Making Waves (6). Closer to America

0
173

jacob burns1

În al doilea episod de Making Waves: New Romanian Cinema, filmul românesc a aflat ce înseamnă Pleasantville. Cel puţin în aparenţă, viaţa e molcomă şi senină într-o suburbie a New York-ului în care glumele preferate ale nou-veniţilor încep încă de la gară şi au cuvântul „plăcere” în ele. Până şi burniţa era plăcută în Pleasantville. Iar pentru Nae Caranfil şi noul său film a fost, probabil, cel mai frumos cadou de final de an.

Jacob Burns Center, unul dintre centrele culturale foarte active ale New York-ului, are un public – fidelizat prin „membership” – format în mare parte din „senior citizens” mutaţi aici după o viaţă în oraş. Intelectuali, artişti, jurnalişti, finanţişti, afacerişti, bancheri etc. Venitul mediu pe familie este undeva la 105.000 de dolari pe an, dublu faţă de cel pe ţară. Aici locuiesc Tina Turner şi Sidney Poitier şi tot aici s-a născut, în 1922, Reader’s Digest.

Jacob Burns Film Center are un laborator de creaţie foarte bine dotat, unde copii şi tineri pot face filme, iar din 2001 încoace a proiectat peste 5400 de filme. La unele dintre ele, invitaţi au fost Jerry Lewis, Woody Allen, Jonathan Demme, Oliver Stone sau Stephen King.

Proiecţie sold out

La Pleasantville, o dată cu festivalul s-a mutat şi Mihai Chirilov, directorul artistic al Making Waves, care va petrece câteva săptămâni în oraş, în cadrul unei rezidenţe („International Understanding Through Film”) oferite de Jacob Burns Center. Împreună cu Corina Şuteu, preşedintele Making Waves, şi Oana Radu (manager), Chirilov a deschis seria de proiecţii joi, la Jacob Burns.

E al treilea an când directorul de programe al centrului, Brian Ackerman, alege să dea filme româneşti în Pleasantville. De joi, 5 decembrie, până pe 10, şapte filme din selecţia Making Waves vor fi proiectate în fiecare seară: Closer to the Moon, Domestic, Profetul, aurul şi ardelenii, Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, Aici… adică acolo, împreună cu scurtmetrajul lui Radu Jude, O umbră de nor, şi Poziţia copilului (în închidere).

box office jacob burns

Ca şi la Lincoln Center, proiecţia la Closer to the Moon, povestea ficţionalizată a marelui jaf al Băncii Naţionale, din 1959, a fost sold out. Însă publicul (complet diferit de cel de la Lincoln Center), format aproape exclusiv din americani, a privit filmul cu alţi ochi. Dintre spectatori lipseau românii emigraţi în SUA, cu nevrozele, nostalgiile sau prejudecăţile lor. Şi, implicit, lipsea perspectiva din interior.

Prin urmare, Closer to the Moon a putut fi ce şi-a dorit Nae Caranfil: un crowdpleaser făcut ca la Hollywood. De altfel, regizorul a şi făcut o mărturisire pe scenă: „Când eram tânăr, visam să fac un film la Hollywood, să aduc România comunistă în America capitalistă, ca Roman Polanski. Dar acum nu prea mai e visul meu, pentru că am aflat şi eu între timp ce înseamnă, ca regizor, să nu ai dreptul la final cut. Din fericire, ce vedeţi aici, după o lungă luptă, e final cut-ul meu”.

Un cadou cu subtitluri, pentru publicul românesc

Closer to the Moon, vorbit în limba engleză şi cu o distribuţie majoritar britanico-americană – Vera Farmiga, Mark Strong, Harry Lloyd, Christian McKay – a trecut toate testele pe care spera probabil Nae Caranfil să le treacă, exact la publicul pe care mizează, cel american; s-a râs mult, iar Q&A-ul de la final a fost generos.

Când vine vorba de producţia de film, diferenţa de percepţie e uriaşă faţă de România; de pildă, atunci când a povestit că a filmat 56 de zile, s-a auzit un murmur în sală. Caranfil s-a oprit confuz: „E mult sau e puţin?”. „E foarte puţin”, s-a exclamat. În România, 56 de zile de filmare (la bugetele pe muchie pe care le strâng mai toate producţiile) sunt un lux, ca şi suma de 7 milioane de dolari vehiculată în timpul turnajului.

sala Jacob Burns

Subiecte de conversaţie au fost şi evreii din România, Vera Farmiga, distribuţia filmului în SUA (după premiera mondială de la Making Waves, au început discuţiile cu posibili agenţi de vânzare), actorii anglo-saxoni vs. cei români (primii, în opinia lui Nae Caranfil, ar fi mai disciplinaţi şi mai antrenaţi să filmeze scene lungi).

„De ce povestea asta în engleză şi nu în română?”, a întrebat cineva. Pe lângă parteneriatul cu producătorul american, nevoia de a găsi o piaţă mai largă şi visul cu Hollywood-ul, Nae Caranfil a introdus în ecuaţie şi publicul de acasă, spre amuzamentul tuturor. „M-am săturat de publicul românesc, care se plânge mereu că nu înţelege ce se spune din cauze sunetului de proastă calitate. Aşa că îi fac cadou un film în limba engleză, cu subtitluri în română!”.

În deschiderea proiecţiei, regizorul a făcut referire la poziţia sa cu totul specială în cinema-ul românesc, pregătind audienţa pentru ce urma să vadă. „Cei dintre voi care sunt familiarizaţi cu Noul Val şi aşteaptă un film de-dramatizat, hiperrealist, cu scene lungi, felii de viaţă, se înşală. Uneori, când sunt valuri – şi mie îmi plac valurile – dar nu eşti un surfer, nu ştii cum să mergi cu ele, aşa că ajungi să te lupţi cu ele. Fie le dovedeşti, fie înoţi sub ele. Probabil că asta încerc eu să fac”.

***

Brian Ackerman, directorul de programe al Jacob Burns Film Center

Cinema-ul românesc a fost în avangardă, în ultimii zece ani, a câştigat premii în festivaluri, an după an, iar criticii sunt foarte entuziaşti în privinţa lui. Totodată, vorbim de o mişcare apărută în ţara la care te-ai fi aşteptat cel mai puţin să găzduiască o întreprindere aşa de înfloritoare.

Acum trei ani, Mihai Chirilov a fost pentru prima dată aici, cu o retrospectivă de film românesc. Nu mi-am imaginat în ce se va transforma asta şi sunt foarte bucuros să vă avem aici. Toţi luăm parte la ceva important acum: susţinem o cinematografie foarte interesantă, care nu beneficiază de prea mult sprijin în propria ţară. De aceea, faptul că voi aţi venit aici, în această seară, e foarte important.

Florentina Ciuverca este câştigătoarea celei de-a doua ediţii a bursei Alex. Leo Şerban, oferită de TIFF şi Making Waves.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here