Filmreporter.ro şi Editura Polirom vă provoacă la discuţii despre Noul Cinema Românesc. Avem pentru voi, ca premiu, patru volume dintr-o carte nou-nouţă, Noul cinema românesc, De la tovarăşul Ceauşescu la domnul Lăzărescu, coordonată de criticul de film Cristina Corciovescu şi apărută în colecţia Cinema a editurii.
Zece critici de film – printre care Mihai Chirilov, Magda Mihăilescu, Andrei Creţulescu, Codruţa Creţulescu, Mihai Fulger, Angelo Mitchievici – iau la puricat filmul românesc şi îi găsesc temele şi rădăcinile comune, de la deja obişnuitele scene din bucătărie la relaţia părinţi-copii şi obsesia istoriei recente.
Concursul va dura până pe 24 octombrie, timp în care vă provocăm să ne scrieţi, la pagina de comentarii, care este cea mai percutantă/ memorabilă/ amuzantă scenă pe care aţi văzut-o într-un film românesc realizat din 2001 încoace. Cele patru volume vor fi oferite prin tragere la sorţi.
„[…] De curând s-a împlinit un deceniu de la premiera filmului Marfa şi banii, care marchează începutul Noului cinema românesc, deceniu căruia cronologia de la sfârşitul volumului îi punctează etapele. Raportată la un ipotetic viitor, păstrarea aceluiaşi numãr poate sugera începutul unei serii (10 regizori, 10 actori, 10 scenarii analizate ş.a.m.d.), atâta vreme cât Noul cinema nu-şi va pierde seva şi le va oferi exegeţilor material pe marginea căruia să gloseze.
Privit în ansamblu, acest grupaj de « 10 abordări critice » ale Noului cinema românesc, De la tovarăşul Ceauşescu la domnul Lăzărescu, confirmă (dacă mai era nevoie) că nu vorbim despre o generaţie spontanee de tineri cineaşti care au apărut într-un pustiu cinematografic. […] Se infirmă clar fomulata şi poate chiar dorita aserţiune potrivit căreia Noul val este doar întâlnirea întâmplătoare pe acelaşi teritoriu spaţio-temporal a unor personalităţi artistice atât de distincte încât nu au nimic în comun. După cum se vede în prezentul volum, în această privinţă nu trebuie să ne mai facem griji”, scrie Cristina Corciovescu în prefaţa cărţii.
28 de răspunsuri la “CONCURS: Câştigă un volum „Noul Cinema Românesc. De la tovarăşul Ceauşescu la domnul Lăzărescu””
Stau si ma intreb, dece tinerii „cineasti” care nici nu au simntit cu adevarat viata inainte de revolutie , vad asa de sumbru totul. Cred ca aceasta libertate pe care o au acum , e propia lor inchisoare mostenita de la parintii lor frustrati.
Dar o mica rautate – sper ca inca simpatica – privind filmul romanesc de la 2001 incoace se pune? Pot sa problematizez: de ce crezi ca este posibila si aceasta abordare rautacioasa si superficiala? :)) http://www.youtube.com/watch?v=TNcik4od_m0
Cineva chiar a lucrat la animaţia aia:)) Problema cinema-ului românesc e ca nu are filme de gen – thrillere, poliţiste, comedii, chiar producţii horror, SF -, iar cele care pretind a fi de gen sunt, de obicei, extrem de slabe.
„WebSiteStory” m-a impresionat prin actualitatea temei tinerilor pentru care o camera web este mai intima si mai prietenoasa decat o persoana, propriul tata sau pur si simplu o colega. Felicitari!
