Tarantino şi-a ales noul erou: Will Smith

0
362

Quentin Tarantino a pus ochii pe Will Smith pentru următorul său film, un spaghetti western numit Django Unchained. Potrivit surselor „The Hollywood Reporter”, Smith ar urma să joace rolul sclavului fugit de pe plantaţie care se întovărăşeşte cu un vânător de recompense cu stil şi experienţă (Christoph Waltz) şi prinde „meseria” suficient de bine încât să plănuiască o revenire pentru a-şi elibera soţia şi a se răfui cu landlord-ul. Samuel L.Jackson, partenerul constant al lui Tarantino, îl va interpreta pe sclavul de încredere al proprietarului, Monsieur Calvin Candie.

Nu e clar dacă Will Smith a citit încă scenariul, însă un rol într-un film de Tarantino e greu de refuzat, fie şi pentru un salariu mai mic decât pentru un blockbuster (Smith e unul dintre cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, iar pretenţiile financiare vor fi pe măsură). Filmările vor avea loc cel mai probabil în toamnă, în Louisiana.

Django Unchained va fi produs de Weinstein Company şi are ca surse de inspiraţie Django al lui Sergio Corbucci, un western spaghetti lansat în 1966, şi Sukiyaki Western Django al lui Takashi Miike, în care Tarantino a jucat un rol (video, mai jos).

„Filmul acesta vorbeşte despre rasism cum rareori s-a făcut la Hollywood. E un film 100% popcorn şi, în acelaşi timp, genial în felul în care abordează subiectul sclaviei în Sud. Gândiţi-vă cam ce-a făcut cu naziştii în Inglorious şi o să aveţi o idee cam ce va face cu proprietarii de sclavi în ăsta”, dezvăluia recent un insider care citise scenariul, pentru IndieWIRE.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here