One World Romania se extinde anul acesta şi vine, între 13 şi 18 martie, cu 50 de filme, expoziţii, dezbateri şi întâlniri cu cineaşti şi disidenţi. Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Film Documentar dedicat drepturilor omului stă anul acesta sub semnul lui Buñuel.
„Credem că un documentar bun nu numai că taie o felie de realitate, dar ne şi ascute simţurile şi ne ajută să vedem mai bine. Aşadar, pentru 2012 avem filme brici. Imaginea festivalului în 2012 încearcă să reflecte perioadă în care ne aflăm – crudă, agitată, neliniştitoare.
Afişul de anul acesta este o reverenţă făcută regizorului Luis Bunuel şi gestului suprarealist din filmul său, Câinele Andaluz: mâna care taie ochiul. Imaginea doare, ne tulbură, dar lasă o urmă adâncă. Aşa sunt şi filmele One World România, ajuns la ediţia a 5-a”, explică organizatorii, într-un comunicat.
Cele 50 de filme sunt împărţite în 8 secţiuni ingenios denumite: Secţia Revoluţii Online, Secţia Politică, Secţia Muncă şi Răsplată, Secţia Minori şi Bătrâni, Secţia Probleme de Familie, Secţia Paşapoarte, Secţia Penală, Secţia Activişti şi Indignaţi.
Filmele vor fi proiectate la patru cinematografe din centrul Bucureştiului – Cinemateca Eforie, Cinemateca Union, Cinema Corso şi – locul dedicat proiecţiilor speciale din fiecare zi de festival – Noul Cinematograf al Regizorului Român, din cadrul Muzeului Ţăranului Român. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc pe 13 martie, la Cinema Scala.
Programul ediţiei a 5-a vorbeşte în primul rând despre schimbările din ultimul an: despre o generaţie de tineri capabilă să mişte lucrurile, despre Primăvara Arabă, despre tensiunile mai mult sau mai puţin explozive din Iran, din Rusia şi din Cuba sau despre turbulenţele anti-globaliste din vestul Europei.
„Pe lângă marile teme politice, dedicate puterii şi dreptăţii, festivalul de anul acesta vorbeşte prin filmele sale şi despre cei mai slabi şi nedreptăţiţi dintre noi. Copiii şi bătrânii sunt victime sigure în multe colţuri ale lumii. La fel şi refugiaţii. Tocmai din acest motiv, o parte din filmele ediţiei a 5-a spăla în public traume, exhibă conflicte ascunse, ne fac să râdem sau să plângem în faţa spectacolului creşterii şi descreşterii oamenilor”, explică organizatorii festivalului.
În afara proiecţiilor, vor fi organizate expoziţii de fotografie, acţiuni şi dezbateri la care vor participa regizori, producători şi disidenţi din mai multe ţări.
6 răspunsuri la “50 de filme brici la One World Romania. Afişul – un omagiu lui Buñuel”
Simpatice denumirile secţiunilor: Secţia Muncă şi Răsplată, Secţia Minori şi Bătrâni, Secţia Probleme de Familie,… http://t.co/E6sXSRga
RT @valentina_roman: 50 de filme brici la One World Romania http://t.co/fFWgHyXf
RT @oneworld_ro: Intre 13 si 18 martie vedem filme brici la One World Romania! http://t.co/s5LPDMXT
„Un documentar bun nu numai că taie o felie de realitate, dar ne şi ascute simţurile şi ne ajută să vedem mai… http://t.co/SqAgt6DS
„Un documentar bun nu numai că taie o felie de realitate, dar ne şi ascute simţurile şi ne ajută să vedem mai… http://t.co/gFajCloU
50 de filme brici la One World Romania. Afişul – un omagiu lui Buñuel | Film Reporter http://t.co/48DImpEl via @cdplit