Pitorescul scenelor din Filantropica lui Nae Caranfil sunt secondate de tehnica detaliului exotic pe care îl observi, de regulă, numai după ce ai „învăţat” că în filmele lui Caranfil n-ar fi rău să stai la pîndă, să vînezi aluziile pour les connaisseurs: jaluzelele verticale din biroul lui Pepe de la demisol au imprimate pe ele imaginea turnurilor gemene din New York (distruse în 2001; Filantropica apare în 2002); sugestia visului american este spulberată prin simpla tragere a sforilor: într-un plan orizontal tăiat de fereastra scundă, se mişcă „prăpădiţii” care defilează pe trotuar, prin faţa grilajului după care stau, aşezaţi în fotolii, ca la teatru/cinema, în primplan Pepe (Gheorghe Dinică) şi Piedone – scenaristul-regizor şi impresarul cerşetorilor –, iar în fundal, Ovidiu Gorea (Mircea Diaconu), profesorul „cu faţa de nimeni în proză”. Cinismul lui Pepe e de un firesc debordant; replicile lui nu au un caracter individual, ci valoare generică, sintetizînd opinia, dar mai ales reacţia (sau lipsa de reacţie) a societăţii în faţa cazurilor dramatice. Sentinţele lui Pepe sunt un ecou al vocii unui public indiferent, iar privirea lui reflectă opacitatea din ochii cetăţenilor:
– un copil orfan bolnav infestat cu HIV nu va stîrni milă, pentru că „sida nu merge în România. La noi se moare de gripă.”;
– o bătrînă amărîtă, fostă deţinută politic, nu va lua nici un ban şi „riscă să ia şi bătaie pentru anticomunism primar”, de aceea i se repartizează un costum de mireasă, fotografia soţului decedat ca recuzită, bisericile, ca teren de acţiune şi replica: „Soţul meu vine imediat. S-a dus pînă la Domnul şi mi-a zis să-l aştept aici.”;
– un pensionar infirm, „ca trei sferturi din populaţie”, nu va stoarce nici o lacrimă, în schimb va face impresie îmbrăcat în uniformă cu decoraţii, după ce „îl chiorăşti cu o minge de ping-pong” iar, pe lîngă cîrjă, i se dă o tăbliţă cu un mesaj bine orientat politic: „Ochiul şi piciorul meu au rămas la Stalingrad”; acest candidat la cerşetorie îşi depăşeşte prin rîs condiţia, amuzîndu-se de rolul primit – moment în care obiectivul reţine şi mimica deconcertată a profesorului, stupefiat de spectacol.
O scena memorabila si care ulterior mi-a ridicat multe intrebari, a fost cea din „Nunta in Basarabia”, in care Valeri(u) adreseaza mirelui urmatoarea intrebare Desi replica evoca un punct de vedere, pentru mine a fost o scena cu un mare impact, care mi-a zdruncinat intr-o anumita masura unele convingeri istorice asimilate la scoala. A fost singurul film romanesc pe care l-am revazut si recomandat de foarte multe ori.
Replica am pus-o intre paranteze unghiulare si nu s-a afisat in comentariu. Suna cam asa „Cand a fost tradata pentru prima oara Basarabia de catre armata romana?|
Secventa din „Politist, adjectiv” in care Cristi, personajul principal, isi mananca ciorba in bucatarie, iar in camera alaturata nevasta-sa asculta Mirabela Dauer (de 2 ori aceeasi melodie).
Cea mai amuzanta/percutanta scena mi s-a parut cea din „A fost sau n-a fost” cand fanfara canta latino iar pustiul clarinetist sta deoparte pentru ca „i s-a stricat instrumentul”.
Sunt un fan al acestui „Nou Val” de cineaşti români şi apreciez marea majoritatea a filmelor realizate în această perioadă. Filmuleţul acela de pe youtube, acea ironizare a filmelor româneşti, mi se pare fără sens. Adică idee lui care e? Că în România se fac nişte filme aşa deee …. (slabe?) încât sunt apreciate de oamenii care sunt cei mai în măsură să o facă şi a căror părere chiar contează? Dacă nici atunci când suntem buni la ceva nu ne convine, spre ce altceva ar trebui să ţintim, sau să ne îndreptăm?
Şi că sunt toate la fel… la fel de bune adică? Aş vrea un adept al acestor idei să îmi raspundă întrebărilor, dacă se poate. Dar dacă aceşti adepţi sunt dintre aceia care consideră că cele mai bune filmele ai ultimilor 2 ani au fost „Law Abiding Citizen” sau „Shutter Island” (nu sunt chiar la acelaşi nivel, dar..) sau altul de acest gen, va fi greu să pornim o discuţie pe tema asta (iar eu chiar cred că muuulţi dintre aceşti contestatari se încadrează descrierii de mai sus). Nu condamn pe nimeni pentru gusturile lor, dar când te limitezi la filme cu împuşcături şi urmăriri şi super efecte nu cred că poţi avea o părere pertinentă despre alte tipuri de filme.
Şi ca să răspund şi întrebării, voi nominaliza o scenă care corespunde tuturor celor 3 criterii de selecţie (percutantă/ memorabilă/ amuzantă): scena emisiunii TV din filmul „A fost sau n-a fost?”. Percutantă, pentru diferitele perspective din care ne este prezentată revoluţia (de la revoluţionari, la securişti, la oameni de rând). De restul de ocupă domnul Emil (pardon, Emanoil) Pişcoci!
