci numai din ce vrea el. Ce pot să pierd? Să fac un episod prost, mare lucru. A fost prima oară când i-am prins privirea cu adevărat. Şi atunci am învăţat că dacă sunt calmă, blândă, înţeleaptă, ajung acolo, păstrându-mi totuşi personajul. Dar am avut şansa ca scenariul să-mi permită să ajung în punctul acela”, mărturiseşte actriţa, făcând legătura cu felul în care insistă, în viaţa sa personală, să se îndrăgostească de lucruri pe care în mod normal le-ar respinge.

După cele patru luni de filmări, care au echivalat cu patru luni de studiu în actorie, Maria Dinulescu a tras linie şi a ajuns la concluzia că tot proiectul acesta „este o maturizare a mea profesională”. Întreg serialul este, în viziunea ei, „pentru oameni maturi şi care vor să se maturizeze. Un om care merge la psiholog este un om care vrea să se cunoască pe sine. Şi cine a ajuns în acest punct, înseamnă că vrea să se maturizeze”.

Ce urmează după În derivă? Deocamdată, face un master de teatru şi cultură japoneză, în engleză, cu profesori japonezi, aşteaptă rezultatul unei aplicaţii pentru o rezidenţă la Paris, unde va sta o perioadă pentru că va juca într-o piesă de teatru, apoi filmările pentru A Very Unsettled Summer al Ancăi Damian, în Suedia şi România. „Astea sunt lucrurile pe care le cunosc, să vedem ce mai apare. Dar eu nu-mi doresc să muncesc foarte mult. Îmi doresc să fac un film o dată la doi ani, să fac cursuri, să învăţ. Prioritatea mea în viaţă este să mă bucur de ea”.

Format importat din Israel

În derivă, regizat de Adrian Sitaru şi Titus Muntean după originalul israelian BeTipul, va fi difuzat de luni până vineri, de la 20.30, şi va fi reluat la miezul nopţii. Din 13 decembrie, fiecare episod va fi precedat de cel anterior. Scenariul a fost adaptat de Andy Lupu, Anca Grădinariu şi Augustin Cupşa. Doctorul Andrei Poenaru (Iureş) se confruntă cu nevrozele şi indeciziile unei paciente care se îndrăgosteşte de el (Maria Dinulescu), ale unui soldat în Afganistan care a bombardat o şcoală în timpul unei misiuni, dar nu simte nici o remuşcare (Vlad Zamfirescu), ale doi parteneri care nu se pun de acord dacă să păstreze sau nu un copil, după cinci ani de tratamente de fertilizare (Andreea Bibiri şi Bogdan Dumitrache) şi ale unei gimnaste care face un accident înainte de olimpiadă (Maria Mitu). El însuşi are o căsnicie „în derivă” şi suficiente întrebări fără răspunsuri încât să ceară consiliere unui alt terapeut (Tamara Creţulescu).

Marcel Iureş, despre „În derivă”: „Atâta suferinţă merită comentată”

2 COMENTARII

  1. Maria Dinulescu este o actrita foarte buna,dar care mai are totusi de invatat.Eu zic ca i se potriveste personajul si chiar nu se vede (pe ecran) ca ar face eforturi pentru a-l interpreta.Mult succes in continuare!:)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here