Andreea Vasile la Berlinale Talents: „Ca actori, nu putem face nimic de capul nostru”

0
231

 andreea vasiel berlin 1

Anul acesta, România are patru nume în programul dedicat de Festivalul de la Berlin noilor talente: actriţa Andreea Vasile, regizoarea Adina Istrate, producătoarea Gabriela Suciu şi editorul Alexandru Bădeliţă. Statistic vorbind, majoritatea participanţilor la Berlinale Talents se întorc la un moment dat în festival. Numai în 2014, în selecţie figurează 62 de foşti talents, inclusiv un regizor în competiţie, Yan Demange.

Pentru lumea filmului, numele Andreea Vasile e încă puţin cunoscut. Actriţa în vârstă de 30 de ani a avut un rol principal în Luna Verde, de Alexa Visarion, şi în scurtmetrajele Vacanţă la mare, de Cristina Groşan – premiat anul trecut la Sarajevo -, Blindness, de Florin Piersic Jr., Fata din Transilvania (r. Sabin Dorohoi) sau Călătoria (r. Cristi Negoescu), şi partituri secundare în Sunt o babă comunistă şi Quot Erat Demonstrandum (r. Andrei Gruszniczki).

Începuturile ei în lumea showbiz-ului merg însă până la prima ediţie a Big Brother, când a fost una dintre concurente. A apărut  apoi în serialul La urgenţă, în show-uri TV la Antena 1, jucând în paralel în teatru, la Nottara, Metropolis sau Godot. Zilele acestea, la Festivalul de la Berlin, actriţa ia parte la training-uri, masterclass-uri şi întâlniri cu specialişti din domeniu, într-o tentativă a Berlinalei de a conecta tinerele talente la industrie. 

„Cel mai greu de reuşit în meseria mea, în România, este continuitatea”

Filmreporter.ro: Cât de greu – sau nu – este să te afirmi că actor în România? Fără să faci compromisuri, pe cât posibil.

Andreea Vasile: Nu cred că e nici mai greu, dar nici mai uşor decât în orice altă parte a lumii. Pe de altă parte, dacă aş şti răspunsul la întrebarea asta, cred că, în aceeaşi măsură, aş avea şi o reţetă pentru reuşită, doar că eu nu cred în reţete. Cred, mai degrabă, în superlativul fiecărei meserii, fie că eşti actor, chirurg, tâmplar, profesor sau croitor (şi lista rămâne deschisă).Cred în elite pentru că avem nevoie de ele. Doar că, pentru a atinge superlativul, îţi trebuie o cantitate enormă de muncă şi de încăpăţânare şi de dăruire şi, într-o oarecare măsură, de inconştienţă.

În acest moment, în cazul meu, cel mai greu de reuşit în meseria mea, în România, este continuitatea. Asta e o componentă esenţială în munca mea. Eu am nevoie de continuitate pentru că asta îmi certifică, pe alocuri, alegerile şi-mi mai reduce din nelinişti. Pentru mine,  continuitatea e mai importantă decât succesul, deşi sigur nu o să mai afirm asta peste câţiva ani. Succesul e, mai degrabă, o consecinţă.

Cât despre compromisuri, asta e o chestiune extrem de subiectivă şi variază în funcţie de individ. În etapa asta a vieţii mele, încerc să nu mai fiu atât de încăpăţânată. Şi mă lupt cu asta. Asta e un compromis.pentru mine…

Ai avut roluri în filme, dar şi în teatru. Care din ele te-au provocat mai mult?

Mi-e greu să aleg. Pregătirea fiecărui rol, că e el de teatru sau de film, presupune acelaşi parcurs, aceeaşi cantitate de muncă, aceeaşi dăruire. N-aş şti să aleg, de fapt, nu cred că unul contează mai mult decât celălalt. Eu, de fiecare dată, mă îndrăgostesc ( literalmente) de personajele mele. După care am nevoie să merg un pas înapoi şi să încep să le descopăr. Şi atunci încep să mai citesc o dată şi încă o dată, descopăr elemente care mi-au scăpat la citirea anterioară, descopăr detalii noi. Construcţia se face în timp. Şi cu cât îi descoperi mai mult fragilităţile şi neputinţele, cu atât ajungi să-l iubeşti mai tare. Şi atunci, cum să alegi? E greu, e nefiresc.

Singura diferenţă între rolul de film şi cel de teatru e ca la teatru pot să-l îmbogăţesc odată cu fiecare spectacol, pot să mai descopăr părţi care mi-au scăpat, rolul evoluează odată cu mine. La film, ai pe ecran varianta finală, tot ce ai reuşit tu să acumulezi, să înţelegi, să redai, să trăieşti. Aia e…Uneori e frustrant, pentru că detaşarea pe care ţi-o oferă scaunul de cinema te face să conştientizezi mai tare neajunsurile şi imperfecţiunile sau lipsurile…Uneori, cel mai greu e să accepţi neputinţa că nu mai poţi schimba nimic şi să accepţi că atât ai putut în momentul ăla. Cred că asta e singura diferenţă.