mitica,
exista si persoane, chiar destule, care aprecieaza filmele non-comerciale si nu au o parere buna despre cinematografia romaneasca. Deoarece aproape toate filmele au ca baza ideea de saracie materiala sau spirituala intr-un univers comunist sau post-comunism, toate sau majoritatea sunt extrem de minimaliste, pline de cadre foarte lungi goale care nu functioneaza chiar tot timpul, si o mare parte din ele sunt lipsite de dinamism(n-au nici un fel de energie, nu te tin in scaun si ajung sa fie plictisitoare). Si in plus ce imi displace mie total, abundenta de vulgaritati gratuite (doar sa fie cool or what?) si actorii slabi, extrem de superficiali si exagerati, lipsiti de orice naturalete. Si mai sunt destule probleme cu filmul romanesc dar cu alta ocazie 😀
Cea mai amuzanta faza dintr-un film romanesc?? Hm….Cred ca e din Filantropica, cand intra cei doi indivizi inarmati(evident se vede ca n-au avut vreo legatura cu scoala la viata lor) in sala de clasa iar elevii incepsa fosneasca: „Ce ma, ne batem joc de scoala?” este replica savuroasa a unuia dintre cei doi oameni inarmati:)
pentru mine, cea mai amuzanta scena din filmul romanesc este : http://www.youtube.com/watch?v=IlWJRsIopb4…
din Filantropica:)
Scena cu emisiunea tv din Vaslui, din A fost sau n-a fost… regia Corneliu Porumboiu. excelenta- de la dialog si prezenta activa sau pasiva a fiecarui personaj pana la modalitatea de filmare si personalizarea camerei.
din categoria amuzante 😀 http://www.youtube.com/watch?v=Sx0ydlJPkLA&feature=related
secventa intalnirii in biroul sefului din „Politist, adj” mi se pare combinatia exacta intre memorabil / percutant si amuzant. de asemenea discutia, desi realista, capata o nuanta de teoretizare a „inceperii raului”, a distrugerii inocentei si moralei atat intr-un stat corupt (in general), cat si aplicat sinedoctic pe individual.
ps: nu il vad pe Nae Caranfil avand prea multe de-a face cu Noul Val (poate ca e apropiat cronologic si ca si’o arde cu Mungiu), asa ca nu prea vad Filantropica avand sens aici.
Sunt multe scene. Evoc doar cateva:
1. Scena care s-a mai spus, din Filantropica, cu NE BATEM JOC DE SCOALA!
2. Din Marfa si banii, scena celebra cu : OVIDIULE, TU CAND TE CACI? CA NU-MI PLAC OAMENII CARE SE CACA SEARA…STAU TOATA ZIUA CU CACATU-N EI!
3. Ultima, din Poker, cand daduse covrigi in amintirea elefantului…dar fara sare, ca avea probleme cu tensiunea :))
Oricum, ca un top al filmelor romanesti preferate:
1. Filantropica
2. Nunta-n Basarabia
3. Poker
4. Furia
5. WebSiteStory
6. Marfa si banii
7. Morgen
8. Marti dupa Craciun
9. Medalia de onoare
10. Eu cand vreau sa fluier, fluier!
As fi bagat si CONCERTUL, de radu mihaileanu, da am dubii cat de romanesc e ala! Da ala ar intra clar in top 3!
Oricum, sunt fan al filmelor romanesti. Si nu-s de acord ca ar trebui sa facem filme din toate genurile. Dimpotriva, cinematografia romaneasca ar trebui sa se axeze doar pe anumite filme, care i se potrivesc. Un horror romanesc ar fi o absurditate dupa mine!
scena care insoteste replica urmatoare:
” oamenii mari au motive să fie trişti…de noi e mai bine! noi rămânem toată viaţa copii!
atunci de ce vor copiii să ajungă oameni mari?
de proşti!”
Filmul este : Nunta muta. Scena este una la care merita sa te gandesti!
Amintiri din epoca de aur 1 – prima scena este cea cu editia Scanteia, in care tovarasul Ceausescu are doua palarii, una pe cap si una in mana, iar a doua este cea cu porcul gazat, toate pregatirile pentru a izola cat mai bine bucataria, pentru ca in final sa uite sa deschida geamul inainte sa aprinda lumina :))
Mâna care nu spune o poveste, nu primeste pomana!(Filantropica)
Nu e o foarte usor de ales o singura scena, in special cand trebuie sa alegi intre Puiu, Caranfil, Porumboiu si Mungiu. Eu ma opresc la Porumboiu pentru ca stilul sau imi place cel mai mult, dar si pentru ca mi se pare ca inglobeaza foarte bine toate cele 3 caracteristici (percutantă/ memorabilă/ amuzantă) si nu doar pe una singura. Oprindu-ma la Porumboiu, insa, dau de o alta problema: „A fost sau n-a fost?” sau „Politist, adjectiv”? Cu alte cuvinte lunga scena de studio sau batalia sensurilor? E greu, dar pentru ca sunt obligat am sa aleg lunga scena din filmul despre revolutie.
