Sorin Marin, omul de afaceri care deţine Fundaţia Anonimul, va regiza primul film din cariera sa, un lungmetraj a cărui acţiune se va desfăşura parţial în Delta Dunării. Marin semnează atât regia cât şi scenariul peliculei 7 de inimă roşie, finanţată de Centrul Naţional al Cinematografiei cu 30.000 de lei la sesiunea recent încheiată. Suma obţinută reprezintă aproximativ 1% din buget, potrivit casei de producţie Saga Film.
Filmul 7 de inimă roşie este „povestea unui bărbat de 50 ani, bogat şi singur, care află că are nevoie de un transplant de inimă pentru a supravieţui. Înfricoşat de moarte, îşi vizitează mama şi pe Elena, fosta iubită, dar nu reuşeşte să le spună că e grav bolnav. Renunţă să plece la Paris si alege sa meargă în Deltă, la Sfântu Gheorghe, la nunta Mariei, fata celui mai bun prieten din copilărie, Toma. Aici, într-un loc magic, unde Dunărea întâlneşte marea, cu oameni simpli şi obiceiuri străvechi, Radu îşi confruntă trecutul, sinele, efemeritatea”.
Actorii nu au fost aleşi încă. Filmările vor avea loc în luna august 2012, iar pelicula va fi lansată în 2013.
Controversatul om de afaceri Sorin Marin a fost anchetat împreună cu Dinu Patriciu în dosarul privatizării Petromidia şi a fost acţionar şi administrator al grupului Rompetrol SA. Într-o anchetă publicată de „Evenimentul zilei” în 2005 şi numită „Stăpânii Deltei”, Sorin Marin era inclus în grupul de afacerişti care deţine monopolul economic asupra rezervaţiei Delta Dunării. Marin a deţinut acţiuni şi la revista Academia Caţavencu.
Coproducător al filmului va fi Fundaţia Anonimul, cea care organizează Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, de la Sfântu Gheorghe, şi acordă, printre altele, Marile Premii Prometheus pentru Opera Omnia şi Opera Prima pentru literatură, muzică, arte vizuale şi artele spectacolului.
Casa de producţie Saga Film, fondata în 2000 de Alexandru Teodorescu, a produs până în prezent peste 1000 de reclame, şi filme ca Periferic, regizat de Bogdan George Apetri (2010), selectat şi premiat la peste 40 festivaluri internaţionale. A semnat, totodată, şi co-producţia filmului 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, regizat de Cristian Mungiu şi produs de Mobra Films.
Daca bugetul estimat este de 300.000 lei, 30.000 lei sunt 10%.