Vacanţă la mare, de Cristina Groşan, e unul din cele mai recente filme în care joci. Probabil şi unul dintre rolurile care te-au adus la Berlin. Cum a fost pentru tine experienţa Sarajevo?

Şi eu mă gândesc că a fost unul din rolurile care m-au adus la Berlin…Experienţa Sarajevo a fost mai degrabă o întâlnire, îmi place tare termenul ăsta. Întâlneşti oameni cu care nu te-ai văzut niciodată, habar n-ai de existenţa lor şi descoperi, totuşi, că ceva te leagă de oamenii ăia. Aşa a început colaborarea cu Cristina Groşan, un tânăr regizor extrem de talentat şi de înzestrat şi de încăpăţânat – în cel mai bun dintre sensuri -, care ştie exact ce vrea şi cu care orice actor şi-ar dori să lucreze. Aşa a început lucrul la Vacanţă la mare. Şi a fost una dintre cele mai plăcute experienţe.Şi asta doar pentru că doi oameni s-au întâlnit într-un Talent Campus, în urmă cu câţiva ani…

Ai o figură versatilă, există fotografii din spectacole şi filme în care eşti aproape de nerecunoscut. Crezi că reuşeşti să te foloseşti pe deplin de acest atu?

Habar n-am. Cred că îmi place foarte tare să mă joc, nu mă gândesc niciodată că am un atu, de fapt, nu eu îl am, personajul vine cu atuul la pachet. Iar eu nu fac nimic altceva decât să încerc să-l înţeleg şi să-l las să existe… Şi dacă personajul meu s-ar rade în cap, aş face-o, dacă ar trebui să se îngraşe sau să slăbească, la fel, n-aş ezita nicio clipă. Pentru mine e extrem de important să fiu acolo, să fiu prezentă, indiferent ce fac. Căutarea actorului e intermediată de personajul pe care-l joacă.

Cred foarte tare că regizorul are un rol esenţial, că n-am putea face niciodată nimic de capul nostru. Regizorul te conduce, îţi stabileşte jaloanele, tu mergi un pic pe sârmă. Şi dacă tot eşti pe sârmă, ar fi bine să mergi cu motoarele turate la maxim şi cu încredere. Şi doar atunci vezi ce iese. Aşa că, dacă arăt diferit în roluri, cred că e doar meritul regizorilor cu care am lucrat care au văzut că pot să arăt diferit.

Dintre regizorii cu care ai lucrat, de la cine ai avut cel mai mult de învăţat?

Nu pot să nominalizez şi nu pot nici să fac un clasament. Înveţi de la fiecare atât cât eşti tu dispus să înveţi… Indiferent dacă am avut o zi de filmare sau o lună, oamenii ăştia erau acolo să mă ghideze şi să mă ajute. Şi fiecare are propria lui modalitate de a lucra şi fiecare vine cu experienţa lui. Şi e fascinant să poţi să lucrezi cu nişte oameni atât de generoşi şi atât de dornici să te înveţe. Şi te responsabilizează şi pe tine că actor, pentru că nu vrei să dezamăgeşti.

Dar dintre actorii cu care ai lucrat?

Eu cred foarte tare în partener. Nu-i ca la tenis, unde dacă nu ai partener, eşti ca şi mort. Cred că un actor bun cu care joci te ridică şi pe tine. Am avut norocul să joc cu nişte oameni extrem de talentaţi, de la care am învăţat la fiecare pas. Am o generaţie incredibil de bună care-şi face loc în această meserie prin talent, prin încăpăţânare,  muncă şi prin determinare. Pentru mine, ei sunt elita generaţiei mele. Şi înveţi pe măsură ce-ţi clădeşti drumul, pe măsură ce ţi-l asfaltezi, înveţi de la oamenii care-ţi sunt parteneri de drum, unii doar pentru o mică bucată de drum, alţii pentru călătorii în jurul lumii.

Cum ţi-ai dori să arate traseul tău de acum încolo? Urmează vreun rol?

Nu sunt o visătoare. Noi toţi ne-am dori să jucăm roluri principale în lungmetraje premiate cu Oscaruri şi Palme d’Or-uri şi Golden Globe-uri şi toate premiile din lume. Dar cel mai tare îmi doresc, în momentul ăsta, să pot să-mi fac bine meseria. Asta înseamnă ca, atunci când lucrez la un rol, să pot să renunţ la ce cred eu că sunt, să reuşesc să fiu acolo 100%, cu totul, fără măşti, fără preconcepţii, să fiu acolo, prezentă, indiferent de cât de lungă sau scurtă e clipa respectivă. Şi asta e o împlinire. Da, urmează un rol, dar deocamdată nu spun nimic. Mai întâi facem şi apoi vorbim… Nu cred că lucrurile vor funcţiona vreodată dacă se întâmplă invers.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here