Scena respectiva e de o naturalete comica rara, cu umor inteligent, scoasa parca dintr-o piesa de Caragiale. Replicile taioase intre unul din personajele principale si multipli spectatori sunt extrem de savuroase. Un astfel de exemplu e interventia unei femei care sustine ca „revolutionarul” a baut ca porcul toata noaptea, urmata de relatarea unui paznic, devenind exploziva odata cu aparitia contabilului „securist”. Pe langa dialogurile inteligent create de Porumboiu, acesta mai introduce mici iesiri sclipitoare ale personajelor precum cea a batranului („Piscoci e numele meu”), lezat de un adevar: scoaterea in evidenta a varstei sale. Acelasi personaj e autorul multor astfel de momente dintre care amintesc discutia despre vizibilitatea de dupa statuie, dar mai ales momentul in care se joaca cu o bucata de hartie si face o barcuta. Ma opresc la aceasta scena si nu intru in detalii legate de relevanta sociala a filmului, de caracterizarile pline de umor, dar in acelasi timp atat de corecte ale romanului de rand. Dupa ce acelasi lucru se intampla si in „Politist, adjectiv”, a devenit clar ca Porumboiu are un ochi pentru surprinderea laturii umane intr-un mod mai putin intunecat decat Puiu sau Mungiu, dar ceea ce face el e si mai greu, pentru ca reuseste sa aduca in discutie probleme reale, la fel de serioase (identitatea nationala postcomunista), tratandu-le insa intr-un mod cumva autoironic.
Prima scena memorabila/amuzanta la care m-am gandit a fost: http://www.youtube.com/watch?v=t6-MC3nBwR8 .
Also, the majority of states have passed automobile financial responsibility laws that require every driver to maintain sufficient funds to pay for damages caused to other drivers. Although some states allow drivers to Quotes Chimp funds on deposit with the Department of Motor Vehicles to demonstrate financial responsibility, automobile insurance is a more cost-effective option for most drivers. Each year, more states pass laws that require insurance companies to report policy cancellations electronically to the Department of Insurance or the Department of Motor Vehicles. If the state receives notification that a driver’s policy has been canceled, the state will require the driver to provide proof of a replacement automobile insurance policy to avoid driver’s license suspension and possible fines and penalties.
Monologul sfasietor din „Felicia,inainte de toate”,dupa ce aceasta isi gaseste un alt zbor pentru ziua urmatoare,monolog care aduna frustrarile unei generatii de decretei,a caror parinti s-au ales devreme si prost,intr-un context social-politic si mai urat,context ce a mutilat si inca mutileaza vietile noastre.
Cea mai amuzanta scena din cinematografia romaneasca, din filmele vazute de mine mi s-a parut episodul din Legaturi Bolnavicioase, cand Kiki (Maria Popistasu) ii spune lui Alex (Ioana Barbu) pe un teren de fotbal la tara : vreau sa iti vad sanii la lumina lunii. Mi s-a parut o scena involuntar amuzanta, care s-a dorit a fi realista, asa ca pentru un cuplu de lesbiane, sau ma rog, fete care isi cautau identitatea sexuala. Cu alte cuvinte a fost o replica ce se dorea a clarifica relatia dintre personaje, dar a dat chix intr-un mod haios zic eu, la capitolul verosimilitate.
nu pot sa imi scot din minte grotescul scenei in care nuntasii din „nunta muta” mananca, danseaza, chiuie asa cum zice si titlul, pe muteste. nu stiu daca filmul are o poveste reala la baza, dar scena respectiva si filmul, in mesajul pe care il transmite, vorbesc despre un popor tinut aproape 50 de ani pe intuneric, in surdina si cu burta goala. unii ar putea considera scena respectiva amuzanta, dar pe mine m-au trecut fiorii vazand si revazand un spectacolul unui priveghi avant la lettre.
Scene amuzante regăsim în multe din filmele românești făcute din 2001 încoace. Secvențele din „Nunta mută” când încep muzicanții să mimeze cântarea și nuntașii să mimeze „petrecerea” sunt memorabile. La fel și secvențele din „Amintiri din Epoca de Aur 1”, în care polițistul pregătește pârlirea porcului în propria bucătărie. Sunt primele care mi-au venit în minte. Îmi amintesc însă că am râs și la „California dreamin”, „Felicia, inainte de toate” , „Medalia de onoare” sau la „Un cartus de Kent și un pachet de cafea”, ca tot mi-am amintit de Rebengiuc.
As mentiona 3 filme , pe care le-am urmarit cu deosebita placere : ”Amintiri din epoca de aur”, ”Filantropica” si ”Medalia de onoare”.Fiecare surprinde realitatea romaneasca prin tehnica detaliului…